Cristache
Gheorghiu
Maieutica de
buzunar
Brașov, 2019
|
Tabla de materii
Cuvânt înainte 5
Nu vă încredeți în greci; studiați-i 7
Arta ca meșteșug și
meșteșugul ca artă 30
Jocul cu litere 70
Prieteni cu înțelepciunea 130
Să vezi și să nu crezi. Să
trăiești și . . . 157
Cercetează ceea ce
crezi 203
Pe repede înapoi 235
Variis mixta 370
Cuvânt înapoi 418
A zecea parte
*
Mărul oferit de Eva
i-a rămas în gât lui Adam.
*
Se spune „cum îți
vei așterne, așa vei dormi”. Nu se spune „cum ți se așterne...”
*
Dumnezeu e
închipuire – cum ar spune Nietzsche –, dar bine ar fi dacă închipuirea
noastră s-ar limita doar la atât.
*
S-a spus de multe ori
că istoria se repetă, dau nu s-a explicat suficient de
convingător, motiv pentru care majoritatea oamenilor – în special tinerii
– pleacă de la ideea că totul începe cu ei și viitorul, care
începe azi, va fi cu totul altceva. Vina este a istoricilor, care se
limitează la înșiratul unor evenimente, așa după cum o
gospodină înșiră rufele la uscat pe o frânghie întinsă
între doi copaci. De cele mai multe ori, așa cum rufele se usucă,
evenimentele își pierd și ele importanța, pentru că nu ni
s-a explicat de ce rufele au fost ude, de ce a fost necesar să se spele,
de ce s-au murdărit și așa mai departe. Mă gândesc,
evident, la explicații serioase și nu la cele de genul „primul
război mondial s-a declanșat pentru că prințul moștenitor
al Austriei a fost ucis de un extremist sârb.
Da, istoria se
repetă și se va repeta la infinit, fiindcă nu există prea
multe variante de evoluție. Diferă doar tehnologia și,
datorită ei, capacitatea de organizare, de manipulare, persuasiune și
alte asemenea detalii.
*
Se apune că Sherlock Holmes era ignorant în multe privințe (Evident, răutăți. Nu există atotștiutori.) Iată cum lipsa unor informații exacte poate fi o calitate, pentru că, în cazul lui – din fericire numai al lui – acest defect-calitate i-a lăsat mintea liberă să zburde în zone interzise celor cu prea multă știință.
*
Un text cu pretenții literare ar trebui citit de două ori: prima dată pentru a afla despre ce este vorba și a doua oară, pentru a aprecia modul în care a fost scris, eventuala valoare estetică. Din nefericire, noi nu avem răbdare pentru această a doua lectură, uneori nici pentru prima.
*
Cine pe cine?
Poporul spaniol,
suficient de ignorant în Evul Mediu, dar conduși de „regii catolici” și
Cid Campeador, i-a alungat pe constructorii castelelor cu care se mândresc azi și
care pe atunci erau singurii purtători ai civilizației.
Barbarii au învins
întotdeauna civilizațiile cu care se învecinau.
Astăzi, Europa civilizată este invadată
de arabi necivilizați.
*
Calomniază,
calomniază, calomniază! Ceva tot rămâne. Am reținut asta
din Aria Calomniei din Bărbierul din
Sevilla de Verdi.
Calomnia
e un vânticel, / o briză slabă ce adie dulce / care, domol, pe nesimțite,
/ ușurel și cu blândețe / începe să murmure. / Încet,
încetișor, / ici și colo, / pe șoptite, șuierând, / se
prefiră, se strecoară. / În urechile mulțimii / pătrunde cu
viclenie, / capetele și mințile / le tulbură și
le-nfierbântă. / Ieșind pe gură, / zvonul creste, / prinde
putere puțin câte puțin, / zboară din loc în loc. . .
Ideea este
valabilă și pentru propaganda politică. Oricât ar fi de
stupidă și de mincinoasă, ceva tot rămâne. Singura condiție
este perseverența.
*
Deși Icar
este un personaj ce încântă spiritele tinere, la maturitate ar trebui
să acordăm mai multă atenție tatălui său, Dedal.
*
Înainte vreme, oamenii
considerau că moartea face parte din viață, chiar dacă
marchează sfârșitul ei. Pentru unii, ea încheia doar o etapă,
făcând posibilă nașterea alteia.
Astăzi, moartea este
doar un spectacol. Îl vedem zilnic la televizor: accidente, crime,
războaie etc.
Toate se întâmplă
însă întotdeauna altcuiva, altundeva.
*
In God We Trust
Creștinismul
euro-atlantic este peremptoriu. Începând cu hoțul, care spune înainte de
orice spargere „Doamne-ajută, să nu mă prindă”, continuând
cu Gott mit uns (Dumnezeu cu noi),
înscris pe uniformele armatei germane, astăzi – când obținerea
banului este țelul suprem la vieții iar dolarul simbolul lui – noi ne
punem toate speranțele în Dumnezeu: In
God We Trust.
Aici există
însă o mică subtilitate: deși engleza este – alături de
germana lui Kant și ceilalți – una dintre cele mai complexe limbi din
lume în privința capacității de exprimare, structura frazelor
este foarte rigidă. Cea mai mică schimbare a ordinii cuvintelor
indică o nuanță sau chiar o idee suplimentară. În acest
caz, ordinea corectă (subiect, predicat etc.) ar fi fost „We Trust în
God”. Cei care au inițiat afișarea acestui slogan pe bancnotele
americane nu erau niște ignoranți, așa că trebuie să
ne întrebăm de ce l-au formulat astfel. Nu numai în engleză, dar
chiar și în română, interpretarea corectă nu este cea
simplă (Noi avem încredere în Dumnezeu), ci una cu dichis: „În Dumnezeu
avem încredere”. În el, și numai în el. În nimeni altcineva, nici
măcar în ministrul de finanțe.
*
Drumul cel mai
scurt între două piscuri de munte nu este linia dreaptă dintre ele.
El necesită coborârea de pe piscul pe care ne aflăm și urcușul
celuilalt. Cine își închipuie că după o victorie poate să țopăie
direct într-o altă victorie înseamnă că de fapt n-a cunoscut cu
adevărat nici una dintre ele. Victoriile lui n-au fost succese ale vreunei
strădanii, ci iluzii.
