Autobiografie târzie

 

Asemenea mai tuturor oamenilor celebri, după ce m-am născut, am ţipat, am mâncat şi apoi am făcut pe mine. Mai târziu, drumurile noastre s-au separat ïntr-o oarecare măsură. Unii au studiat filozofia, alţii matematica, fizica, unii chiar ştiinţele politice. Nu poţi şti niciodată ce le trece oamenilor prin minte. ïmi amintesc că am studiat şi eu ceva, dar oamenii sunt mai curioşi să afle ce nu am studiat. ïn plus, am ïncep să uit. ţin totuşi minte că, atunci când am fost ïntrebat ce vreau să mă fac când voi fi mare, am răspuns că mi-ar plăcea să fiu birjar, pentru că ïmi plăcuse mirosul hamurilor de la trăsura cu care tocmai ne ïntorsesem de la piaţă. Până să-mi realizez ïnsă idealul, s-au răspândit automobilele, aşa că, cel puţin pentru ïnceput, m-am făcut inginer. Ghinion! ïn România, clasa inginerilor s-a degradat din ce ïn ce astfel că, ïn timp, m-am trezit filozof printre ingineri şi pictor printre filozofi. Am totuşi circumstanţe atenuante: nu prea aveam de ales. ïn acei ani, orice copil deştept mergea la o facultate tehnică. Ceilalţi, pe unde puteau, fără a mai vorbi despre cele care erau de-a dreptul imorale.

Înclinaţia către inginerie a fost evidentă din fragedă copilărie, prin rigurozitatea exprimărilor de tot felul. Spre exemplu, atunci când naşul meu m-a ïntrebat "ce-mi face burtica", care tocmai suferea de un deranjament, i-am răspuns: "burta face bine, popoul face prost". Mai ïn glumă, mai ïn serios, ingineria s-a dovedit totuşi a fi o bună şcoală, pentru că mi-a modelat gândirea, conferindu-i claritate şi rigurozitate.

În general, toţi copii mici plâng. Eu am râs. Se spune că, ori de câte ori cineva intra ïn cameră la mine, râdeam şi ïl arătam cu degetul. Cu cât persoana era mai puţin cunoscută cu atât râdeam mai tare, astfel că ïncepusem să fiu din ce ïn ce mai puţin vizitat. Se mai spune că aş fi fost un copil drăguţ. Nu cred ïn asemenea opinii. Cele mai gogonate minciuni pe care le-am auzit au fost ïn legătură cu copiii: că ar semăna cu mama sau cu bunica, ba poate chiar puţin cu tata. Adevărul este că toţi copiii seamănă ïntre ei.

Despre tata se spune că avea o fire veselă. Nu ştiu de ce a vrut să devină erou. A reuşit, dar a greşit locul şi momentul. A murit ïn 1941 pe frontul anti-sovietic. Dosarul meu de cadre ar fi fost oricum unul de "mic burghez", dar aşa... ce să mai vorbim!

Mai eroină a fost mama, care a trebuit să se lupte cu mine, fără a mai vorbi de lupta ce a trebuit s-o ducă cu alţii pentru mine. Război de uzură...

 

 

O fotografie de mai târziu, 4-5 ani, mă arată ca pe un puşti aproape drăguţ. Ce timpuri... Păcat că frumuseţea nu foloseşte. Lumea nu vrea să accepte că cineva poate avea mai multe calităţi. Una e deja prea mult. Urmează deci ca, ïn continuare, să scriu despre defectele mele şi despre cum s-au agravat ele ïn timp, ajungând să cred că ar putea fi demne de semnalat. Asta pentru că nu numai exemplele bune sunt de reţinut. Dimpotrivă, cele rele sunt mult mai instructive. ïmi amintesc de bunica mea, o mare admiratoare a morcovilor, recomandându-mi să mănânc mulţi morcovi pentru ca să am obrajii roşii. ïn caz contrar, ar fi urmat să semăn cu X, ceea ce ïntr-adevăr nu era recomandabil. Cu X n-am semănat, dar nici morcovi n-am prea mâncat, pentru că, de mic copil, am evitat extremismele.

