Cristache Gheorghiu

 

 

 

Retrospectiva ’80

 

 

 

 

 

 

Athens, 2017

 



 

 

 

 

 

Cristache Gheorghiu, (n. 2 mai 1937) este scriitor şi pictor, născut în România şi stabilit în Grecia. Este licenţiat al Universităţii Tehnice din Iaşi, în 1959. În literatură este cunoscut ca eseist. Inginer de profesie, este menţionat în „Istoria Ştiinţelor în România”, publicat de Academia Română, pentru cercetări ştiinţifice, la capitolul „Cibernetica” (pagina 105). De asemenea, în „Studiul Bibliografic privind contribuţia românească la dezvoltarea ciberneticii” sunt selectate două lucrări ale sale. (Editura Academiei, 1981, paginile 205 şi 220). În culegerea de lucrări reprezentative pentru evoluția informaticei în România, prezentate la a III-a Conferință Națională de Cibernetică din 1985 și publicată la Editura Academiei Române sub titlul „Cibernetica”, i-a fost selectată comunicarea științifică „Cibernetica evoluției sistemelor socio-teritoriale”.

În ultima parte a vieţii sale s-a dedicat literaturii şi artei.

 

 

Biografie

Născut în Roman, fiu al lui Victor şi Aurora Gheorghiu (născută Vintilă), şi-a petrecut copilăria în oraşul natal, asemenea părinţilor săi. Tatăl, fost ofiţer în armata română, a decedat în 1941, pe frontul antisovietic, în bătălia pentru Odesa. A fost decorat postmortem cu Ordinul „Mihai Viteazul”. Cristache a urmat Liceul „Roman Vodă”, din oraşul natal, Roman. Licenţiat al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asache” din Iaşi (1959), a lucrat iniţial ca inginer mecanic în întreprinderi româneşti  şi apoi ca proiectant principal la Institutul Judeţean de Proiectări „Prahova”. În 1970, în urma absolvirii cursurilor organizate de C.I.I. France, prin care România a cumpărat licenţa de fabricare a calculatoarelor electronice, şi-a schimbat profesiunea în favoarea informaticii. Ca informatician, a publicat numeroase articole de cercetare ştiinţifică. Principala temă de cercetare a fost „Sistemul Informatic Teritorial”. Drept recunoaştere a contribuţiei sale, numele său este menţionat în „Istoria Ştiinţelor în România”, capitolul „Cibernetica”, şi două dintre lucrările sale ştiinţifice sunt selectate în „Studiu contribuţiei româneşti la dezvoltarea ciberneticii” (Editura Academiei Române, 1981) În acelaşi timp, s-a dedicat literaturii şi artei. A avut numeroase expoziţii personale, iar tablourile sale există în multe colecţii particulare sau decorează spaţii publice. În literatură este cunoscut în special ca eseist, cărţile sale – romane, note de călătorie sau eseuri – având întotdeauna conotaţii mai profunde decât forma literară aparentă. A creat şi întreţine publicaţia electronică „ADVERSA RES” – un magazin cultural, unde comentează principalele evenimente culturale din Braşov, unde a locuit începând cu anul 1972. După pensionare, s-a stabilit în Grecia.

 

(Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Cristache_Gheorghiu. Traducerea autorului)

 


 

 

 

Cristache Gheorghiu (born May 2, 1937) is a writer and painter, born in Romania and settled in Greece. He graduated from the Technical University of Iasi in 1959. In literature, he is best known as an essayist. An engineer by profession, he is mentioned in "The History of Science in Romania", published by the Romanian Academy, for his scientific researches at the chapter “Cybernetics" (pg. 105). Also, in "Study of the Romanian Contribution in the Development of Cybernetics", two of his works have been selected (Publishing House of Academy, 1981, pages 205 and 220). In the latter part of his life he devoted himself to literature and art.

 

Biography

Born in Roman, son of Victor and Aurora Gheorghiu (born Vintilă), he spent his childhood in his hometown, the same of his parents. Father was an officer in the Romanian army, died in 1941 during the anti-Soviet front, in the battles for Odessa. He was posthumously awarded with the Order "Michael the Brave". He attended the Lyceum "Roman Voda", in his natal city, Roman. Graduated from Technical University "Gheorghe Asachi" of Iasi (1959), with a master's degree in engineering, he worked for some time as a mechanical engineer in Romanian enterprises and as a master designer in the County Institute of Design “Prahova”. In 1970, he switched his profession to computer science, as a result of attending the courses organised by C.I.I. France, from which Romania has bought the license for producing electronic computers. During this time, he published numerous scientific research articles. The main theme of his researches was "Territorial Information System". As recognition of his contribution, his name is mentioned in "The history of Science in Romania", the chapter "Cybernetics", and two of his scientific works has been selected in "Study of the Romanian Contribution in the Development of Cybernetics", (Publishing House of the Romanian Academy, 1981). At the same time, he devoted himself to literature and art. He had numerous personal exhibitions and there are his paintings in many private collections or decorating public spaces. In literature he is known particularly as an essayist, his books – novels, travel notes or essays as it – always having deeper connotations than the apparent form the wording. He created and maintained the electronic publication "ADVERSA RES – a magazine of cultural confluences", where he used to comment the main cultural events from Brasov, where he moved in 1972. After retirement, he settled in Athens, Greece

 

 

(Source: https://en.wikipedia.org/wiki/Cristache_Gheorghiu)

 


 

 

Justificare

 

 

Anul acesta am împlinit 80 de ani. Deși nu sunt de fier, am început să ruginesc. Oricât ai fi de optimist, te gândești că, odată și odată, totul se va sfârși. Ce mă deranjează pe mine este faptul că, în orice biografie, între data nașterii și ce a morții se pune o liniuță. Rezultă că viața omului este tocmai acea liniuță. Aș fi înțeles să se pună un zero, pe care să-l umple fiecare cu ce poate, dar chiar semnul minus mi se pare incorect. Până nu demult, se putea spune despre mine că sunt un bătrânel, trecut bine de 70 de ani. De câteva zile însă, sunt un tânăr octogenar. Acest cuvânt vine din latină. Așa scrie în dicționar, deși corect ar fi fost octo-genial. Adevărul este că vine din greacă, unde ar însemna că m-am născut de opt ori, adică aș fi la a opta reîncarnare. Până se va rezolva definitiv problema, s-ar putea să devin nonagenar, deși postura de legumă nu-mi surâde. Mă consolez la ideea că cifra 8 simbolizează perfecțiunea. În matematică, așezată pe orizontală, este semnul infinitului; în afara matematicii este doar 00, ceea ce pare să fie cam același lucru. Ca atare, trebuie să sărbătoresc aniversarea, că sâr-bătătorit am fost toată viața, adică bătătorit ca la sârbă.

