DESPRE CÂTEVA PRINCIPII ANTIENTROPICE ÎN EVOLUŢIA SISTEMELOR DE PRODUCŢIE

 

ing. C. Gheorghiu

 

Comunicare la Sesiunea stiintifică a cadrelor didactice a Universităţii Braşov, februarie 1974

 

Născută la confluenţa mai multor discipline, dintre care unele încă noi, informatica a rămas tributară acestora, ceea ce are consecinţe în fundamentarea ştiinţifică a propriilor ei legi. Ne propunem în cele ce urmează să evidenţiem câteva aspecte ale relaţiei sistem de conducere (SC) - sistem informatic (SI).

 

1. Mai întâi o observaţie: Noţiunea de sistem este gnoseologica, in timp ce conducerea este ontică. Pentru susţinerea afirmaţei vom cita câţiva autori cu­noscuţi.

·        "Un fenomen, un obiect, sau un proces devine sistem numai în cadrul procesului, de cunoaştere". (I.Nicolov - Cibernetica şi economia, pag.56).

·        "Scopul cercetării determină graniţele fenomenului, care este separat de restul lumii; abia atunci acesta este privit ca un sistem". (Ibidem, pag.58).

·        "Sistemul este un concept prin care se delimitează câmpul în cadrul căruia se cercetează procesul obiectiv de conducere”. (L.A.Petrugenco - Principiul legăturii inverse, pag.23).

 

Urmează deci că, pentru a putea discuta relatia SC-SI, va trebui mai întâi să se parcurgă un prim pas, cel al definirii sistemului de conducere prin generalizarea şi abstractizarea procesului ontic de conducere, cu alte cuvinte clarificatea aspectului epistemeologic înainte de cel gnoseologic.

 

2. Conducerea este guvernată de legile lumii vii.

 

Omul este un organism viu. Tehnica, cultura şi, în general, tot ce este produs de societate, deci prin oameni, sunt produse ale lumii vii şi, în consecinţă, se supun legilor lumii vii. Dintre ele ne interesează conducerea ca proces ce se desfăşoară în acest cadru.

Dealtfel, ideea de a explica unele fenomene sociale pe modele biologice a fost îmbrăţişată chiar de Aristotel şi, dacă avem în vedere că majoritatea ideilor stagiritului îşi păstrează valoarea până azi, putem aprecia că nu a greşit prea mult în alegerea modelului.

 

3. Întreprinderea este un sistem evolutiv

 

Din nou vom cita:

·        "Cu ajutorul proceselor de conducere, sistemul (întreprinderea - n.n.) se apără de creşterea entropiei şi se reconstituie continuu” (Acad.S.Beer - Cibernetica şi conducerea economi­că - pag.22).

·        "Este esenţial a se înţelege că progresele tehnologiei moderne şi mai ales controlul automat implică stăpânirea unei situaţii dinamice mai curând decât a unei situaţii care corespunde unui ansamblu de fenomene de stare de regim" (D.N.Chorofas - La simulation mathematique - pag,74).

 

Din acest motiv, încercarea de a transforma întreprinde­rea într-un automat condus de calculator este după părerea noastă, principial sortită eşecului. Atât timp cât nu se poate vorbi despre sisteme informatice autoinstruibile, este indis­pensabil ca, pe de o parte, întreprinderea să aibă puncte de decizie umane, iar pe de altă parte, sistemul de conducere să fie tratat ca sistem deschis.

 

Paralel cu sistemul de conducere, sistemul informatic apare ca o mulţime de aplicaţii, tehnici de lucru etc., între care există legături, dar numai prin intermediul punctelor de decizie umane. Legătura cu o bază de date este o chestiune de tehnică de lucru, care nu afectează conducerea. Informatica este un instrument (o sculă) la îndemâna conducerii şi, ca un corolar, omul dirijează instrumentul şi nu invers.

 

4. Abordarea sistemică presupune definirea unei structuri

 

Structura este aspectul relativ invariabil al sistemului. Odată structurat, sistemul nu se mai explică nici de la parte spre întreg (ca în concepţiile atomiste), nici de la întreg spre parte (ca în concepţiile organiciste), ci de la constelaţia de raporturi care le caracterizează. Găsirea structurii este operaţia logică de abstractizare, de formalizare a ceea ce are mai stabil fenomenul ontic. Structura, scrie Claude Lévi-Strauss, nu este „nucleul obiectului” ci sistemul raţional latent în obiect.

