INTRE DOUA IDEALURI

Cronică literară de

Ion Topolog Popescu

E o plăcere să te delectezi în stilul lui Descartes şi Voltaire, citind acest frumos eseu al domnului Cristache Gheorghiu: "Între două idealuri". E a treia carte, primele, "Singur printre americani", respectiv "America after America", apărute cu câtiva ani în urmă, redau experienţa inedită a unei călătorii în S.U.A., traversând spaţiul nord-american în lung şi-n lat, preferând, ca mijloc de transport autobuzul, fiindcă, mai ales acest autovehicul - după cum mărturiseşte şi-n cartea de faţă - îi oferă turistului posibilitatea, cât de cât reală şi completă, de a cunoaşte locuri şi oameni, deloc uşor, mai ales din punct de vedere material. Da, domnul inginer Cristache Gheorghiu este un peregrin dintre aceia care scormonesc lumea pentru a o cunoaşte. Astfel îşi crează aceşti peregrini cadrul de a se cunoaşte pe ei înşişi. "Vreau să-mi dau seama cine sunt eu ca fiinţă omenească", pare să ne spună şi domnul Gheorghiu, urmând o dorinţă marturisită de atâţia înaintaşi, călători sau filozofi, de la Marco Polo, la Descartes, Voltaire, Leibniz, sau Spinoza. Pentru o mărturire însă, e nevoie de o iniţiere (pregătire sufletească, intelectuală, în general) şi de un cadru adecvat, pentru a o depune, mărturia. Acest cadru este însăşi viaţa celui ce grăieşte, iar mijlocul de comunicare - cuvântul scris. Şi asfel s-au născut cărţile "Singur printre americatni" şi "Între două idealuri". De fapt, două dileme: A trăi pentru a trăi sau A trăi pentru a cunoaşte şi a te cunoaşte? Domnul Gheorghiu merge pe cea de a doua coordonată, oferindu-ne un comentariu suplu, ca material faptic, erudiţie, stil (acesta venind din talent şi studiu), mai ales al umaniştilor raţionalişti (Erasmus, Voltaire şi Descartes, citaţi şi de domnia sa) şi al clasicilor iluminişti, cu fineţea aceea pe care post-modernismul a cam distrus-o, din păcate. Sunt în acest eseu lucruri de o mare frumuseţe literară: proporţiile, expresia artistică, observaţia de profunzime, concluziile educative. Deci, cam ceea ce făceau clasiciştii. Daca adaug la toate acestea şi o anume culoare a timpului şi a locului (domnul Gheorghiu este şi un remarcabil pictor), cred că am surprins câteva din trăsaturile definitorii ale acestei cărţi frumoase, spre care-i îndemnăm pe cititori, pentru a trăi şi ei aventura inegalabilă a cunoaşterii, pentru a rămâne oameni, cum spune, în final, autorul.