*
Citisem undeva că
într-o catedrală, al cărei nume l-am uitat, s-ar afla capul Sfântului
Ioan Botezătorul la 12 ani. Am putea și noi să afirmăm
că undeva se află capul lui Ion Iliescu la șaizeci și ceva
de ani, decapitat pentru ceea ce a făcut la acea vârstă, pentru
că acum este prea bătrân pentru a-l mai judeca.
*
În comparație cu
lucrurile reale, imaginile noastre despre aceleași lucruri au valoarea
unor kitschuri și – deoarece rațiunea nu operează cu lucruri ci
cu reprezentarea acelor lucruri în concepția noastră – înseamnă
că rezultatul rațiunii nu poate fi decât un super-kitsch.
*
Orice om dorește
să-și găsească un echilibru în tot ceea ce face, echilibrul
fiind poziția în care speră să-și găsească liniștea.
Echilibrul, însă, înseamnă nemișcare, stagnare, moarte. Din
fericire, el nu există decât în mintea noastră, ca ideal în momentele
de relaxare. Cineva, sau ceva, are grija să nu rămânem acolo prea
mult.
Pendulul vieții
noastre doar trece prin această poziție, fără să se
oprească vreodată. Mai curând putem observa că staționează
o clipă în pozițiile extreme, până când se hotărăște
să-și schimbe sensul deplasării, în timp ce la trecerea prin ceea
ce ar trebui să fie poziția de echilibru viteza lui este maximă.
Până la urmă,
ceea ce contează este doar amplitudinea oscilațiilor, mai mare la
unii, mai mică la alții, în funcție de dorințe, elan și
altele.
*
Când un om face
afirmații lipsite de logică, el este considerat – în mod logic – ca
fiind nelogic. Când însă un copil face afirmații lipsite de
logică, el este considerat – mod ilogic – că este inteligent,
dacă nu chiar adorabil.
*
Afirmația „Dumnezeu
l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa” este o
jignire la adresa Divinității.
*
Dacă interpretarea
noastră asupra unui fapt sau chiar asupra unui obiect se dovedește a
fi eronată, nu înseamnă că faptul sau obiectul respectiv este
eronat.
*
Unele persoane, în
numele „bunei creșteri”, sau pentru că așa sunt construite, nu
răspund sincer interlocutorului, ci păstrează gândul neexprimat.
Relațiile se răcesc. Cazul invers, când prin afirmațiile unuia –
poate corecte – lezează sentimente celuilalt, ei se învrăjbesc și,
la bătrânețe, îi va reproșa gestul sau cuvântul care l-a lezat
atât. La cealaltă extremitate, sunt mitocanii care-și aruncă
unul altuia cuvinte pe care nici măcar nu le-au gândit îndeajuns, dar sfârșesc
prin a se împăca la o bere. Sigur, n-am să recomand mitocănia ca
soluție de rezolvare a conflictelor, dar cred că ar trebui să
existe o cale de comunicare deschisă către dialog. Totul revine la
educație: suntem oameni făcuți să comunice în primul rând între
ei, și apoi cu „cel de sus” sau cu „cei de jos”. Civilizație tocmai
asta înseamnă: a respecta cele câteva reguli care fac viată posibilă
în interiorul cetății. Iar pentru aceasta trebuie să existe
comunicare, pentru că numai prin comunicare putem afla ce gândește
celălalt. Doar așa vom găsi soluții care să ne
transforme din adversari în parteneri.
*
Un
îndrăgostit nu vorbește despre iubita lui, înainte de a o fi cucerit
și cu atât mai puțin după.
*
De la o
vârstă încolo, copii mai faci, eventual mai crești, dar prieteni
adevărați găsești mai greu.
*
Omul a fost făcut pentru societăți foarte mici.
Societățile mari de azi, l-au scos din condiția lui naturală
și îl fac să opereze la un nivel ale cărui efecte nu le poate
controla, uneori nici înțelege.
*
În Cele două surse ale moralei și
religiei, Henri Bergson relatează cu stupoare despre „doi nobili străini, veniți de
departe, dar îmbrăcați asemenea nouă (francezilor), plimbând-se printre noi, amabili și afabili, dar care,
după puțină vreme, întorși în țara lor și afiliați
la două partide diferite, unul dintre ei l-a trimis pe celălalt la
spânzurătoare, numai pentru a se debarasa de un adversar stânjenitor.
Instinctul politic originar trecuse peste civilizație, lăsând natura
să se manifeste”.
Frumos din
partea lui să gândească astfel. Admirația lui pentru civilizație,
dacă se poate franceză, este atât de puternică, încât se
contrazice cu propriile lui idei filosofice privind rolul inteligentei asupra
societății, ca sistem natural.
Bergson nu
apucase însă să-l cunoască pe Pol Pot, cel care, în fruntea
khmerilor roșii, a asasinat peste două milioane de cambodgieni
și care, împreună cu cinci dintre cei opt
lideri erau francofoni, își făcuseră studiile în Franța și
ascultaseră din gura lui Sartre teoria „violenței necesare”.
*
Cum ne îmbrăcăm?
Cândva, acest
titlul ar fi interesat doar femeile. Astăzi însă, se pare că
bărbații sunt chiar mai preocupați de acest subiect. Și ei
vor să atingă rafinamentul suprem al prostului gust. De aceea,
iată un sfat avizat: „Nimic nu îmbătrânește mai tare o femeie, decât o ținută
prea sofisticată.” A spus-o celebra creatoare de modă Coco Chanel. La bărbați ar trebui
adaptată, înlocuind îmbătrânirea cu ridicolul. Tot ea a spus, cred,
că „Dacă un
bărbat nu-și amintește cu ai fost îmbrăcată la
întâlnire, înseamnă că toaleta ta a fost perfectă”.
Principesa
Margareta a Danemarcei, mama reginei Ana a României, obișnuia să
spună „Eu nu mă îmbrac, mă acopăr". Era modestă!
Astăzi, este la modă să te descoperi, că să fii
descoperită de ceilalți.
*
Din materia
incandescentă s-a format pământul, a apărut viața. Este de
presupus că forme elementare de viață apar și azi, unele diferite
de cele de atunci. Nu trebuie să ne mire deci că apar noi viruși
și alte vietăți în forme primare.
