Filosofia unui bolovan - cronică de Carmen Irimia

Extras

Editura Pastel din Braşov publică în 2010 o nouă carte a domnului Cristache Gheorghiu, intitulată „Filosofia unui bolovan”.

Văzând-o, mi-am pus întrebarea: să fie oare vreo legătură între această carte şi acea cugetare chinezească, referitoare la dobândirea înţelepciunii prin educarea răbdării („Priveşte, să vezi cum creşte piatra”) ?!

Culoarea copertelor – verde – îmi sugerase acest gând.

Mi-am focalizat atenţia asupra titlului. Un bolovan?! Ce legătură poate avea cu filosofia?!

Am pipăit în continuare cartea, am răsfoit-o . . . Trecând cu privirea, în mod aleatoriu, asupra câtorva pasaje, am încercat să găsesc un motiv . . . acel ceva . . . care să mă determine să-i acord încrederea autorului (de al cărui nume nu auzisem, încă) şi să mă avânt, lăsându-mă purtată pe braţele spiritului său.

Aici, trebuie să mărturisesc că, pentru a trece de primele pagini, n-a fost nevoie să mă folosesc de cugetarea mai sus amintită, având la îndemână ajutorul prompt al autorului din introducere. Ne aminteşte de Aristotel.

Utilizează aşa dar o simetrie a gândirii, răstoarnă planuri şi sfere, dărâmând orice veridicitate a teoremelor matematice cu privire la paralelism, şi reuşind să reducă infinitul la un punct unic de întâlnire . . . un bolovan.

Însa amănuntul important, ce nu trebuie, în nici un caz, să ne scape din vedere e natura acestui bolovan: din rocă vulcanică. Deci, vorbim despre o duritate călită în focul lăuntric, vulcanic al vieţii.

Colţuros, conştient de efemeritatea sa existenţială – la nivel macrocosmic – se lansează, trasându-şi propria sa cale, ce uneşte cultură, spiritualitate, religie, matematică, educaţie, politică, informatică şi fizică moleculare, într-o structură inginereşte consolidată, dar caldă, prin care răzbate ritmul unei, inimi îngemănate. Discreta, dar permanenta prezenţă a tovarăşei sale de-o viaţă.

Cartea, în sine, e o provocare. E o punte de legătură între posibil şi imposibil. Şi am descoperit, fără exagerare, că lectura acestei cărţi a devenit în viaţa mea moment de referinţă: gândirea mea de dinainte şi de după lectura acesteia.

Avertizez, la rându-mi, că nu e uşor de citit. Cu fiecare paragraf te obligă la cugetare, şi nu doar pentru a verifica adevărul celor înşirate de autor. Cugetare … pentru a te minuna de claritatea ideilor şi de originalitatea monolitică a şiragului adunat, sedimentat, călit sub aripa timpului…

La un astfel de efort intelectual, cu duritatea specifică ce necesită puterea de a analiza profund planuri paralele, sau nu tocmai, poate fi supus doar un cititor experimentat, cititor ce posedă, la rândul său, o vastă sferă de cunoştinţe, un dezvoltat spirit critic, un cititor ce şi-a cimentat solid propria bază filozofică.

. . .

Umorul ajută. De la umorul subtil la cel evident sau chiar cu nuanţe ironice. Umorul ajută lecturii. Umorul alină.

. . .

Petrele fac filozofie. Idee aparent hilară, dovedeşte o profunzime la care nu te-ai fi aşteptat. Surprinde asemenea citării făcute unui promovator al frivolului: „Succesul nu se măsoară prin ceea ce adunat, ci prin obstacolele pe care le-ai depăşit” (Larry Flynt – editor porno).

„Noi, bolovanii, ne-am format singuri, în contact cu mediul, pe când oamenii parazitează pământul, poate chiar venind de pe altă planetă/” . . . „De multe ori, animalele sunt mai decente decât oamenii.”

Nod între Geneza biblică şi Teoria Creaţiei Universului, „oamenii s-au crezut zei şi creatori, şi se bucură de tot ceea ce fac, chiar dacă prin activităţile lor acţionează contrar naturii, indiferenţi tocmai la eficienţa autodistrugerii prin exagerare.” . . . „Exagerarea a stat la baza dispariţiei dinozaurilor, iar amintirea măreţiei lor pierdute este . . . şopârla.” De aici şi ideea omului-şopârlă, a adaptabilităţii de-a lungul unui proces foarte lung al evoluţiei, între necesitatea impusă de religie şi de noii îngeri păzitor, politicienii.

Politică-electorat-politicieni-egalitate. Oameni-şopârle!

Sar dintre rânduri şi, răsfoind Internetul, aflu: inginer de profesie, menţionat pentru cercetările sale ştiinţifice. . . stabilit în Grecia . . . scriitor . . . pictor . . . Da, un intelectual . . . unul adevărat.

Cristache Gheorghiu, un iezer de înţelepciune, din care ţâşnesc cunoştinţe de natură enciclopedică, dezbate, atinge, uneşte în modul cel mai firesc temele abordate. Argumentează, trecând de la filozofia greacă la Schopenhauer, Eminescu, Kant şi Hegel la etica pedagogică, a legăturii dintre decolteu şi reuşita personală. Totul sincer, natural, normal.

„Nu căutaţi extraordinarul” ne spune. „El vine în mod natural, atunci când căutaţi cu sinceritate normalul, extraordinarul nefiind altceva decât abaterea de la normal (extra-ordinar)”.

„Doamne, fie-ţi milă de români, că doar Tu mai poţi face ceva pentru ei!”

„O naţiune rezistă în faţa istoriei prin cultură.”

Citind cartea „Filosofia unui Bolovan” a domnului Cristache Gheorghiu, descopăr multe, foarte multe teme demne de abordat. Extrem de interesante tocmai prin normalitatea lor, ele pot constitui subiecte pentru susţinerea unei teze de doctorat. Fie la Litere, fie la Filozofie. Şi nu exagerez, nici nu mângâi urechile nimănui.

Autorul ne îndrumă spre păstrarea contactului cu realitatea prin cultivarea unui spirit critic activ, bazat pe informare, dar ne poate dovedi şi legătura existentă între Ella Fitzgerald, Ceauşescu … într-o înşiruire de idei argumentate logic.

Iar pentru prezentarea de astăzi ca cărţii donului Cristache Gheorghiu, „Filosofia unui Bolovan” . . . dragi prieteni, Cristache e printre noi! A existat înainte de noi şi va exista cu mult, mult după trecerea noastă. Locul său e în Panteonul gândirii universale. Deci e o permanenţă. Un prezent continuu.