Undeva ïnsă, pentru a fi pe deplin sincer, licăreşte ïn mine speranţa că nu am fost foarte drăguţ, poate că n-am fost deloc şi, ïn consecinţă, aş avea dreptul la unele calităţi, ce-i drept deocamdată neconfirmate de istorie. Sunt ïnsă optimist: istoriile se rescriu des.

ïn primul paragraf al acestui studiu autobiografic am afirmat că a doua activitate importantă, după ce m-am născut, a fost să mănânc. Pentru a respecta adevărul istoric, n-am mâncat ci am băut. şi nu era prima minciună, ci a doua, fiindcă nu m-am născut, ci am fost născut. De unde se vede ca minciuna ne este inoculată din fragedă pruncie. La ïnceput a fost ce-i drept cuvântul, dar nu ïntotdeauna cel care trebuia. ïn ceea ce mă priveşte, se pare că nimeni nu m-a ïnţeles atunci când am ţipat pentru prima data. Mai târziu, deşi am insistat, oamenii au perseverat ïn lipsa lor de interes pentru concepţiile filosofice esenţiale. Cât despre băutură, aceasta a rămas o problemă pe care ïncă o mai studiez. ïntr-adevăr, unele lucruri sunt pe cât de ïnălţătoare, pe atât de adânci.

Mai târziu am aflat că sunt născut ïn zodia Taurului (2 Mai 1937), asemenea altor oameni de bine ca Lenin şi Marx. De curând am aflat că Saddam Hussein este şi el doar cu 4 zile mai ïn vârstă decât mine. Hitler ïnsuşi a aspirat la aceeaşi zodie dar i-a lipsit o zi. Poate că tocmai acest sentiment de neïmplinire l-a făcut să fie atât de ambiţios. Ar mai fi şi Machiavelli, dar ăsta a fost un tip deştept, ïn ciuda celor mai machiavelici decât el, care l-au defăimat.

La ïnceput am fost foarte dezamăgit de zodia mea pentru că asociam taurul cu boul şi caracteristicile lui: prost şi ïncornorat. De aceea m-am căsătorit mai târziu. Am fost ïnsă asigurat că zodia este bună. ïn fond, ïn antichitate, taurul era considerat simbolul forţei şi inteligenţei masculine tocmai datorită coarnelor. ïnsuşi Zeus, ïn zilele lui bune, obişnuia să se travestească ïn taur. Se pare că eu am greşit epoca. Cred totuşi că zodiacul a fost inventat de femei pentru că numai ele ar putea idealiza boul ïn asemenea măsură. Am auzit că, după zodiacul chinezesc, aş scăpa de această obsesie, dar nu-l cunosc şi nici nu sunt prea curios. Dacă-mi descopăr alte defecte? Nu-mi ajung cele pe care deja le cunosc?

Cam la fel stau lucrurile şi cu horoscopul. Dacă aflu că voi avea o zi bună sunt capabil să fac greşeli din prea multă ïncredere ïn posibilităţile mele. Dacă ïnsă aflu că voi avea o zi proastă, voi fi timorat şi voi greşi tocmai din lipsa elanului meu taurin. Cel mai bine ar fi să aflu horoscopul la sfârşitul zilelor proaste, pentru a-mi explica astfel eşecurile. Cel puţin ar fi un tonic pentru a doua zi când, cu siguranţă, horoscopul va fi favorabil, cel puţin ïn virtutea legilor statistice: după ploaie vine vreme rea. (Cred că era altfel, dar nu contează.)

Am ïncercat şi cu bioritmul. Pare mai ştiinţific, dar ïmi crează senzaţia de maşină. Am sentimentul că sunt acţionat de un mecanism bielă-manivelă ce se mişcă obsedant, ïn acelaşi ritm, fără ïncetare. Sau, vai, odată şi odată se va opri, spre dezamăgirea cititorilor biografiei mele. (Toate lucrurile bune au un sfârşit.)

Cum-necum, m-am făcut băiat mare. Am citit undeva că Herodot ar fi spus că băieţii crescuţi de către mame văduve merită să stea la masa zeilor şi ïn patul zeiţelor. Nu-mi este clară poziţia ce mi s-ar cuveni la masa zeilor, dar cu patul zeiţelor urmează să cercetez. Să cresc, m-a ajutat mama. (Sper să fi fost mulţumită de rezultat). Cu cele ce urmează va trebui să mă descurc singur.