*
La solicitarea
soției, în decursul anilor, am cumpărat o mașină
inteligentă de spălat rufe, una la fel de inteligentă de
spălat vase, un fier de călcat și altele asemenea. Singurul
prost din casă am rămas eu.
*
Concepția
conform căreia un intelectual este cineva care a absolvit un institut de
învățământ superior este greșită. Ea s-a format
înainte de al doilea război mondial, când majoritatea celor ce urmau
studii superioare era copiii unor intelectuali. Ei erau intelectuali încă
înainte de a se înscrie la facultate. Educația lor era de asemenea
factură.
Astăzi,
când învățământul a devenit obligatoriu, această ideea nu
mai este valabilă. Facultatea îți dă doar cunoștințe
de specialitate, nu de cultura generală, care se formează în
adolescență, pentru copiii cu o îndrumare adecvată.
Cât despre
varianta definirii intelectualului ca fiind o persoană ce își
folosește mintea în activitatea profesională, ei bine, există
muncitori cărora „fișa postului” îi obligă să-și
folosească creierul mai mult decât o fac mulți „oameni de
cultură”.
*
Am crescut
pendulând între Scylla oficialităților comuniste și Charybda conștiinței
personale
*
Verba volant, scripta manet
Existența
scrisului își află justificarea în volatilitatea vorbei. Astăzi
însă, situația s-a schimbat: vorbele se pot înregistra și,
astfel, păstra. Și nu numai vorbele, ci și imaginea
vorbitorului.
Din nefericire,
înregistrărilor actuale sunt perisabile, datorită evoluției
tehnologiei. Dispozitivele noi sunt incompatibile cu înregistrările vechi.
Doar vechile scrierile
pe piatră au rămas.
*
Orice formă
de viață este hrană sau virus pentru alte vietăți.
*
Între două
variante extreme, ideală ar fi calea de mijloc, care însă este
ignorată de cei mai mulți dintre noi. Este considerată
banală, caracteristică mediocrității. De aceea, cei mai
activi optează pentru una dintre extreme. Fiind mai spectaculoase, sunt
preferate. Să nu ne mirăm deci că societatea merge în
derivă.
*
Benjamin Kidd
(1858-1916) este considerat unul dintre fondatorii sociologiei. Chiar dacă
numele lui nu este prea des menționat de către profesioniștii de
azi ai sociologiei, cărțile lui – în special „Social Evolution” – i-a influențat mult pe cei preocupați
de evoluția omenirii din punct de vedere social.
Deși
consoanele duble nu sunt uzuale în ortografia engleză, el a dorit
să-l luăm în serios și a mai adăugat un ‚d’ numelui
său. (kid=copil). Nu-mi este limpede dacă era necesar.
*
Am citit că
lacul Pushkar din India este considerat sfânt. Deși acoperit cu vegetație,
pelerinii vin în număr mare să se scalde sau măcar să se
stropească cu apa lui. O fac cu multă grijă, de teama
rechinilor. Dacă totuși cineva este tras la fund și devorat de
aceste animale înfiorătoare, ei bine el este considerat un norocos. Va
ajunge la destinație sfințit și pe dinăuntru, nu numai la
exterior.
Dacă nu,
Nu! Să fie la alții!
*
Societatea are
mai mare nevoie de educatori buni decât de savanți. Este tocmai ceea ce
omenirea a pierdut în ultimele secole.
*
Laborios nu este
ceva ce trebuie executat cu laba.
*
Kant a fost un
profesoraș de provincie. Einstein era un funcționar mărunt. Cum
a fost posibilă afirmarea lor în Germania? În România și-ar fi
pierdut și posturile pe care le aveau, nicidecum să li se recunoască
meritele. Se găseau destui care să se afirme cu ideile lor.
*
Am două vești;
una bună, alta proastă. Cu care să încep?.
De fapt, eu am o
singură veste; bună pentru unii, proastă pentru alții: încă
exist. Cam asta ar fi vestea. Aveam eu și altele, dar le-am uitat.
Nu se știe
dacă, atunci când am să uit că exist, se va găsi cineva,
care să-mi aducă aminte că nu am dispărut. Când nu voi mai fi,
sunt sigur că va uita toată lumea că am existat vreodată.
Iar dacă
vreo carte rătăcită va cădea în mâinile cuiva, va reține
doar titlul, nu și numele autorului. Poate că nici nu-i prea
rău!
*
Relațiile dintre elemente sunt mai importante decât elementele. Elementele însele depind de relațiile dintre ele, în ultimă instanță sunt chiar produsele lor.
Interacțiunea
părților este cea care formează întregul.
*
Fenicienii au
venit din Eritreea, deci erau africani (negri).
*
Ca să cunoști pe cineva, trebuie să pătrunzi în mentalitatea lui. Ca să te cunoști pe tine, trebuie să te privești dinafară.
*
Oamenii păstrează despre ei impresia din oglindă, obținută după ultimele retușări.
*
Gândirea este analitică; intuiția surprinde întregul.
*
Pe oameni îi convingi exprimându-te așa cum ar fi făcut-o ei, dacă ar fi avut aceeași idee.
*
Tinerii sunt la
curent cu noutățile, pentru că ei comunică între ei. Nu au
deprins încă egoismul maturilor, care – în lupta pentru existență
– încearcă să-și valorifice poziția socială,
păstrând secretul profesional. Puștii, în schimb, au tendința
să se laude cu cunoștințele lor.
*
Mă gândeam
că lumea este greșit educată în spiritul corectitudinii și
bunătății, deși natura este sălbatică. Se pare
că această deficiență este pe punctul de a fi
corectată: tinerii de azi nu știu ce este cavalerismul, omenia,
corectitudinea etc., adică tot ceea ce era considerat nobil în trecut.
*
Amiciția
adevărată este cea în care acceptam și chiar savurăm
ironiile reciproce, ca pe o dovadă de spirit.
*
De la o
anumită vârstă, profesioniștii din științele exacte
devin mai mult sau mai puțin filosofi. Reciproca nu este valabilă.
*
Numai iarba
simte gustul pământului. Noi simțim gustul ierbii.
*
Statul ne cere
să fim corecți. Asta și facem! Urmăm exemplul șefilor
incorecți.
*
Căutând
răspunsuri, găsim întrebări. Desigur, afirmația e veche.
Dar de ce o uităm mereu?
