La modul general vorbind, premizele unei opere de artă sunt foarte numeroase: sociale, politice, ideologice, economice, istorice, culturale, în sens mai larg, morale, estetice. Prin transfigurarea artistică a acestora, sub o formă sau alta, creatorul operei de artă, prin specificul limbajului artistic ales, începe şi desăvârşeşte un proces de codificare, iar din premize rămân acele valori artistice, acele sensuri şi semnificaţii pe care timpul le păstrează.

Portretele domnului Cristache Gheorghiu se încadrează într-un limbaj propriu viziunii sale, datorită unui obiectivism şi unui atent receptivism la formulări novatoare. Personajele sale sunt, de fapt, o imagine transparentă a cotidianului, iar scenele la care ne face părtaşi sunt felul său de a vedea, în anumite momente, oamenii, lumea. Se urmăreşte astfel atât captarea atenţiei, cât şi accentuarea expresivităţii.

Întregul complex de gânduri şi trăiri nu putea fi mai propriu formulat decât prin acest mod de exprimare foarte personal. Creaţiile sale sunt rodul unei viziuni conştientizate, iar unele transpuse cu umorul care le caracterizează. Este un demers interesant acela de a putea sesiza ceea ce este amuzant sau tragic în momentul divers al vieţii cotidiene.

Domnul Cristache Gheorghiu este un fin analist al fizionomiei, ştiind să compună imaginea plastică cu răbdare şi să evidenţieze materialitatea, să accentueze consistenta şi să obţină tonuri de culori, grave, intense chiar. Denotă astfel încrederea acordată formei şi culorii, încrederea în puterea de a transmite un mesaj clar, semnificativ. Construind forme şi planuri, tuşa devine modul întregii elaborări. De aici şi calitatea aparte, nici mimetic, nici divergent cu realitatea.

Portretistica a fost abordată cu succes de-a lungul timpului, de la formele bine definite prin efecte de culoare, în tuşuri suple din lucrările lui Andrew Wyeth până la expresivitatea cromatică, dezinvoltă, din lucrările lui Alexander Sacharoff.

Concluzionând, se poate spune că echilibrul lucrărilor domnului Cristache Gheorghiu se sprijină pe execuţia liberă, alertă, trăsături repezi de pensulă, o anumită siguranţă a gestului ce iveşte aproape de la sine picturalităţile bogate între transparenţa zonelor de lumină şi matitatea celor de umbră, trăsături evidente parcă şi în peisajele abordate de autor.