S-ar cuveni deci să organizez o retrospectivă a tablourilor  realizate de-a lungul anilor, eventual împreună cu o prezentare a cărților scrise. Din nefericire, aici, în Atena, am doar tablouri pictate în ultimii ani. În plus, cunosc prea puțină lume.

Nu intenționam să mai fac expoziții și lansări de carte, dar intrarea în rândul octogenarilor merită un astfel de eveniment. Nu de alta, dar să nu se spună despre mine că „Trec prin viață ca prin ceață”. Expresia nu-mi aparține. A folosit-o Monica Lovinescu în amintirile ei, dar nu se referea la mine, din fericire.

În mod normal, la vernisaj, cineva ar trebui să facă un laudatium. Asta mă duce cu gândul la evenimente similare, la care am asistat și trebuie să recunosc că nu toate mi-au plăcut, în special din cauza exagerărilor. Cea care mi-a rămas în minte este tot o retrospectivă la 80 de ani. S-a întâmplat în 1994, deci puțin după 1989 și era la modă ca toată lumea să se laude cu activitatea anticomunistă, cu atât mai intensă cu cât realitatea fusese opusă afirmațiilor. Nu minciunile mă deranjau. Cu ele începusem să mă obișnuiesc. Acea persoană avea însă calități reale, pe care nimeni nu le-a scos în evidență. Cine nu-l cunoscuse putea să tragă concluzii radical diferite față de cine fusese el cu adevărat. Desigur, orice trăitor în România acelor ani a trebuie să-și găsească un modus vivendi. Altfel, ar fi trebui să ne sinucidem cu toții. Valoros era cel care reușea să se facă util societății, tării, și nu regimului, prin păstrarea continuității valorilor românești în orice domeniu, și mai ales în cele culturale, intelectuale. Cel despre care vorbesc, cu toate defectele lui – nu puține și nu toate mici – a fost un astfel de om, cel puțin pe plan artistic. Și totuși, niciunul dintre vorbitori nu i-a evidențiat calitățile reale. Cu toții s-au mulțumit să prolifereze laude fără acoperire în realitate.

Mă gândesc acum, înainte de această retrospectivă a mea, cine și ce ar putea să spună despre mine. Cu siguranță că, în cercuri restrânse, se vor spune multe.

O concluzie mi se conturează din ce în ce mai clar în minte: auto-prezentarea pare să fie soluția cu cele mai puține dezavantaje. Singura persoană condamnabilă aș fi eu însumi, prilej excelent pentru critici, ceea ce este chiar obiectivul unei retrospective. Critica te ajută să te îndrepți.

Există riscul ca reîntoarcerea în trecut prin capcanele memoriei să eșueze într-una dintre extreme: fie otrăvitoare fie indulcerată. Nu mi-au plăcut niciodată extremele, așa că mă voi strădui să le evit. Pentru că îmi zumzăie memoria de amintiri, va trebui să fiu foarte selectiv.

Și cum „Verba volant, scripta manent”, un album ar fi de dorit la o astfel de aniversarea.

Acum câteva zile, am avut o mică bucurie. Orice bucurie – se știe – începe cu un necaz. Necazul meu a apărut de cum m-am trezit. La cea mai mică mișcare a picioarelor sau brațelor, se auzea un scârțâit de articulații neunse. Bătrânețea! – mi-am zis. Bucuria a venit când am constatat că era o coincidență: scârțâitul provenea de la patul vecinului de la etajul superior. Nu articulațiile mele erau de vină. Înseamnă că sunt încă funcțional – mi-am zis. Relativ funcțional!

Bătrânețea? După părerea celor foarte tineri este o fericire! Eu însumi, copil fiind, de fiecare dată când mă loveam și mă durea, îmi doream să îmbătrânesc, fiindcă observasem că persoanele în vârstă nu se lovesc. Acum, sunt de acord cu afirmația conform căreia totul este o chestiune de atitudine. Mai complicat este cu problemele reale de sănătate, dar cu ele ne obișnuim. Încă din tinerețe, știm că, dacă o măsea se strică, va fi scoasă după prima vizită la stomatolog. Astăzi se poate înlocui și inima. Sunt sigur că, în curând, se va putea înlocui și creierul. Asta nu-i o veste tocmai bună, fiindcă ne putem ușor imagina cine va dori să-și transfere creierul pe un corp sănătos. Dar asta nu mai este problema mea. Mie, în ultimul timp, mi se încleștează un deget. În asemenea cazuri, sfatul medicului obișnuit este să nu-l mai folosesc; mai am încă nouă, slavă Domnului. În cazul meu, nici n-ar fi prea grav; este vorba de degetul inelar. Dar ce te faci dacă ți se întâmplă la degetul arătător și ai avut o funcție de conducere, la care nu vrei să renunți? Probabil că cei din echipă îți vor confecționa un deget din ghips sau din lemn, asemenea Cidului, care – deși mort – a participat la ultima sa bătălie cu arabii, pentru gloria Spaniei. Gloria postumă i-a fost astfel asigurată, dar nu este cazul meu, fie și doar pentru că nu sunt spaniol.

Adevărul este că, odată cu vârsta, ne scufundăm. Problema este în ce barcă te afli și cum se scufundă: cu catargul în sus sau în jos? Dacă are catarg! Mi-a venit acum în minte un titlu sau o remarcă dintr-un film, unul cu Jane Fonda, fiica lui Henry Fonda: „Și caii se împușcă, nu-i așa?”. Caii m-au impresionat întotdeauna din acest punct de vedere. Când se nasc, mânjii trebuie să se ridice imediat în picioare. Te și miri cum reușesc. Dacă n-o fac, nu au nici o șansă să supraviețuiască. În mod normal, toată viața lor stau în picioare. Se odihnesc în picioare. Iată un animal care – chiar și atunci când nu face nimic – stă în picioare. Rar oameni care să-și permită o ținută verticală pe tot parcursul vieții lor.

Sunt întrebat de multe ori cum se face că am abordat mai multe domenii – și încă dintre cele mai diferite – ca ingineria, literatura, pictura și poate că încă multe altele, de care cei mai mulți nu aflat. Alpinismul, printre altele, căruia i-am dedicat câțiva ani, până să mă căsătoresc. În 1960 am început să învăț limba engleză, ceea ce, pe vremea aceea, pe lângă criticile oficiale, mi-a atras suspiciunea că aș fi ușor țăcănit, asociată cu sfatul „Mai bine învățai limba malgașă; ți-ar fi fost mai de folos”. Eu am avut însă șansa să cunosc un fost deținut politic, căruia tocmai i se lărgise domiciliul forțat dintr-un cătun, unde mila sătenilor l-a salvat de la moartea prin inaniție. Eu l-am ajutat să-și găsească un loc de muncă, în condițiile în care toți angajatorii potențiali îl refuzau, iar el s-a oferit să se recompenseze cumva. Nu avea însă cum, decât prin împărtășirea cunoștințelor sale, iar din acestea avea destule. Adevărul este că, mai târziu, limba engleză mi-a folosit, chiar dacă nu am știut-o niciodată prea bine.