 

Cu această condiţie, informatica ar putea câştiga foarte mult prin valorificarea cunştinţelor din semiotică. Asemenea limbii, sistemul de conducere defineşte pe plan abstract o serie de invarianţi şi relaţiile dintre ei, în timp ce pe plan concret, conducerea, asemenea vorbirii, combină semne în cadrul legilor sistemului, combinaţii din care rezultă semnificaţii.

 

De reţinut ni se par următoarele patru reguli definte în simiotică:

 

-         Regula imanenţei, care - conform formulării lui Saussure - precizează că sistemul nu cunoaşte decât  regula sa proprie. Analiza structurală stabileşte regularităţile în virtutea diferenţelor, cu alte cuvinte, ordonează opoziţiile. Rezultă că însuşirile unui sistem nu sunt reductibile la însuşirile părţilor;

-         Regula comutării, cere ca, în cursul analizei, să se introducă artificial o schimbare de semnificant, pentru a studia dacă aceasta antrenează şi o schimbare echivalentă de semnificat.

-         Regula de integrare. Orice structură trebuie să fie articulată ca o substructură într-o structură mai cuprinzătoare.

-         Regula variaţiei diacronice, permite analiza variaţiei în timp a evoluţiei sistemului prin invarianţi structurali.

 

Consideăm că numai după definirea şi verificarea riguros ştiinţfică a sistemului de conducere se va putea vorbi despre abordarea sistemică a sistemului informaţional.

 

De reţinut că, deoarece ne aflăm, în cadrul lumii vii, toate subsistemele se subordonează intereselor sistemului din care fac parte, în scopul menţinerii homeostazei acestuia, cea mai bine protejată.

 

*     *

*

 

Fără a avea pretenţia că am stabilit structura sistemului de conducere a întreprinderilor, ale cărui cerinţe au fost parţial expuse mai înainte, vom prezenta în continuare foarte sumar şi numai cu titlu de exemplu o abordare posibilă a problemei.

 

Primul obiectiv este găsirea unui parametru care să caracterizeze homeostaza sistemului global. A fost aleasă valoarea producţiei nete planificate. O primă identificare a părţilor componente evidenţiază valoarea planului de producţie, fondul de salarii, valoarea materialelor, valoare investiţiilor, etc.

 

 

 

Odată cu descompunera în părţi, se stabilesc şi relaţiile dintre ele. În figură, se vede cum producţia netă îşi menţine valoarea dorită, în urma stabilirii echilibrului dintre valoarea planului de producţie, din care se scade valoarea materialelor şi a fondului de salarii.

 

Ca factori exogeni apar indicatorii forului superior pentru valoarea planului de producţie, avizele C.S.P., prognoza în profil teritorial pentru fondul de salarii, etc. Fiecare parte este la rândul ei un sistem, deci din punct de vedere cibernetic are homeostaza ei. Descompunerea în parţi a valorii planului de producţie, de exemplu, poate conduce la identificarea contractelor. Fiecare contract la rândul lui are ca elemente produse, iar fiecare produs se compune din operaţii necesare execuţiei. De observat că operaţiile există tot timpul în sistem ca potenţe, dar sunt activate numai în anumite condiţii. Evident este o descompunere foarte simplistă.

 

Peste tot unde există o legătură endogenă sau exogenă există un feed-back.

 

Sistemul trebuie complet definit până la structurile inferioare.

 

În studiul evoluţiei întreprinderii pe orizonturi de plan îndepărtate, se parcurg numai structurile superioare. De aici necesitatea de a se lucra cu date agregate. Pe orizonturi de plan mai apropiate, se parcurg şi structurile infe­rioare. La nivel operativ şi mai ales în urmărirea realizărilor, se parcurg mai întâi structurile inferioare şi apoi, în amonte structurile superioare, până la atingerea valorilor de homeostază. Existenţa unei diferenţe într-un sistem este un semnal de alarmă pentru suprasistemul în care este parte.