*
Cunoașterea o
datorăm poveștilor și nu definițiilor. Dacă un copil
ne întreabă ce este un lup, spre exemplu, nici o frază, oricât de
bine construită, nu ar putea echivala cu cele câteva basme clasice, care
îl au pe lup printre eroii lor. Despre substantivele abstracte nu mai vorbim. Așa
se face educațiea.
*
Sunt două
categorii de oameni: unii cunosc cuvântul iert, alții cunosc cuvântul uit.
Ceilalți nu sunt oameni.
*
Chiar și
cel mai bun prieten al omului, uneori ne mușcă de picior.
*
Pană la
urmă, ești ceea ce iubești. Asta nu-mi aparține; a zis-o
cineva, nu-mi amintesc cine, dar tare îmi place.
*
Italienii
lasă impresia că se ceartă atunci când vorbesc. Fals, e doar
pasiune!
*
Gânditorul lui
Rodin are o atitudine pozitivă. Îl preocupă viitorul, pentru care el
caută soluții.
Gânditorul de la
Hamangia se ia cu mâinile de cap. Atitudinea lui este tragică. El se
vaită, nu are soluții, așteaptă să-i vina din cer o
minune.
*
Dacă veți
cere opinia unui croitor despre costumul dumneavoastră, el se va uita la
cusături, să vadă dacă sunt drepte, dacă nasturii sunt
la locul lor etc. Nu vă va spune dacă se potrivește
personalității dumneavoastră sau evenimentului pentru care ați
comandat costumul.
Ei bine, nu
vă faceți iluzii că în alte domenii se întâmplă altfel;
orice profesionist va acorda o atenție exagerată unor detalii și
va pierde din vedere alte aspecte mai largi, ce țin de integrarea
obiectului sau subiectului în mediu. Inginerul constructor se va interesa de
rezistența clădirii și nu de funcționalitatea sau
integrarea ei în spațiu, filologul de poziția virgulelor și va
ignora mesajul textului și așa mai departe.
*
A nutri nu
înseamnă numai a mânca ci și a aspira către ceva, a dori, a
cultiva un sentiment sau un gând etc. Sau poate mă înșel eu și
toate acestea țin tot de mâncare, conform teoriei conform căreia
„totul trece prin stomac”. În consecință, nutrețul e cel care
contează.
*
Dacă adevărul
a fost prima victimă a comunicării, minciuna a fost prima creație.
*
Religia se
adresează celor ce au nevoie de ea. Filosofia nu are adresant. O face
fiecare pentru el însuși.
*
Lumea e așa
cum e datorită educației. Daca vrem să fie altfel trebuie să
schimbăm educația.
*
Limba evoluează
Un copil către
bunica lui: „Buni, uite o gașcă de porumbei”. L-am auzit azi dimineață.
Urmează probabil „Uite o haită de politicieni”.
*
Lumina nu poate
fi văzută, decât atunci când este reflectată de un corp
oarecare. Nici lumina unei minți sclipitoare.
*
O societate este
caracterizată de domeniile în care membrii ei se asociază: credință,
afaceri, hoție etc.
*
Omul
construiește ziduri. Natura face membrane. Zidul izolează; membrana are
funcție osmotică.
*
Dacă un joc este
extrem de simplu, el devine banal, fiindcă jucătorii, fie că nu
au de ales, fie că varianta optimă este evidentă, așa
că jocul devine rutină. Dacă însă e mai complicat,
jucătorii pot greși și atunci este interesant, fiindcă pune
în valoare inteligența. Viața este și ea un joc. Nu vrem să
recunoaștem că este așa, din cauza dificultății, a
complexității, cu mult peste inteligența noastră. Dacă
nu vă place termenul – accept că nu este un joc, dar respectă
legile jocului. De regulă, este un joc cu sumă nulă (conform
definiției lui von Neumann), fiindcă ce pierde unul câștigă
altul. Uneori jucăm singuri. Rezultatul este tot nul, dar asta nu
înseamnă că suntem în mod necesar nulități.
*
Iubirea
adevărată este cea care se consolidează în timp, spre deosebire
de cea spontană, care se estompează pe măsură ce partenerii
se cunosc mai bine și se plictisesc reciproc.
Consolidarea se
realizează atunci când cei doi formează o echipă. Nu succesul îi
unește, ci lupta comună cu greutățile vieții.
*
Că
umanitatea nu este capabilă să aleagă variantele optime se vede
nu numai din acțiuni majore, cum ar fi războaiele tot mai
distrugătoare, ci și din fapte cotidiene dintre cele mai
mărunte, dar definitorii. Spre exemplu:
-
hrana
este din ce în ce mai puțin sănătoasă;
-
medicina
se ocupă de probleme spectaculoase și neglijează bolile banale,
deși - fiind cele mai răspândite - cauzează cele mai multe neplăceri,
invalidități și chiar decese;
-
filosofia,
cea care ar trebui să ne călăuzească în viață
este tot mai împinsă la periferia preocupărilor serioase și,
implicit, tot mai incapabilă să rezolve probleme reale.
Singurul domeniu
care funcționează optim este comerțul. Toate celelalte sunt
orientate în direcții favorabile lui, abandonând chiar obiectivele
proprii. El dirijează și politica, deoarece politicienii sunt și
ei interesați să câștige bani. Cum banii provin din afaceri, la
baza deciziilor politice stau interesele financiare. De aceea, cei mai buni
profesioniști sunt comercianții. Ambalajul atrăgător și
publicitatea persuasivă fac atractive chiar și produsele
dăunătoare, în timp ce sfaturile – oricât de înțelepte – nu mai
sunt luate în seamă. Acest lucru dovedește că cei ce se
ocupă de comerț sunt mai inteligenți decât cei ce se ocupă
de filosofie, educație, literatură și nu numai. Obișnuim
să oferim copiilor drept cadouri dulciuri, care – se știe – sunt
dăunătoare. Abandonăm criteriile unei bune educații doar
pentru a câștiga dragostea copilului. Dacă perfidia nu este
trăsătura noastră caracteristică, rămâne doar educația
precară să explice asemenea comportări.
*
Unele adevăruri
s-au spus chiar și în Evul Mediu. Limbajul lor însă este specific
timpului. Dacă înlocuim cuvinte ca Dumnezeu, Creator etc. cu natura sau
ceva similar, descoperim adevăruri valabile și azi.