Există prezumția că cei care se avântă în mai multe domenii sunt superficiali. Nu este cazul meu. Sunt născut în zodia taurului, despre care se spune că produce oameni harnici. În alpinism m-am cățărat în toate traseele cu grad maxim de dificultate existente în România la timpul acela. În străinătate nu aveam voie.

Apropo de zodie! Adevărul este că, la naștere, eram cel mult un vițeluș, ca să spun așa. Am aflat însă ulterior că societatea nu are nevoie de tauri, decât în foarte mică măsură. Acum puteți înțelege de ce nu am urmat întotdeauna indicațiile oficiale. Am devenit inginer, fiindcă era o meserie bine plătită și fără implicații politice. Am fost bucuros când a apărut informatica în România și am abordat-o cu tot entuziasmul. Nu-mi place să mă laud, dar – cum numele meu este consemnat în lucrările de specialitate ale Academiei Române – pot spune că mi-am respectat zodia, împotriva vicisitudinilor. Recunosc, m-au ajutat și dușmanii, fără de care viața mea ar fi fost cu mult mai plată. Lor – și nu au fost puțini – trebuie să le mulțumesc, dacă nu în primul rând, în schimb, într-o foarte mare măsură. Dușmanul este cel care te delimitează și te ajută să te auto-construiești. Saint-Exupéry a devenit celebru prin cărțile pe care le-a scris tocmai pe această temă.

Da, pictez, scriu, dar n-a fost de la început așa. Se spune că orice om al științelor exacte devine, cu timpul, filosof; reciproca nu este valabilă. Ca inginer, eu am fost un om al științelor exacte, dar nu chiar un savant, așa că nu am devenit filosof, dar am început să scriu.

Problema diversității activităților mele se pune însă în alți termeni. O întrebare esențială pentru orice profesionist este: ce face în timpul liber? Mulți vor răspunde: citesc o carte, ascult muzică etc. Muzică bună, bineînțeles, fiindcă nu am auzit pe nimeni spunând că ascultă muzică proastă, deși constat pe mulți că o fac. Se pare că în cultura muzicală a oamenilor lipsesc criteriile de evaluare. Cu literatura e mai complicat. Aici, cică ar exista unele criterii, dar ele sunt stabilite după puterea de înțelegere a celor ce au ajuns la putere. A fost o mică paranteză. Fapt este că un critic literar, de pildă, nu poate spune că, în timpul lui liber, citește cărți, pentru că aceasta este profesiunea lui. Poate face jogging, taie lemne sau orice altceva decât cititul cărților. Am dat doar un exemplu. În principiu, un intelectual își consumă timpul liber cu activități relaxante. Un lucrător ce desfășoară o activitate repetitivă manuală se poate delecta citind o carte. Cât timp am lucrat ca inginer, am cunoscut câțiva muncitori buni cunoscători de literatură. Unii nu o făceau în mod sistematic, după criteriile recomandate de către specialiști, dar atunci când criteriile nu sunt ele însele corecte – ceea se întâmplă frecvent – atunci rezultatele unui „amator” pot fi chiar mai bune.

În ceea ce mă privește, în timpul liber, mie îmi place să spăl vasele. Din păcate, nu-mi dă voie soția. O cred, fiindcă este o plăcere să vezi cât de ușor se îndepărtează murdăria cu apă, un burete și puțin detergent. Într-adevăr, este aproape imposibil să nu te gândești ce bine ar fi dacă și în societate murdăriile s-ar îndepărta la fel de ușor. Acolo însă trec secole până când oamenii se hotărăsc să treacă la acțiune, și atunci când o fac se sparge mare parte din veselă. Eu, dacă n-am avut succes la bucătărie, am abordat pictura. Nu pentru ca să vopsesc murdăria, ci pentru ca să creez ceva după gustul meu. Iar gustul nu mi l-am format la vreo școală de specialitate, fiindcă acolo aș fi devenit ceea ce doreau profesorii să devin (nu spun ce) ci – așa cum am precizat la zodia mea, am preferat să-mi construiesc singur viitorul și nu să urmez evoluția recomandată vițeilor.

De ce pictura? Ca informatician, plecam odată pe săptămână la București, pentru documentare. Uneori mergeam de mai multe ori, pentru alte treburi. În tinerețe, stăteam în capitală zile în șir, uneori săptămâni dar, după ce m-am mutat la Brașov în 1972, preferam să mă întorc acasă, să dorm în patul meu. Ca atare, după ce terminam ce aveam de făcut, luam primul tren spre casă. Până să plece trenul însă, aveam de așteptat uneori câteva ore bune, pe care le umpleam vizitând galeriile de artă și – când nimic nu mai era de vizitat – intram la Muzeul Național de Artă. În afară de salariații Muzeului, nu știu ca cineva să fi petrecut acolo mai mult timp ca mine. După un timp, inevitabilul s-a produs: mi-am dorit să fac și eu ceva asemănător cu ce vedeam, dar nu chiar așa, ci cum voiam eu. Inutil probabil să spun că primele încercări au fost lamentabile. Mi-am dat seama că, totuși, aveam nevoie de instruire. Privitul nu era suficient. Mă salva de la kitschuri, m-a ajutat să-mi formez o cultură estetică, dar nu-mi furniza meșteșugul. Primii care s-au oferit să-mi dea sfaturi și-au etalat doar lipsa de caracter. După ei, esențialul era grunduirea pânzei, tehnică pentru care ei dețineau secretul metodei lui Rembrandt, grație căreia tablourile lui au rezistat în timp. Nu i-am lăsat să-mi spună prețul instruirii, dar le-am explicat că majoritatea pânzelor pictate atunci s-au pierdut, ca dovadă că metoda nu era prea bună. Au rezistat doar cele păstrate în condiții speciale. Norocul meu a fost să-l cunosc pe Neculai Codreanu, absolvent al Academiei de Artă „Repin”, din Sankt Petersburg, adept al picturii clasice ruse, în maniera așa-numiților „pictori itineranți” – Peredvizhniki, pe rusește. El mi-a fost mentor și – ulterior - prieten. Rezultatul se vede și nu are nevoie de vorbe. Nu pretind să fie lăudat. Privitul lor mă mulțumește.