 

*   *

*

Se poate naşte impresia că, pe măsura descompunerii în structuri inferioare, se va crea o multitudine do tehnici de lucru caracteristice fiecarui subsistem. În realitate, aşa cum natura are la bază câteva feluri de atomi, din combinaţia cărora rezultă o infinitate de forme, tot astfel şi informatica va dispune de un numar finit de tehnici de lucru, utili­zate în diferite moduri, cu semnificaţii şi efecte variate. Un exemplu ne este deja oferit de varietate domeniilor şi a modurilor în care este folosită programarea liniară.

 

În ideea elaborării unei metode generale, cu posibilităţi de aplicare variate pe diferite orizonturi de plan se înscrie şi lucrarea personală "Simularea fabricaţiei" a cărui principiu se expune pe scurt în continuare.

 

Mai întâi se definesc următoarele trei elemente de bază:

-         activitatea, ca acţiune elementară ce se doreşte a fi controlată;

-         tactul, ca unitate de măsură a timpului, a cărui valoare se stabileşte de către utilizator (oră, schimb, zi, decadă, lună, etc.)

-         postul de lucru, ca loc de desfăşurare a unei activităţi.

 

Evident că între cele trei  elemente trebuie să existe o corelaţie directă.

 

Principiul metodei este următorul:

 

Vom presupune pentru început că să cunosc toate toate activităţile ce aşteaptă să fie executate într-un tact oarecare. Ele formează Blocul Activităţilor în aşteptare(BAAS). Faţă în faţă cu el stau resursele. Programul va aloca fiecărei activităţi resursele necesare, în măsura în care alocarea este posibilă. Vom denumi acest segment de program PG(Planning Gate). Activităţile ce au trecut prin această poartă formează Blocul Activităţilor Rezolvate(BAR). Deoarece, din lipsa unor resurse, există posibilitatea ca nu toate activităţile să poată fi rezolvate, trebuie adoptate anumite criterii de selecţie. Activităţile vor fi ordonate după criteriile stabilite. Este rolul segmentului TG(Trim Gate) să facă acest lucru, iar ca rezultat se obţine Blocul Activităţilor ORdonate(BAOR). Activităţile care nu pot trece prin poarta PG pentru a intra în BAR se vor stoca în Blocul Activităţilor URmătoare(BAUR). Tot în BAUR intră şi activităţile următoare celor ce au intrat în BAR. Prin activităţi următoare înţelegem activităţile ce se succed în ordine tehnologică. După ce BAAS a fost golit, se poate trece la tactul următor. Pentru aceasta, se execută mai întâi un transfer al conţinutului blocului BAUR în BAAS, la care se adaugă şi activităţile iniţiale, cu termen de realizare în tactul curent. Ele formează Blocal Activităţilor Iniţiale (BAI).

 

Orice activitate are calculată rezerva de timp în graful produsului respectiv. Odată cu fiecare trecere

BAOR-PG-BAUR

rezerva se diminuează cu o unitate. Valoarea rămasă este criteriul de selecţie cel mai important.

 

 

Metoda expusă prezintă următoarele două mari avantaje:

-         Din mulţimea activităţilor, sunt reţinute pentru prelucrarea intr-un tact numai activităţile în aştepare la un moment dat, ceea ce face posibilă abordarea lucrărilor industriale cu volum mare de date;

-         Rezolvarea prin simulare permite introducerea unui mare număr de condiţii logice, ceea ce face metoda deosebit de suplă, păstrânduşi în acelaşi timp generalitatea.

 

Metoda prezentată a fost experimentată în lucrări de programarea producţiei. Aici ea se aplică în două etape:

 

-         În prima etapă, se fixează drept criteriul de optimalitate minimizarea timpilor inter-operaţionali. Acesta este un optim economic, ce conduce la minimizarea fondurilor imobilizate în procesul de fabricaţie. Rezultă un program de fabricaţie cu activităţile planificate la termenul cel mai îndepărtat, care poate totuşi asigura respectarea termenului de predare a produsului finit.

-         În etapa a doua, pe baza programului emis în prima etapă şi a realizărilor efective din perioada anterioară, se calculează termenul cel mai apropiat posibil de execuţie.

 

În acest fel, utilizatorul dispune de o marjă de timp, în interiorul căreia poate decide.

 

În general, prin definirea adecvată a activităţilor şi tactelor, metoda poate fi aplicată nu numai în programare, dar şi în planificare, la gradul de detaliere dorit, sau pentru simularea fabricaţiei în anumite variante de lucru.