*
Pentru foarte
multă lume, Bach pare un compozitor rigid. În realitate, dincolo de
aparenta rigiditate dată de structura auto-impusă a lucrărilor
sale, el este unul dintre cei mai sensibili compozitori din câți cunosc.
*
Urechea
noastră s-a obișnuit să asculte la radio și TV
înregistrări ale marilor maeștri. Reprezentațiile modeste nu mai
sunt acceptate. Dacă, înainte vreme, performanța muzicală
începea la hora duminicală din fața cârciumii din sat, astăzi
tineretul din cel mai umil cătun merge la discotecă și
dansează după muzică modernă. Baza de mase a dispărut și
– implicit – selecția naturală.
Astăzi,
selecția se face de către specialiști, pe care specialiști
nu putem să nu-i punem uneori între ghilimele. Și dacă nu reușești
să pătrunzi printre furcile caudine instalate de cei ce se află
deja „în domeniu”, rămâi veșnic pe dinafară, indiferent de
talent.
*
Un rege sau
chiar un mărunt moșier din trecut nu-și putea permite să-și
neglijeze supușii, pentru că poziția lui în raport cu semenii
lui era dată forța lui economică, care – la rândul ei – depindea
de prosperitatea și fidelitatea supușilor. Prin teritoriu sau moșie
se înțelegea pământul cu oameni cu tot.
Astăzi,
proprietarul unei mari întreprinderi poate fi dur cu muncitorii necalificați,
pe care îi poate înlocui oricând, dar este extrem de grijuliu cu cei calificați.
Se poate spune că, de fapt, ei sunt întreprinderea.
*
„Omul
este în cel mai înalt grad o ființă istorică”. Evident,
această exprimare a lui Berdiaev nu are în vedere vreunul dintre manualele
școlare, ci istoria reală, nescrisă.
*
Oamenilor le
place să li se spună doar lucruri cu care sunt de acord, ceea ce
înseamnă că știau dinainte despre ce este vorba. Erau „în cunoștință
de cauză”. Dacă le aduci un plus de informație, care să le
susțină opinia, ești omul lor. Poți fi acceptat ca
tolerabil dacă ridici un mic semn de întrebare cu răspunsuri la
îndemână, dar dacă vii cu o idee în totală contradicție cu
opinia comună sau, mai rău, fără nici o legătura cu
ea, atunci te trezești ca vorbești în pustiu, sau chiar ești
trimis acolo, adică izolat.
O societate
totalitară te izolează total. Într-una cu pretenții democrate,
adică cu economie de piață, primești eticheta de „greu
vandabil”, ceea ce poate fi și mai rău.
*
În societatea
modernă nu mai exista valori, ci doar alternative. Guță și
Enescu sunt alternative.
*
De la buletinul
meteorologic am aflat că, spre seară, se va înnoura. Deocamdată
plouă.
*
Pe o pâslă
găsită la Noin Ula, în Mongolia, este pictată o uniune
sexuală dintre o pasăre fabuloasă și o cornută.
Evident, pasărea este cea activă. Se poate face și analogia
cer-pământ, primul fecundându-l pe ce de al doilea, sau ideea ca ei,
mongolii, aveau mobilitatea păsărilor și fecundau societățile
sedentare.
*
În Apocalipsa,
fiara cu șapte capete reprezintă Imperiul Roman. Nimic mai mult.
*
Prieteni cu vederi diferite
Cristinel – soția
lui Mircea Eliade – era prietenă cu Alexandra Ionescu Tulcea, a patra soție
a lui Saul Bellow, scriitor american, laureat al Premiului Nobel. Tatăl
Alexandrei a fost legionar, antisemit. Saul era evreu. Mama Alexandrei, Florica
Bagdasar, a fost ministrul sănătății în timpul regimului
instalat de ruși după război (1946-1948).
*
Este probabil un
reflex ce încearcă să contrabalanseze abundența de opinii
conform cărora oamenii ar fi buni, dar nu-se-știe-ce i-a transformat
și au devenit răi. Că suntem răi de la natură este
prea evident pentru că să mai insist acum. Întrebarea căreia nu
am răspuns încă este: cum se face că suntem și buni?
Bunătatea – atâta câtă există – și mai ales dragostea, de
unde vin? Mai spuneam pe undeva că omul începe să țină
seama de cei din jur numai atunci când interesele sale se intersectează cu
ale celorlalți, asemenea oricărei celule în expansiune. Fagurele
construit de albine este un exemplu suficient de sugestiv. Orice celulă
are forma impusă de celulele vecine. Ei bine, asta explică civilizația,
printre altele obligația a a-ți respecta vecinul, în speranța
că și el te va respecta pe tine, dar încă nu ne dă nici o
idee despre bunătate și dragoste, care sunt gratuite, în sensul
că autorul lor nu se gândește la vreo recompensă.
*
Evenimentele
relatate în manualele școlare ca
povestiri au menirea să rețină atenția copilului,
să-i fixeze în memorie evenimentul, să-l atragă către
studiu istoriei cu toate consecințele lui. Tragedia începe când profesorul
însuși nu are mai multă minte decât copilul și reține doar
povestirea, fără să fi înțeles evoluția complexă
a fenomenelor, în care evenimentele sunt doar momente ce jalonează evoluția.
Cel mai adesea, ele finalizează o perioadă și nu o
caracterizează.
*
Actorii urâți
sunt mai buni din două motive:
- Psihologic, sunt preferați ca fiind
mai apropiați oamenilor obișnuiți. Femeile, spre exemplu, se
entuziasmează în fața unui animăluț cu atât mai mult cu cât
acesta este mai hidos.
- Când un frumos își modifică fața,
spunem că se strâmbă, se schimonosește; când un urât face același
lucru, el fiind deja schimonosit, spunem că are o mobilitate a feței
ce îi permite să interpreteze rolul mai convingător. Majoritatea artiștilor
celebri au fost urâți: Fernandel, Bourvile, Louis de Funes, Birlic etc.
*
Pe lângă țări
dezvoltate, nedezvoltate și slab-dezvoltate, există și țari
prost-dezvoltate.
*
Numai cine nu gândește îndeajuns
Are idei perfect
Limpezi.