Am avut o bună relație și cu Eftimie Modâlcă, președinte pe atunci al filialei Brașov a Uniunii Artiștilor Plastici din România. El mai era președinte la filiala Vânătorilor și Pescarilor Sportive și încă la altele, pe care nu le știu. Se afla, evident, în grațiile partidului, dar era un om inteligent și foarte talentat. Absolvise Institutul de Artă în perioadă proletcultistă, dar s-a adaptat perfect la evoluția ulterioară a artei în România. Se știe că, după retragerea Armatei Sovietice – în 1958 – printre alte transformări, în prima fază, școala artistică românească a trecut în extrema opusă: cea a abstracționismului. Ulterior s-a diversificat. Ei bine, Modâlcă a pictat convingător în toate stilurile, inclusiv în peisaj. Funcția de la filiala Vânătorilor și Pescarilor o știu, fiindcă beneficia în această calitate de o cabană pe Valea Târlungului, la poalele muntelui, la care am fost de mai multe ori. Nu am dormit niciodată acolo – nu eram chiar atât de apropiați – dar când mergeam împreună cu Nicolae Codreanu să pictăm peisaje în acea zonă (foarte frumoasă) treceam pe la el și-i arătam ce ispravă făcusem.

În copilărie, dar și mai târziu, nu am crezut că voi picta vreodată. Colegul meu de bancă și prietenul din clasa a noua era un foarte bun desenator și doritor să devină artist plastic. Nu numai că a reușit - deși pe atunci numărul candidaților admiși la  Institutul de Artă Plastică „Nicolae Grigorescu”, din București era între cinci și zece – dar s-a ridicat la cote foarte înalte. A fost reținut în institut și, la treizeci și ceva de ani, era conferențiar la catedra de grafică a Institutului. A murit la cutremurul din 1977. Se numea State Ioan. Pe lângă el, în materie de artă, eu nu existam, poate doar când îl însoțeam pe malul Siretului, de unde recolta un pământ gri, granulos și foarte uniform, din care modela tot felul de figuri, iar după uscare îl folosea pentru mici sculpturi. Ca exercițiu era excelent, gratis și mult mai ușor de cioplit decât marmura.

În partea dreaptă, despărțiți de culoarul îngust dintre șirurile de bănci (eram peste 30 de elevi și existau patru șiruri), se afla viitorul membru corespondent al Academiei Române, Ioan Alexandru Silberg (pentru noi, Adi), cu care comunicam chiar mai des și împreună cu care am fost exmatriculat din UTM, fostul UTC. El era cel care ne procura cărți din literatura universală, cărți ce nu se găseau în librării sau în bibliotecile publice. Nu știu prin ce mister, familia lui își păstrase biblioteca proprie, în timp ce familiile obișnuite au fost obligate să-și golească casele de tot ce nu era agreat de către noul regim politic. Mama mea, a aruncat chiar și decorațiile tatălui, decedat în 1941 pe frontul de est, în luptele pentru Odesa. Bunicul lui Adi, Emanoil Silberg, fusese director al liceului între 1899 și 1924, după Calistrat Hogas, al cărui ginere era. Adi era liderul clasei, nu numai datorită ascendenței, dar și datorită calitățile lui. Cărțile aduse de el trebuiau citite în 3-5 zile, în funcție de dimensiuni, și erau apoi discutate în grup nostru restrâns de prieteni. Nu era vorba de recenzii școlărești, ci de opinii personale, exprimate cât mai frust și admonestate imediat de către amicii din grup. Pentru orice eroare erai luat peste picior, dar pentru orice remarcă inteligentă erai sincer apreciat, ceea ce nu se întâmplă oriunde și în nici un caz la școală, unde doar opinia profesorului este cea bună.

Dar primul care m-a instruit într-o oarecare măsură în pictură a fost desenatorul tehnic de la Fabrica de Zahar din Roman, unde am lucrat aproape doi ani. El era de fapt absolvent al Institutului de Artă Plastică, dar prefera să aibă un salariu fix ca simplu desenator și profesor de desen la Școala de Ucenici pendinte de fabrică. El mi-a inoculat microbul fotografiei, m-a învățat primele reguli de compoziție și mi-a fost primul critic. Ca provincial, mergeam foarte des la București. Uneori stăteam în capitală mai mult de o săptămână. Era suficient să-i spun inginerului-șef că mai am o mică problemă de rezolvat și mă întorc, pentru că, în mod sigur, primeam alte sarcini. Am învățat astfel să tratez în numele întreprinderii la nivele foarte înalte, primind și aprecierile șefilor mei.

În privința scrisului, am cunoscut un important autor profesionist din anii trecuți, care  spunea cu mândrie că el scrie și publică de la 15 ani. Mă întreb: ce avea el de spus lumii la vârsta aceea. Adevărul este că n-a spus nimic remarcabil nici mai târziu, dar era scriitor profesionist, adică putea scrie la comandă. Se vede că nu am o impresie prea bună despre cei ce auto-declară profesioniști în literatură sau artă. De altfel, nu știu ca vreun pilot de Formula 1 să fi fost recrutat dintre camionagii, adică dintre cei considerași profesioniști printre conducătorii auto.

Prima mea carte a fost rezultatul celei de a doua excursii în Statele Unite ale Americii. Din prima excursie am publicat doar un serial de reportaje. Cel mai mult am călătorit cu autobuzul, atât din motive financiare, cât și din dorința de a cunoaște locuri și oameni, principalul scop al excursiei. Acolo, călătoriile durează ore și zile. Tentația de a nota impresii este aproape inevitabilă. Nu informații ce se găsesc în ghiduri turistice și pliante culese de prin hoteluri, ci observații personale și gânduri, idei, ce-ți vin în atâtea ore de călătorie. Pentru hoteluri nici nu aveam bani. Cartea se numește „Singur printre americani”. Am tradus-o și în engleză, iar câțiva prieteni americani mi-au corectat textul. A apărut mai întâi pe Internet iar, mai târziu, a fost publicată în Germania. Devenisem deci scriitor, iar urmarea a fost seria celorlalte cărți, despre care au vorbit alții.

După cum se vede, nu sunt scriitor și nici pictor profesionist, în sensul că nu îmi câștig existența din vânzarea tablourilor sau a cărților și nu pictez sau scriu la comandă. Sunt mândru să fiu inginer și  că, în meseria mea, am avut ceva de spus. Cartea editată de Academia Română, zice că aș fi printre cei ce au reprezentat ceva în epoca de pionierat a informaticii românești. Desigur, toate astea se vor uita. De pictat, pictez pentru plăcerea mea.

Scriu cea ce mi se pare mie că merită scris. Inițial am făcut-o doar pentru mine, notând ce-mi trecea prin minte și consideram că merită reținut. Cu timpul, am constatat că unele dintre notițele mele ar merita adunate și tipărite.

Apropos! Citeam undeva - și de curând cineva mi-a reamintit observația – că poți recunoaște stilul unui pictor după paleta cu care lucrează. Este evident o inepție, valabilă pentru pictori neglijenți și zgârciți care - pe vechile palete din lemn – încercau să valorifice vopseaua neconsumată. Ea se depunea în straturi succesive, și – uneori – devenea ea însăși o pictură. Într-adevăr, ea caracteriza stilul acelor pictori care făceau un singur gen de tablouri, folosind aceleași nuanțe. Eu folosesc plăci albe, din materiale plastice. Acum, spre exemplu, am un capac de WC. Este alb, ușor de curățat, astfel că am întotdeauna o paletă curată atunci când încep să lucrez.