 

Anul cel mai fericit al zodiei mele este 2037. Vom trăi şi vom vedea, deşi vederea mă cam lasă. Între timp, am lucrat ca inginer. Am ţintit însă şi mai „sus”

 

 

 

 

 

Pe teren orizontală aveam ceva probleme cu stilul.

 

 

 

 

 

În final, căutările mele au dat roade. Nu ştiu ce căuta ea prin iarbă, fiindcă tot pe mine m-a găsit.

Se pare că familia noastă a lăsat o bună impresie, deoarece am fost solicitaţi să fim naş de către multe cupluri.

Cum nici zodiacul, nici horoscopul şi nici chiar bioritmul nu m-au ajutat, am ïnvăţat să iau lucrurile aşa cum sunt. Din onestitate ïnsă, ïn zilele de 13, obişnuiesc să-mi informez cunoştinţele că s-ar putea să aibă o zi proastă.

Cum în România socialistă munca prea multă produce doar invidie şi duşmani, am încpeut să-mi diversific paleta. Pentru început am abordat pictura. N-a fost doar o etapă, fiindcă pictez şi azi. Am avut chiar şi atelier cu expoziţie permanentă în centrul Braşovului, basca o mulţime de expoziţii personale şi de grup. A venit însă răsturnarea din decembrie 1989 şi am dobândit libertăţi suplimentare. Mai întâi mi-am făcut firmă de software. Din nou muncă! Tentaţia vizitării Occidentului a fost însă prea mare, pentru a-i rezista, mai ales că vârsta mă obliga să fiu mai selectiv pe "ultima sută" (nu chiar de ani). Am ajuns şi pe continentul American, şi încă de două ori.

Din 2008 am apărut în „Who Is Who – Verlag – Enciclopedia personalităţilor din România”. Cred că şi-au dat seama că mă lasă memoria şi s-au gândit să rămână totuşi o urmă.

Acum, ce să zic? Despre unele lucruri am început să scriu, deşi sunt tare ocupat şi e păcat. Până să mă pensionez, aveam mai mult timp disponibil. Cum, ne-cum, am cäteva cărţi şi material pentru mult mai multe. Nu ştiu cum se face că, atunci cänd mănânc, îmi trec prin minte o mulţime de idei. Din păcate, nu pot să le notez pentru că mâinile îmi sunt ocupate şi nici reportofonul nu este de folos, pentru că – culmea – şi gura îmi este ocupată. Mare păcat, pentru că habar n-aveţi câte idei geniale îmi trec prin minte în asemenea momente. Din nefericire, le uit imediat după ce mănânc. Să fie de vină mâncarea? Sau poate paharul de vin asociat? Aş putea să renunţ la ele. Dar atunci cum îmi mai vin ideile? Dar să nu ne precipităm; abia am ïnceput să scriu. Oricum, s-au adunat cateva carti.

Apropo de urme, am sfăcut un album de familie, la care însă va mai trebui să lucrez. L-am plasat pe Internet.

Am scris chiar şi o autobiografie cu poze. Tot pe Internet. E mai lungă, aşa că se recomandă doar celor dotaţi cu răbdare.

Încercaţi o căutare cu numele meu complet. (Căutările doar după nume sau prenume afişează şi alte celebrităţi, unele cu ghilimele.) Sunt multe site-uri cu sau despre mine acolo. Bineînţeles că pe cele mai multe le-am făcut chiar eu. S-ar putea să aveţi surprize. Nu disperaţi!

Despre unele lucruri va trebui totuşi să scriu cândva, dar acum sunt tare ocupat. Până să mă pensionez aveam mai mult timp disponibil. Mai vorbim noi... S′auzim de bine! şi nu uitaţi, anul meu de glorie va fi 2037.

Albumul de familie se află la adresa: http://cristache.freehostia.com/Despre_mine/Album_de_familie. Autobiografia e alături, la adresa: http://cristache.freehostia.com/Despre_mine/Dupa_50_de_ani.
Byyeee!