Este o poezie, dacă cumva nu v-ați
dat seama. Nu-mi aparține. Am găsit-o într-o carte de poezii, așa
că am proba scrisă. Eu nu fac poezii. Îndrăznesc, totuși, o
parodie, plecând de la observația că cine nu gândește nu are
idei:
Numai cine nu gândește
îndeajuns
are convingeri
ferme.
Și dacă are doar convingeri,
însemnă că nu poate discuta, ci doar monologa, ceea ce poate face și
singur. Cărțile, de asemenea nu i-ar fi de nici un folos; ele conțin
opiniile altora, eventual ale unora care, la rândul lor, monologhează prin
scris.
*
Ce înseamnă să fii un bun
organizator?
Mai demult am
cunoscut pe cineva despre care doream să aflu mai multe. M-am adresat unor
foști colegi de serviciu ai acestuia. Mi-au răspuns că este un
bun organizator. Tonul răspunsului avea o puternică doză de
ironie, dar nu asta mă interesa, ci calitățile lui intelectuale.
Mai târziu, a fost numit într-un post de conducere. Aici, tocmai aptitudinile
de organizator trebuiau valorificate, dar… surpriză! Din punctul de vedere
al obiectivelor oficiale ale instituției, a fost un conducător
lamentabil. În schimb, din punctul de vedere al șefului care l-a numit în
post, a fost un organizator excelent, pentru că i-a servit interesele și,
împreună, au prosperat.
Mi-am pus atunci întrebarea: ce însemnă
un bun organizator? Ce calități native trebuie să aibă?
Există profesiunea de organizator?
O variantă
de lucru ar fi aceea că un bun organizator poate fi cineva care nu are
idei personale de anvergură, dar se subordonează unui șef cu
idei, sau unui partid, și lucrează conștiincios în slujba
acestuia, ideile sale fiind din categoria celor mici, prin care
implementează politica șefului.
*
A afirma că
ești om de cultură doar pentru că ai repulsie față de
domeniile realiste este similar cu a spune că te interesează
literatura fără literele dintre ‚e’ și ‚m’.
*
Unii știu
ceva, alții știu altceva. Nimeni nu le știe pe toate. Cultura
este un domeniu prea vast pentru un singur creier. Exista deci specialiști
în diferite domenii. Literatura pentru copii este unul dintre ele. Un singur
lucru este cert: cine crede că ceea ce știe el reprezintă
cultura – celelalte fiind fleacuri – acela este un ignorant desăvârșit.
Adevăratul
om de cultură își recunoaște limitele.
Pe când
învățam să schiez, credeam că mai am puțin și voi
fi un schior desăvârșit. Abia după ce am învățat
să schiez binișor mi-am dat seama cât de departe sunt de desăvârșire.
Nu are legătură cu ceea ce se crede a fi cultură. Are
legătură cu bunul-simț.
*
Cei mai buni
compozitori sunt nemții; cei mai buni interpreți sunt evreii. Ai
crede că sunt cei mai buni prieteni.
*
Reguli de politețe elementară:
- În fața unei
cârciumi au prioritate cei care ies.
- În fața W.C.-ului
aceleiași cârciumi au prioritate cei care intră.
*
Animalele sunt
de două feluri: erbivore și de pradă. Fiecare categorie are
mijloace specifice de supraviețuire. Erbivorele trăiesc cel mai
adesea în turmă, au ochii laterali (să-și vadă mai bine
vecinii), în timp ce animalele de pradă vânează individual, au
privirea ageră și orientată către înainte.
Omul are câte
ceva din trăsăturile ambelor, ceea ce se poate observa de la modul de
alimentație și până la filosofie. Cât despre morală,
idealurile recomandate de ea oscilează între un comportament de turmă
și cel al animalului de pradă. Între religie și politică,
între spiritul gregar și cel independent. Omul obișnuit trebuie
să se descurce singur.
Dezastrul apare
atunci când turma este condusă de către animale de pradă,
adică de obicei.
*
Aproape haiku
Idealurile noastre,
Colecții de
maxime
Nostime
*
Am văzut în
occident – ce-i drept rar – automobiliști care stropesc pietonii la
trecerea prin băltoace. Aproape toți erau din clasele inferioare ale
societății și conduceau rable. În România e invers.
*
Punctele noastre
de vedere pot fi foarte diferite chiar și în cele mai comune domenii.
Dovadă că nu ne îndrăgostim cu toții de una și aceeași
persoană. Fiecare are alesul/aleasa sa. Chiar și atunci când – din
întâmplare – o fată este dorită de doi băieți, există
o diferență între sentimentele celor doi.
*
Orice
aspirantă la grațiile Thaliei își dorește un rol de
Julieta, dar - pentru că nu-l obține la 15 ani - își chinuie
spectatorii cu el la 70 de ani.
*
Copiii învață
din joacă și din dorința de a afla, fără să-și
pună problema utilității informațiilor însușite. În
felul acesta, din aproape în aproape, ei capătă înțelesul
lucrurilor.
Adulții,
însă, nu doresc să-și piardă timpul cu activități
fără o utilitate imediată, iar atunci când trebuie să-și
însușească ceva nou, nu încearcă să învețe, ci caută
răspunsuri la întrebările lor, întrebări ce sunt adesea greșit
puse. Chiar și când întrebarea este corectă, ei nu au răbdarea
necesară să asculte răspunsul dacă acesta este mai complex.
De cele mai multe ori, complexitatea vine din lipsa unor informații
premergătoare, iar încercarea de a le elucida este considerată
plictisitoare și în afară subiectului. Întrebătorul dorește
răspunsuri directe și simple.
Este similar cu
întrebarea copiilor: „Cum aduce barza copiii: cu ciocul, sau cu ghearele?”.
Dacă încerci să le explici că lucrarea este mai delicată,
ei vor răspunde: „Lasă-mă domnule cu vrăjelile! Mie
să-mi răspunzi clar: cu ciocul sau cu ghearele!”. Și atunci, îi
răspunzi simplu, la întâmplare, fie cu ciocul, fie cu ghearele, după
cum îți trece prin minte.
*
Fiecare civilizație
a avut paradigma ei, a dăinuit atât timp cât paradigma era credibilă și
a pierit imediat ce și-a mistuit paradigma.