Literatura a venit mai târziu, practic după ce am ieșit la pensie. Am înlocuit deci informatica cu scrisul. Iată că cele trei domenii sunt două. Al treilea nu se suprapune. Spunea cineva – i-am uitat numele – că toți cei ce lucrează în domeniul științelor exacte devin cu timpul filosofi, reciproca nefiind valabilă. Eu nu am devenit filosof, deși am citit multe cărți cu asemenea pretenții. Sunt însă adeptul ideii că scriitor poate fi cineva care are ceva de spus. Ideea de scriitor profesionist îmi repugnă. Profesioniștii execută lucrări la comandă, ceea ce nu se potrivește cu firea mea. Probabil că nu tot ceea ce mi se pare mie că trebuie împărtășit altora chiar merită, dar poate că nu totul este în van. Pe de altă parte, orice carte are o adresă și orice scriitor are cititorii lui, de regulă oameni de aceeași formație intelectuală cu el. Nu pretind deci la scrierile mele să placă tuturor.

Am vorbit despre pictură și literatură și cred că am lăsat impresia că în informatică aș fi fost diletant, deși am menționat că Academia Română m-a remarcat. În știință însă, spre deosebire de muzică sau cinematografie – spre exemplu, unde interpreții au fani (nu și compozitorii sau regizorii) – cercetătorii sunt imediat uitați, dacă nu și-au botezat realizările cu propriul lor nume, asemenea „Principiului lui Arhimede”, „Legile lui Pascal” etc. Am dezvoltat și eu o idee, pe care însă am denumit-o „Principiul Remanenței Informaționale”, astfel că lumea a uitat nu doar numele autorului, dar și numele principiului, prea abscons, deși poate că ideea s-a reținut. Știu că o lucrare de-a mea a fost inclusă în cursul unui profesor de la Facultatea de Cibernetică a Academiei de Studii Economice din București. De asemenea, am aflat că o alta a fost recenzată într-o revistă din Ungaria. Eu nu știu limba maghiară, dar un coleg de serviciu a identificat-o și mi-a tradus textul. La câțiva ani după pensionare, patronul unei firme I.T. mi-a făcut surpriza să-mi spună că mă cunoaște și mă admiră încă de când era student. M-am mirat, fiindcă eu nu am fost cadru universitar în mod oficial. Am ținut doar câteva cursuri, la invitația titularilor sau a șefilor de catedră. Pe atunci citeam multă filozofie și presupun că am înserat în prelegerile mele unele idei conexe subiectului, care – probabil – i-au plictisit pe unii, dar au provocat interesul altora, ca celui pe care l-am întâlnit după ani buni. Spunea că citise toate cărțile mele. Nu puteau fi prea multe atunci. Printre ele se află însă cu siguranță prima, „Singur printre americani”. De altfel, am aflat că el însuși a emigrat în State un an sau doi mai târziu.

A nu se crede că am avut mulți prieteni și admiratori printre colegi. Dimpotrivă, de dușmani n-am dus deloc lipsă, iar invidioși se găsesc pretutindeni. Mai știu însă că, dacă nu ai dușmani, înseamnă că nu ai valoare, așa că acum – la pensie - sunt liniștit și consolat.

Câteva persoane au depășit totuși mentalitatea obștii și au găsit cuvinte de laudă despre mine, deși nu erau academicieni și nici nu au făcut-o atunci când mi-ar fi folosit. Astfel, în prefața volumului „Remanențe informatice”, editat de Universitatea „Transilvania” din Brașov în 2008 (eram deja pensionar), Constantin Duguleană, prorector al instituției, scrie în prefață:

„L-am cunoscut pe Cristache Gheorghiu în anul 1986 . . . Cristache Gheorghiu se distingea printr-o ținută extraordinară. Bazată pe o pregătire profesională de nivel foarte ridicat, cu preocupări la nivelul cel mai înalt al cercetării științifice din acea vreme, această ținută se caracteriza prin eleganță, stil și inteligență. Era atunci, ca și în prezent, un domn în adevăratul sens al cuvântului.  Un domn în ținută și comportament, un adevărat specialist în modelare matematică. . . Creativitatea este cea care distinge lucrările lui Cristache Gheorghiu de alte lucrări. Creativitatea, bazată pe o solidă pregătire profesională, este amprenta pe care o poată lucrările sale. Peste spiritul creativ, dacă așezi eleganța, stilul, frumusețea exprimărilor și inspirația în alegerea cuvintelor ajungi mai aproape de Cristache Gheorghiu. . . Autorului cărții, domnului Cristache Gheorghiu, îi voi purta veșnic un respect deosebit și mă voi gândi la dânsul de fiecare dată când viața îmi va cere să mă ridic mai sus din punct de vedere moral și intelectual.” De modestie, spunea cineva că proștii au cea mai mare nevoie, chiar dacă nu-și dau seama. Eu îmi dau seama, dar nu-mi place să exagerez. Nu am fost profesor universitar și – trebuie să recunosc – elogiile prorectorului mă măgulesc. „Peste spiritul creativ, dacă așezi eleganța, . . .  ajungi mai aproape de Cristache Gheorghiu” sau „mă voi gândi la dânsul de fiecare dată când viața îmi va cere să mă ridic mai sus din punct de vedere moral și intelectual” nu sunt fraze pe care le pui pe seama oricui.

În Atena, la o miniexpoziție și prezentare de cărți, vorbind despre cartea mea „Filosofia unui Bolovan”, Carmen Irimia (filolog) a spus și scris (am textul redactat de ea însăși): „Cartea este o provocare. Am descoperit - fără exagerare - că lectura ei a devenit în viața mea un moment de referință: gândirea mea de dinainte și de după lectura acesteia. . . Avertizez că nu e ușor de citit. Fiecare paragraf te obligă la cugetare. La un astfel de efort intelectual, cu duritatea specifică, ce necesită puterea de a analiza profund planuri paralele, poate fi supus doar un cititor experimentat, cititor ce posedă, la rândul său, o vastă sfera de cunoștințe, un dezvoltat spirit critic, un cititor ce și-a cimentat solid propria sa bază filozofică. . . Cristache Gheorghiu, un iezer de înțelepciune, din care țâșnesc cunoștințele de natură enciclopedică, dezbate, atinge, unește în modul cel mai firesc temele abordate. Argumentează, trecând de la filozofia greacă la Schopenhauer, Eminescu, Kant și Hegel la etica pedagogică a legăturii dintre decolteu și reușita personală.” Elogiile continuă, dar mi-e jenă să citez chiar pe toate.

