Comunicări
ştiinţifice
(Pentru o listă
mai amplă, vezi sumarul, prin clic aici.)
Principiul
remanenţei informaţionale aplicat la conducerea sistemelor economice
mari
Comunicat la Sesiunea de comunicări
ştiinţifice a I.C.I. Bucureşti şi publicat în Revista de
Statistică nr. 8 – august 1981
Rezumat:
Se propun câteva mărimi calculate pe baza evoluţiei în timp a
indicatorilor de stare pentru fiecare dintre elementele componente ale sistemului.
Sunt evidenţiate astfel aspectele permanente, cu putere de caracterizare a
sistemului condus. Automatizarea calculelor permite identificarea valorilor
extremale şi informarea selectivă a conducătorilor.
Clic aici pentru
textul comunicării
Despre câteva
principii antientropice în evoluţia sistemelor de producţie
Comunicare la Sesiunea ştiinţifică
a cadrelor didactice a Universităţii Braşov, februarie 1974
Clic aici pentru textul
comunicării
Modelarea şi
simularea numerică a evoluţiei sistemelor sociale
Raport de cercetare I.C.I.
Bucureşti, 1980
Publicat prescurtat în „ Buletinul
Român de Informatică” şi în extenso în volum independent.
Rezumat:
În evoluţia sistemelor sociale se observă două caracteristici importante: tendinţa de autonomie a elementelor componente şi comunicarea probabilistică a informaţiilor între elemente. Pe baza acestor trăsături, s-a construit un model matematic al sistemelor sociale. Modelul face posibilă simularea evoluţiei unor astfel de sisteme pe calculator.
Clic aici pentru textul comunicării
Sistem expert în
cobalto-terapia tumorilor maligne
În colaborare cu dr. Margareta Gheorghiu
Lucrare prezentată la al IV-lea „Colocviu de
Sisteme şi Cibernetică” şi publicată în volum
Academia Română, Bucureşti 19-20 octombrie 1987
Clic aici pentru textul comunicării
Cibernetica
evoluţiei sistemelor socio-teritoriale
Comunicare la al 3-lea Congres Naţional de
Cibernetică, Bucureşti 1985
Lucrare publicată în CIBERNETICA, Editura Academiei, 1988
Asupra problemei de
clasificare automată
Comunicare la Sesiunea de comunicări
Ştiinţifice I.C.I. – 24-26 mai 1982
Dinamica
Indicatorilor
Comunicare la al IV-lea Simpozion
„Informatică şi Conducere”, Cluj-Napoca, 10-13 mai 1978
Publicată în „Actualitatea în
informatică şi conducere”
Rezumat:
Lucrarea este destinată cadrelor de conducere interesate să
cunoască activitatea unei mulţimi de întreprinderi. Este cazul
consiliilor judeţene şi municipale, ministere, trusturi, etc. În baza
unei analize a evoluţiei principalilor indicatori economici într-un anumit
interval de timp, lucrarea realizează un tablou de bord, în care – atât
pentru fiecare întreprindere în parte – cât şi pe ansamblu, se indică
tendinţa acestor indicatori de a se încadra sau nu între valorile dorite.
Afişarea este concepută în ideea unei conduceri prin excepţie.
Clic aici pentru textul comunicării
Metode
statistico-matematice folosite în analiza stării de sănătate a
copiilor
În colaborare cu dr. Vasile Moldovan
Comunicare la a VIII-a sesiune de Creaţie
Ştiinţifică şi Tehnică, Braşov 1997
Tabloul de bord al
conducătorului în profil teritorial
Comunicare la a VIII-a sesiune de Creaţie
Ştiinţifică şi Tehnică, Braşov 1997
Analiza
evoluţiei principalilor indicatori economici la un set de întreprinderi
Publicat în Buletinul Informatic al Casei de
Ştiinţă şi Tehnică pentru Tineret, Braşov, 1980
Clic aici pentru textul comunicării
Simularea
evoluţiei indicatorilor economico-sociali ai localităţilor
dintr-un judeţ
Raport de cercetare I.C.I., noiembrie 1982, în
cadrul temei de cercetare: „Sistem Informatic Teritorial”
Simularea
fabricaţiei cu aplicaţii în programarea producţiei
Comunicare la sesiunea de comunicări
ştiinţifice a Universităţii din Craiova, 24-25 septembrie
1973
Modelarea unor
probleme ale conducerii teritoriale
Comunicare la Sesiunea de comunicări
ştiinţifice I.C.I. 1984
O soluţie
pentru programarea producţiei
Articol publicat în Revista Economică nr 14
din septembrie 1974
Rezumat
Existenţa unui număr mare de operaţii (activităţi)
– uneori de ordinul milioanelor şi chiar mai mult – care trebuie astfel
planificate încât, fără a depăşi capacităţile de
producţie existente, să asigure realizarea produselor finite la
termenele preconizate şi cu aşteptări minime între
activităţi, face ca programarea producţiei să fie, poate,
cea mai dificilă problemă cu care sunt confruntate conducerile de
uzine şi fabrici. Din acest motiv, cercetătorii caută algoritmizarea
problemei în vederea realizării ei cu ajutorul calculatoarelor
elecronice. Au apărut mai multe
metode care urmăresc atingerea unui optim după un anumit criteriu.
Aceste metode sunt aplicabile la sisteme de producţie simple, dar devin repede
impracticabile când numărul activităţilor este mai mare.
Soluţia propusă depăşeşte această dificultate,
adoptând simularea ca tehnică de lucru. În ceea ce priveşte criteriul
de optimalitate, a fost aleasă minimizarea timpului de aşteptare
între operaţii, considerând că imobilizarea fondurilor financiare
este, indirect, cea mai păguboasă din punct de vedere economic.
Algoritm şi
program pentru rezolvarea matricelor simetrice puternic diagonale
Studiu efectuat la cererea Direcţiei pentru
Sistematizarea, Arhitectura şi Proiectarea Construcţiilor din
judeţul Prahova, 1970
Rezumat:
Lucrarea rezolvă într-o manieră simplă şi elegantă
o problemă clasică a structurilor de rezistenţă pentru
construcţii din cadre şi grinzi, caracteristice clădirilor cu
mai multe nivele, şi care este reflectată în sisteme de ecuaţii
cu matricea coeficienţilor puternic diagonală, ce respectă
criteriul Witmayer.