*
Delicvenții
români prinși în occident nu sunt cei mai fioroși, ci doar cei mai
naivi, ca dovadă că sunt prinși.
*
Odată
cu vârsta, pronunția devine mai puțin clară. Astfel, „f” poate
deveni „s”, „m” se transformă în „p”, și așa mai departe. Se
explică astfel de ce din „fiesta” adesea rămâne doar „siesta”.
*
Pacalis,
în latină, este adjectiv și înseamnă „de pace”. Așa erau
numiți solii ce anunțau pacea: „sol de pace”. De aici și
românescul „a păcăli” și chiar Păcală.
*
Între expresiile
„Unele femei au probleme cu vârsta” și „Cu vârsta, unele femei au
probleme” pot exista mari diferențe de interpretare.
*
Nu știu
dacă asemănarea fonetică dintre „șaman” și „șarlatan”
este întâmplătoare.
*
Până ce
și troianul Eneea, în odiseea lui, finalizată prin crearea
națiunii italiene-romane-latine, a trecut prin Infern, unde a aflat ce-i
pregătește destinul.
Eneida este ultima
mare epopee. După Virgiliu (70 î.H. – 19 d.H.), a urmat creștinismul,
umanismul, raționalismul și post-raționalismul actual,
adică vidul filosofic, fiindcă nu mai are nici o legătură
cu înțelepciunea (sofia).
*
Ne
lăudăm că avem creierul cu mult mai mare decât al animalelor.
Mamiferele care cântăresc 60 de kilograme au un volum mediu al creierului
de 200 de centimetri cubi. Cei mai vechi bărbați și femei, acum
2,5 milioane de ani, aveau un creier de circa 600 de centimetri cubi. Oamenii
moderni au un creier de 1.200-1.400 de centimetri cubi în medie.
Și
totuși creierul neanderthalienilor era chiar mai mare. Nu știu cu
cât, dar așa scrie la carte: „că
era chiar mai mare”. Înseamnă că ne-am prostit? O explicație
există. Revoluția Agricolă (în urmă cu 12.000 de ani) a
sporit cu siguranță cantitatea de hrană aflată la
dispoziția omenirii, însă surplusul de hrană nu s-a transpus
într-o dietă mai bună ori mai mult timp liber. În loc de asta, el s-a
tradus în explozii ale populației și elite răsfățate.
Agricultorul de rând muncește mai mult decât vânătorul-culegător
obișnuit și are în schimb parte de o dietă mai proastă.
Revoluția Agricolă a fost o mare păcăleală.
*
Vintilă
Horia ne spune în cartea sa „Dumnezeu s-a
născut în exil” că „Îmi imaginez o epocă din viitor, când
oamenii, pervertiți de știință, vor încerca să
smulgă taina vieții nu trupurilor, ci sufletelor.” (pagina 184, Editura Vremea, București,
2016) Se referă la autopsiile făcute la începutul medicinei, cu
dorința de a afla anatomia și fiziologia oamenilor, dar și
ipoteza existenței unui organ – sau ceva asemănător – prin care
să identifice ceea ce se credea a fi sufletul. Se pare că acel viitor
a și sosit.
*
Între
egoismul extrem și altruismul extrem, omul real își găsește
calea lui proprie, în funcție de personalitate, mediu, educație și
multe altele. Dintre cele două, egoismul este natural. „Elanul vital” al
lui Bergson, „voința” ca sursă de viață la Schopenhauer și
alte idei asemănătoare reflectă ceea ce natura face în orice
moment, începând cu cea mai mică celulă și terminând cu cele mai
mari și complexe sisteme biologice: vrea să se dezvolte pe seama
mediului înconjurător. Altruismul, în schimb, chiar dacă există
în mod natural, nu atinge valori îngrijorătoare. Viața este cea care
îl învață pe om să țină seama de ceilalți,
devenind astfel altruist într-o măsură mai mare sau mai mică. „Dușmanul te ajută pentru că te
limitează, îți dă formă și te întemeiază” (Antoine de Saint-Exupčry,
Citadela).
*
„Omul a
început prin a fi vierme”, ne spune Geoffroy,
într-o viziune optimist evoluționistă. Ai crede că i-au crescut
picioarele, când – de fapt – și-a pierdut aripile. Având în vedere că
evoluția și involuția se află pe aceeași axă
și nu e foarte clar sensul pe care ne deplasăm, aș prefera o
variantă mai statică: să rămânem, dacă se poate,
oameni!
*
Eu nu știu
ce vrea Dumnezeu de la mine, așa că încerc diverse variante, poate
una se potrivește dorinței lui. Pentru celelalte îl rog să
mă ierte.
Cuvânt înapoi
Mi-am propus ca în acest
volum să scriu doar ce-mi trece prin minte, fără să mă
complic cu un subiect ca într-un roman, să aibă o structură
anume sau să abordez cine știe ce subiecte filosofice adânci (Doamne
ferește!). M-am ținut de cuvânt, așa că am scris ce tocmai
ați citit, poate.
Îmi place să scriu și
scriu ce-mi place. Îmi place să pictez și pictez ce-mi place. Sunt
bucuros că, nefiind un profesionist, nu sunt obligat să execut
comenzi, care fac plăcere altora.
Să spun că îmi pare rău pentru ce am scris sau că am scris? De ce aș face-o? Cândva era o vorbă: poți să gândești, dar să nu vorbești; poți să vorbești (deși nu se recomandă), dar să nu scrii; poți să scrii, dar să nu iscălești; dacă ai iscălit, să nu te miri de ce ți se întâmplă. Eu n-am iscălit, dar am tipărit. E grav?
Ceva trebuie totuși să precizez. Deși nu-mi
place Nae Ionescu, am să-l citez: „Eu știu
că nu m-am născut din capul lui Jupiter – și cu atât mai puțin
gata înarmat, ca Pallas Athena. Știu doar atât, că sunt un biet om
care încearcă să înțeleagă ceea ce se petrece în jurul lui,
și care își dă seama că instrumentul acesta de înțelegere
nu se creează decât încet-încet, printr-o atentă, umilă și
stăruitoare aproximare a vieții”. Este din „Roza
vînturilor”, o colecție de articole publicate de Nae Ionescu în
revista „Cuvîntul”, în perioada
1926-1933, editate și publicate în „Cultura națională” sub
îngrijirea lui Mircea Eliade. Eu nu am această carte, dar ea a fost
reeditată în 1990 de editura intitulată chiar așa: „Roza vînturilor”. Citatul se află
la pagina VIII.