Profesorul Ion Popescu-Topolog a scris: „Diversitatea preocupărilor și competența cu care acționează în a da lucruri durabile - atât în plan științific cât și artistic - confirmă ipostaza sa de cărturar umanist. Lucrările sale în domeniul ciberneticii sunt bine cunoscute în țară, cât și peste hotare, iar ca scriitor și pictor se dovedește a fi un om de cultură polivalent. Nu cred că există domeniu cultural, spiritual, în care să nu te surprindă cu informația sa și judecata exactă, fermă. E un împătimit al cunoașterii și călătoriile sale peste mări și țări sunt propulsate tocmai de spiritul său de ști și de a transmite experiențele sale în cunoașterea lucrurilor și semenilor săi. Cred că așa s-au născut cărțile sale de drum - de fapt, memorialistice; Singur printre americani (cu varianta engleză; America after America, sau Grecia - Note de călătorie. Spiritul iscoditor l-a condus, evident, spre meditație și analiză și, de aici, la judecata morală, de mare finețe și echilibru. În linia clasicilor? Bineînțeles. Şi așa a elaborat cărțile: Între două idealuri, Tradiție sau liberul arbitru?, AsFORisme. Forma de redare sau cea compozițională este eseul, în linia lui Montaigne, Montesquieu, dar și Lessing sau Pascal.

Cărțile de rezistență literară sunt însă: Memoriile unui cățel adult și mai ales Filosofia unui bolovan. Paleta stilistică e cuprinzătoare și de o reală forță expresivă, mișcându-se cu dezinvoltură, atât pe dimensiunea fabulei și alegoriei, dar și pe cea a simbolului și hiperbolei rablesiene. Şi, desigur, ironia ascuțită, satira și caricatura, sunt mânuite - așa cum afirmă scriitorul Doru Munteanu în post-fața uneia dintre cărți - cu măiestrie de floretist.

E plăcut scrisul dlui Cristache Gheorghiu; are rafinament și înălțime. Iar ca portretist, îl recunoști imediat prin forța liniilor și culorilor. Dl. Gheorghiu e un artist-scriitor, care s-a format în timp, cu atenție și exigență.”

Tot profesorul Ion Popescu-Topolog mi-a prefațat și prezentat câteva cărți, dar aici, în Atena, de unde scriu aceste rânduri, nu am textele. În plus, prăpastia auto-adulării este adâncă și nu sunt tentat să-i cunosc profunzimea, așa că mă opresc, nu înainte de a menționa că pentru publicarea în străinătate a cărților traduse a fost posibilă după recomandările unor redactori. Iată doar două extrase:

1. „Changing Traditions”, by Cristache Gheorghiu

Having read and enjoyed this book I was flummoxed when it came to writing the review. What the heck was it about? I turned to a word frequency tool; here are the key words: people, god, religion, Christianity, philosophy, democracy, politics, priests, history, bible, Jesus, communism, Marxism, Greeks, Plato, Aristotle, Augustine, and Utopia. Essentially the book gives a history lesson in the evolution of religion in Western Europe from the birth of Christianity as a religion of the poor, its hijacking by politicians from Constantine onwards, the search for an alternative starting with Sir Thomas More’s ‘Utopia’, which led the way to Marxism, and then to today’s post-religious epoch. The author is clearly very knowledgeable and writes in an accessible, amusing and self-deprecating manner. Having lived in a Soviet satellite state since the end of World War II, he brings first hand experience of the failings of communism. So what is his way? What is his recommendation? He self-effacingly denies he has any solutions, just questions. But in essence his conclusion for how to make the world a better place is twofold: (1) improve the quality of our education systems, and (2) do not succumb to fanaticism or idealism given the precedents (the Inquisition, soviet communism, etc.) of politicians using belief systems against the people they govern.

James Crawshaw, Editor review

2. “America After America” is an interesting collection of thoughts, impressions and ideas about the American way of life. The author has used his personal travel experiences to contrast the American lifestyle with life in Europe. Chrstache Gheorghiu’s careful observation of people going about their day-to-day activities, and his free-thought associations and reactions, provided the foundation for an entertaining and insightful comparative study. By combining charming descriptions of the American landscape with the social interaction of people in airports, bus stations, and in the many villages and towns he visited, the author found excellent material for his book, and discovered a country that is filled with contradiction and surprise. Travel and People are always great ingredients for storytelling; in this work Gheorghiu has blended them with skill and a sound understanding of the human condition.

Se obișnuiește ca expozantul să mulțumească tuturor celor care au avut un rol în împlinirea lui ca om, artist sau ce-o fi vrând el să fie. Chiar tuturor n-aș putea s-o fac aici. Soției mele îi mulțumesc în fiecare zi – măcar în gând, dacă n-apuc să i-o spun – și mi se pare că aș fi fățarnic s-o fac într-o declarație publică. De ce anume îi mulțumesc știe și ea. I-am repetat și cu câteva luni în urmă, când am împlinit 50 de ani de la căsătorie, așa că – dacă vrea să vă spună – puteți s-o întrebați.

Îi mulțumesc și lui Dumnezeu, că a avut curiozitatea să mă lase până la aceasta vârstă să vadă cât de insistent pot să-i scormonesc Creația și mai ales creaturile sale, despre care am scris câte ceva. Așa cum probabil presupune orice cititor, am editat acest album în speranța recunoașterii în veci a neamu…rilor. Nu mai devreme!

Apropo, pe lângă foarte modestul protocol, puteți să vă înfruptați și cu cărțile de aici, pentru cine are dorința să le aibă și, eventual, voința de a le citi. Sunt gratis. Nu pentru că mi-ar prisosi banii, ci pentru că unor cititori să le pară rău pentru banii irosiți la achiziționarea lor. Prefer alternativa opusă. Aici este lista cvasi-completă a cărților scrise de mine de-a lungul secolelor, că doar am încălecat două. Dacă cineva dorește o carte din listă, care nu e pe masă, să-mi lase solicitarea aici și modalitatea de a-l contacta. Pot să retipăresc oricare carte, fie și într-un singur exemplar, dar contra cost, fiindcă pensia ce mi-o acordă statul nu-mi permite prea multe gesturi filantropice.

Nu încercați să evaluați tablourile expuse. Ele sunt neprețuite, adică nu au preț.

Poate că n-am spus tocmai ce trebuia să spun. Cu siguranța n-am făcut-o. Acum, ce să zic? Rămână spuse cele spuse. Tocmai l-am parafrazat pe François Villon, dar el n-a apucat 80 de ani. Mai sunt și alte diferențe dintre mine și el, dar nu e cazul să insist.

 

 

 

 

 


 

 

 

Reasoning

Translated by Dana Bunoaica

 

This year I will be 80 years. No matter how optimistic you are, you think that once and for all, everything has an ends. What bothers me is the fact that in any biography, a dash is placed between the date of birth and the death. It follows that man's life is precisely that dash. I would have understood to put a zero and everyone to fill it with something, but the minus sign seems to me incorrect.

