Articol apărut în săptămânalul ARGUMENT, de marţi, 17 iulie 2007

 

Scriitorul şi pictorul Cristache Gheorghiu

şi-a lansat o carte de filosofie la Muzeul de Artă

Iulian CǍTǍLUI

 

Cristache Gheorghiu precizează, în introducere, că acest nou volum, tot de eseuri, porneşte de la ideea că între egoismul extrem şi altruismul de aceeaşi natură, „omul real" îşi găseşte calea lui proprie, în funcţie de „per­sonalitate, mediu, educaţie şi multe allele". Dintre cele două extreme, egoismul este unul natural, consideră autorul, astfel, „elanul vital" al lui Henri Bergson, „voinţa" ca sursă de viaţă sau „Lumea ca voinţa şi reprezen­tare" la Schopenhauer şi alte idei asemă­nătoare, reflectă ceea ce natura face în orice moment, începând cu cea mai mică celulă şi terminând cu cele mai mari şi complexe sisteme biologice: vrea să se dezvolte pe seama mediului înconjurător. Altruismul, în schimb, chiar dacă există în mod natural, nu atinge, după Gheorghiu, „valori îngrijoră­toare". Cartea „Tradiţie sau liberul arbi­tru?" conţine 7 eseuri - autorul pornind, pro­babil, de la această cifră magică, cele 7 zile în care Dumnezeu a creat lumea, cele 7 minuni ale lumii etc - dar şi de la ideea Sfântului Augustin (354-430) despre „liberul arbitru, potrivit căreia „răul moral" este rezultatul conceptului menţionat mai sus. Sf. Augustin mai spunea că universul este bun în totalitate şi că răul reprezintă doar privarea de ceea ce este bun sau absenţa a ceea ce este bun. Toto­dată, Creştinismul ne vorbeşte despre omul bun, care atunci când primeşte o palmă pe obraz îţi ofera şi pe celalalt pentru înca una, mai puternică, probabil, mai devastatoare. Cristache Gheorghiu crede că omul real - ­autorul braşovean dând, probabil o replică eseistului şi filosofului H.R. Patapievici, care scria despre „ omul recent" - adoptă o atitudine intermediară, între egoismul fără scrupule şi altruismul absolut (dacă aşa ceva există), potrivit personalităţii sale. Capitolele din carte poartă tituluri incitante, gen: Nu sunt Harper Lee şi nici Ion Creangă, Filozofia sărmana, Epoca post-creştină, iar Cristache Gheorghiu trece cu nonşalanţă de la filosofie la literatură, de la eseistică la politică şi politologie, de la memorialistică la religie sau de la istorie la futurologie, de altfel, ultimul capitol se numeşte „Încotro?". Autorul se ocupă de in­vazia sovietică în Romania şi nu numai, de găurile negre, de Pascal şi Tommaso d'Aquino, de amintiri din copilarie (de pildă, o ţigancă ce şi-a arătat fundul descoperit unui domn care o mustrase pentru nu ştiu ce!), de Facerea Lumii, de Biblie, de creştinism şi evrei, de Marx şi ciracii lui, tot felul de utopii, Eliade şi „mitul eternei reîntoarceri", fizio­patologia prezentului, şi câte şi mai câte. Din punct de vedere filosofic, Gheorghiu este un sceptic, în aproape toate părerile şi viziunile sale, el afirmând că operele şi carţile bune sunt puţine şi sunt citite de şi mai puţini cititori şi ele nu vor mai fi scrise în limba română, ci direct în limbi străine, unde şi posibilităţile de răspândire sunt mai marl. În final, Cristache Gheorghiu consideră scrii­tor este doar acela care are ceva de spus, fiind cu atât mai bun cu cât o face mai bine. $i  Tradiţie sau liberul arbitru?" este o carte bine scrisă, care se citeşte cu plăcere şi care analizează probleme fundamentale ale umanităţii noastre pe cale de a fi distrusă într-o zi rea.