Este probabil șocantă
afirmația mea că nu-mi place Nae Ionescu, dar ar putea fi de înțeles.
Cum poate să-mi placă cineva despre care știu prea puțin.
N-am spus însă că îmi displace. Iar dacă l-a luat în seamă
Mircea Eliade și l-au vorbit de bine majoritatea intelectualilor cu care a
fost contemporan, înseamnă că și eu ar trebui să-l tratez
cu luare aminte. Cu toții spun că era formidabil, dar nu explică
și de ce. Încercând să mă edific, am citit și o altă
carte a lui, care – de fapt – nu este a lui. Este vorba despre „Curs de istorie
a logicii”, editat după notițele luate de câțiva studenți
ai săi. Nu este un curs de logică în accepțiunea noastră,
ci doar divagații prin cele mai diverse domenii, menite – ce-i drept –
să stimuleze gândirea ascultătorilor, dar nu să le-o formeze, așa
cum s-ar cere la un curs. De menționat că la cursurile lui veneau și
studenți de la alte facultăți și chiar oameni maturi,
pentru că era sclipitor. Succesul la femei este și el o certitudine.
După părerea mea, era un flecar erudit. Citatul de mai sus este o
surprinzătoare probă de modestie, ce nu-i era deloc
caracteristică și mi s-ar potrivi mai bine mie, care – deși
modest – nu-mi place că sunt așa.
Și dacă tot am alunecat pe panta citatelor, iată încă unul, din aceeași sursă: „Un om știe că, așa după cum nu poate sări peste umbra lui, nu poate zări nici peste marginile vremii lui și comunității de destin care e nația lui.” Deși știam și eu foarte bine această observație, am încercat întotdeauna – recunosc – să-mi depășesc limitele. Că nu prea am reușit este clar, dar am satisfacția că am încercat.
Pe scurt, fără a-mi aroga mari calități,
îmi pot lua ca ajutor pe Ion Creangă, spunând alături de el
că „Nu
sunt deștept dar, când privesc în jur, prind curaj”.
Cochetam la începutul acestei cărțulii cu
filosofia. În concepția mea, ea ar trebui să se refere la viață.
Am afla astfel cum ar trebui trăită ea. Au trecut secole însă și
încă nu am aflat. Dimpotrivă, politica și religia s-au
străduit să ne abată pe căi profitabile doar pentru mai
marii zilei. Singurii care au încercat ceva au fost câțiva stoici ca
Euclid, Mark Aureliu și încă vreo câțiva. Platon, în dialogurile socratice nu face
filosofie, ci doar precizează înțelesul unor cuvinte, delimitându-le
față de altele apropiate cu un sens mai mult sau mai puțin
diferit: iubire vs. prietenie, curaj vs. eroism, înțelepciune vs. cunoaștere
de sine etc. Are însă și remarci ironice, ca „Filosofia e precum știința auzului pentru cineva
fără auz sau a văzului pentru un orb.” Nu-mi dau seama dacă este tot ironic
sau chiar așa crede că „Filosofia este domeniul
gândirii despre ea însăși” sau „Filosofia este
strădania cunoașterii despre cunoaștere, despre ea însăși”. Ideea principală este, pentru el,
cunoașterea și în special cunoașterea de sine. Ea este cea care
ne dă înțelepciunea, judecata corectă. Trebuie să cunoști
toate detaliile unui domeniu al gândirii, să găsești criteriile
de evaluare a fenomenelor ce se întâmplă în interiorul domeniului. Doar
atunci, luarea unei decizii înțelepte este posibilă. Filosofia de
dragul filosofiei nu poate decât o speculație sterilă. Iar el,
după ce încearcă să ne convingă, afirmă: „Schimbările social politice au condus la interpretarea
diferită a cuvintelor”.
În clipa în care am citit această frază, m-am convins că este un
gânditor serios, care își pune întrebări și caută
răspunsuri, opus celor ce au convingeri de nezdruncinat.
De la Epictet am reținut povața: „Nu te apuca să îmbrățișezi statui”, așa că i-am admirat pe toți cei care au avut ceva de spus, mai ales atunci când nu erau de acord unii cu alții, permițându-mi să-i imit.
Termenul
φιλοσοφία a avut înțelesuri
variate de-a lungul timpului, de la sensul cel mai general în trecut și
până la cel lipsit de conținut azi. Din
nefericire, filozofia modernă (cu ‚z’) este caracterizată prin
coborârea fără ieșire în subtilități metafizice
sterile și renunțarea la abordarea oricărei probleme filosofice.
Acum, deși
sunt bătrân, profit de ocazie că nu sunt încă suficient de
senil, deși am unele îndoieli. Am permanent prezent în minte faptul
că nu sunt încă surd și încerc să nu fiu absurd, deși nici
auzul nu pot spune că este la fel ca cel din tinerețe. Cu toate
că nu-mi doresc să greșesc, nu mi-e teamă de erori. Unele
pot fi nostime, altele pot genera idei interesante. Sunt încă în stare
să mă bucur de „voluptatea ideilor inedite”, cum spunea cineva.
Pe de altă
parte, pare ciudat să cauți o
rețetă pentru a deveni înțelept. Dar, important este să nu
dezamăgim și, contrar avertismentului lui Goethe din Faust,
Am studiat cu râvnă, ah filosofia
Din scoarță-n scoarță,
dreptul, medicina,
Și din păcate chiar teologia,
Arzând cu zel.
Și iată-mă acum un biet
nebun,
Cuminte ca și mai-nainte.
....
Mai sus sunt poate cu vreo două șchioape,
Dar cu nimic de infinit nu-s mai aproape.
să nu renunțăm.
În ceea ce mă privește, am trecut ca o boare prin beznă. Toți am făcut-o. Unii au reușit să arunce și ceva lumină, dar ea s-a stins repede. Puțini au reușit o fotografie, care a rămas posterității. Să ne păstrăm optimismul, deși tot Epictet ne avertizează că „Dacă aspiri la filosofie, pregătește-te de aici încolo să se râdă de tine”. Nu v-am spus asta de la început, din motive ușor de înțeles. Acum, că știți . . .
Sfârșit