 

Until recently, it could have been said that I was an old man, well over 70 years old. But now I am an octogenarian. This word comes from Latin. That's what they write in the dictionary, though it would have been octo-genius (full of). The truth is that it comes from Greek, where it would mean I was born eight times, that is, I would be at the eighth reincarnation. Until the problem will be finally solved, I may become nonagenarian, although the posture of the vegetable does not like me so much. I console myself on the idea that the figure 8 symbolizes perfection. In mathematics, its horizontal position is the sign of the infinite; outside mathematics, 00 seems to be the same.

 

 

I am thinking who and what might say about me. Surely, in small groups, they will talk a lot. Let remain those they said! I just paraphrased François Villon, but he never reached 80 years. There are also many other differences between him and me, but I do not insist.

 

A conclusion emerges increasingly clear in my mind: self-presentation seems to be the solution with the fewest drawbacks. The only reprehensible person would be myself, an excellent opportunity for critics, which is the really objective of a retrospective. Criticism helps you straighten. In addition, as "Verba volant, scripta manent, an album would be more desirable for such a celebration.

 

 

I am often asked how comes I approached several disciplines – and very different - such as engineering, literature, painting and maybe even others (people still haven’t found out about). Mountaineering, among others, to which I gave a few years, before I got married. In 1960 I started learning English, which, at that time, besides official criticism resulted in the suspicion that I was a little crazy, linked to the advice „You had better learn Malgasy; it would have been more useful for you”. But I had the chance to know a former political prisoner, to whom the forced domicile had just been enlarged from a hamlet, where he got saved from starvation by the villager’s pity. I helped him found a workplace, given that all potential employers were rejecting him. He offered to reward me somehow, but he couldn’t do it otherwise than by sharing his knowledge, because he had plenty of that. The truth is that later English was useful for me, even if I never knew it to well.

 

There is an assumption that those who pursue several areas are superficial. It is not my case. I was born a Taurus, said to give birth to hardworking people. When doing mountaineering I climbed all the most difficult routes in Romania at that time. We were not allowed to go abroad.

 

By the way, speaking about the sign! The truth is that when I was born I was at most a little calf, to say so. I subsequently found out that society hardly needs bulls. Thus you can understand why I never followed official directives. I became an engineer, because this occupation was well paid and it had no political  implications. I was glad when computer science arrived to Romania and I tackled it as enthusiastically as possible. I don’t like to praise myself, but – as my name is recorded in the specialized works of the Romanian Academy – I can say that I respected my sign, against all vicissitudes. I admit, my enemies, in the absence of which my life would have been flatter, also helped me. I must thank them – and they were a few – if not firstly however largely. The enemy is the one that defines you and helps you to self-build.

 

The issue of the diversity of my activities should be discussed in other terms. An essential issue for any professional is: what is he doing in his spare time? Many will reply: I read a book, I listen to music. Good music, of course, since I didn’t hear anybody saying they were listening to bad music, although I see that many do it. It seems that assessment criteria are missing from people’s music culture. With literature is more complicated. It is said that there could be some criteria here, but they are established according to the understanding capacity of those who are in power. This was just a small digression. It is a fact that a literary reviewer, for example, cannot say that he reads books in his spare time, since that is his profession. He may do jogging, chop wood or anything else other than reading books. It was just an example. In principle, an intellectual consumes his spare time on relaxing activities. A worker conducting a repetitive activity may entertain himself by reading a book and – when I worked as an engineer – I met a few workers who knew literature well. Some don’t read books – systematically, according to criteria recommended by experts, but when criteria themselves are not correct – which happens often – then the results of an „amateur” could be even better.

 

For my part, in my spare time I like washing dishes. It is a pleasure to see how easily is dirt removed with water, a sponge and some detergent. Unfortunately, my wife does not allow me to do it. She probably likes it too. Indeed, it is almost impossible not to think how good would be if, in society, dirt was removed as easily. There however centuries pass before people decide to act and, when they do it, a big part of the crockery gets broken. Me, if I wasn’t successful in the kitchen, I tackled painting. Not in order to paint dirt, but to create something of my taste. And I didn’t shape my taste in a specialized school, because there I would have become what teachers wanted me to become (I don’t say what) but – as I specified in the sign related part, I preferred to build my future myself and to not  follow the evolution recommended to calves. Why painting? As a computer scientist, I was going to Bucharest once a week, to document my works. Occasionally I was going several times, for other matters. When I was young I preferred staying in the capital for days, sometimes weeks but – after I moved to Brașov in 1972 – I preferred going back home and sleep in my bed. Therefore, after finishing what I had to do, I was taking the first train home. However before the train leaved I was waiting some full hours sometimes, which I was filling by visiting art galleries – and when there was nothing else to visit – I was going inside the National Art Museum. Besides the employees of the Museum, I don’t know anybody having spent more time there than myself. After a while, the inevitable happened: I wanted to do something similar to what I was seeing, not like that, but as I wanted it. Useless to say that my first attempts were wretched. I realized however that I needed training. Seeing was not enough. It saved me from kitsch, it helped me shape an aesthetic culture, but it didn’t provide me with the required art. The first persons who offered to give me advice just exhibited their incomplete personalities. According to them, the essential consisted in priming the canvas, a technique for which they claimed to own the secrecy of Rembrandt’s method, thanks to which his paintings defied time. I did not let them tell me the price of the training, but I explained to them that most canvases paint then were lost, which proves that the method was not too good. I was lucky to meet Neculai Codreanu, a graduate of ”Repin” Academy of Art in Sankt Petersburg, a follower of the classical Russian painting in the manner of the so-called ”itinerant painters” – Peredvizhniki in Russian. He was my mentor  and – subsequently – my friend. The result is obvious  and it doesn’t need words. I don’t claim to be praised. Looking at them gives me content.

 

By the way! I was reading somewhere – and recently somebody reminded me this remark – that you can recognize a painter’s style from the palette with which he works. This is obviously a stupidity, valid for all negligent and stingy painters who – on old wooden palettes – were trying to salvage unconsumed paint. The paint was laying down in successive layers, and –sometimes – it became a painting itself. Indeed, it characterized the style of those painters who were making one single type of paintings, using the same shades. I use white plastic plates. Now, for example, I have a toilet cover. It is white, easy to clean, thus I always have a clean palette when I start working.

 

Literature came later, practically after I retired. I therefore replaced computer science with writing. The two fields are therefore two. The third does not overlap. Somebody – I forgot his name – said that all those who work in math and other sciences become philosophers in the long run, but there isn’t reciprocity. I did not become a philosopher, although I read many books claiming to contain philosophy. I am the follower of the idea that a writer can be somebody who has something to say. I hate the idea of the professional writer. Professionals perform made-to-order works, which does not match my nature. Probably not everything I find others should know is really worthy, but maybe not everything is in vain. On the other hand, any book is addressed to someone and any writer has his readers, usually people with the same academic training. Therefore I don’t claim that everyone should like my writings. 

 

I have spoken about painting and literature and I think the impression came that I could have been a dilettante in computer science, although I mentioned that the Romanian Academy noticed me. However in science, unlike in music or in film – for example- where performers (but not composers or directors) have fans – researchers are immediately forgotten, if they did not give their own names to their achievements, like ”the Archimedes Principle”, ”Pascal’s law” etc. I developed an idea myself, which I named ”The principle of informational remanence”, thus people forgot not only the name of the author, but also the name of the principle, too abstruse, although maybe the idea was remembered. I know that a work of mine was included in the curriculum of a teacher at the Cybernetics Faculty of the Academy of Economic Studies in Bucharest. I also found out that another one was reviewed in a Hungarian magazine. I do not know Hungarian, but a work colleague identified it and translated the text to me. A few years after retirement, the owner of an IT company surprised me by saying that he had known and admired me since I was a student. I was amazed, because I had not been an academic teacher officially. I lectured only a few times, when I was invited by desks masters or holders. At that time I was reading a lot of philosophy and I suppose in my lectures I inserted some ideas besides the topic, which – probably – bored some, triggered others’ interest, like the one I met after many years. He said he had read all my books. There couldn’t be too many then. Among them there certainly is the first one ”Alone among Americans”  written after my second visit to the United States of America. Besides, one or two years later I found out that he immigrated in the States himself.

 

You should not believe that I had many friends and admirers among colleagues. On the contrary, I did not lack enemies and envious people are everywhere. I also know that, if you don’t have enemies it means that you are not valuable, so now – when I’m retired – I am calm and reassured.

 

Some people transcended the general mentality and found words of praise for me, although they are not academics and did it when it was not useful to me. Thus, in the preface of the book "Remanenţe informatice", edited by "Transilvania" University from Brasov in 2008 (I was already retired), Constantin Duguleană, pro-rector of the institution, wrote in the preface:

"I knew Cristache Gheorghiu in 1986. . . Cristache Gheorghiu was distinguished by an extraordinary conduct. Based on a very high level professional training, with concerns at the highest level of scientific research at the time, this behaviour was characterized by elegance, style and intelligence. It was then, as now, a gentleman in every sense of the word. A gentleman in conduct and behaviour, a true specialist in mathematical modelling. . . Creativity is what distinguishes his work from other works. Creativity, based on a solid professional grounding is the imprint of his works. Over the creative spirit, if you lay elegance, style, beauty of expression and inspiration in choice of words, you get closer to Cristache Gheorghiu. . . I will keep forever a special respect for the author of the book, Mr. Cristache Gheorghiu, and I will think of him every time when life will ask me to get up above from the moral and intellectual point of view.” By modesty, someone said that stupid people need most, even if they do not realize it. I do, but do not like to exaggerate. I was not university professor and - I must admit – the eulogies from pro-rector flatter me. “Over the creative spirit, if you lay elegance,  . .  you get closer to Cristache Gheorghiu” or “I will think of him every time when life will ask me to get up above from the moral and intellectual point of view” are not phrases for everyone.

 

In Athens, a mini-exhibition and presentation of books, talking about my book "Philosophy of Boulder" Carmen Irimia (philologist) said and written (I have the text drafted by itself):

"The book is a challenge. I discovered - without exaggeration - that it marked a milestone in my life: my thinking before and after reading it. . . I warn, it's not easy to read. Each paragraph obliges you to think. For such an intellectual effort, requiring the power to deeply analyze parallel planes, may be subject to only a experienced reader that has a vast sphere of knowledge, a developed critically reader what has cemented his own solid philosophical basis. . . Cristache Gheorghiu is a tarn of wisdom, from which spring encyclopaedic knowledge. He discusses, reaches, link in the most natural way his themes. He argues, moving from Greek philosophy to Schopenhauer, Eminescu, Kant and Hegel and pedagogical ethics of the relationship between girls’ neck line of dress and personal achievement." The praises continue, but I'm embarrassed to quote all of them.

 

Professor Ion Popescu-Topolog wrote:

“The diversity of concerns and the competence in which he acts to give sustainable things - both scientific as well as artistic - confirms he is an humanist scholar. His works in the field of Cybernetics are well known in the country and abroad, and as a writer and painter he proves to be a polyvalent scholar. I don't think there are cultural, spiritual domain, not to surprise you with its information and accurate judgment. He loves to know and his travels overseas are propelled just by his spirit of knowing and transmitting his experiences toward his fellows. I think his books were born in this way: "Alone among the Americans" (in English version as well), or "Greece-Travel Notes". Inquisitive spirit led him, obviously, to meditation and analysis, and, from here, to moral judgment of great finesse and balance. In the classics line? Of Course! And so, he wrote the books: "Between two ideals", "Tradition or Free Arbiter?", "Aphorisms". The form is that of the essay, in the style of Montaigne, Montesquieu, but also of Lessing or Pascal.”

The books of literary resistance are: "Memoirs of a Adult Puppy" and especially "A Boulder Philosophy". The stylistic range is comprehensive and of a real expressive force, moving with real sincerity on both fable and allegory, but also on that of the hyperbola and Rablesiene symbol. And of course, the sharp satire, the irony and caricature, are spun - as the writer Doru Munteanu says in the preface of one of the books - with the masterfully of fencing.

It's pleasant the writing of Mr. Cristache Gheorghiu; has the refinement and height. And as a portraitist, you immediately recognize him by his force of lines and colours. Mr. Gheorghiu is an artist-writer, which was formed in time, with carefully and requirement.

Professor Ion Popescu-Topolog prefaced and presented some books of mine, but here in Athens, where I write these lines, I do not have the text. In addition, the abyss of self-worship is very deep and I am not tempted to know its depth, so stop now, but not before mentioning that the publication abroad of translated books was made possible after the recommendations of editors. Here are just two extracts:

1. „Changing Traditions”, by Cristache Gheorghiu

Having read and enjoyed this book I was flummoxed when it came to writing the review. What the heck was it about? I turned to a word frequency tool; here are the key words: people, god, religion, Christianity, philosophy, democracy, politics, priests, history, bible, Jesus, communism, Marxism, Greeks, Plato, Aristotle, Augustine, and Utopia. Essentially the book gives a history lesson in the evolution of religion in Western Europe from the birth of Christianity as a religion of the poor, its hijacking by politicians from Constantine onwards, the search for an alternative starting with Sir Thomas More’s ‘Utopia’, which led the way to Marxism, and then to today’s post-religious epoch. The author is clearly very knowledgeable and writes in an accessible, amusing and self-deprecating manner. Having lived in a Soviet satellite state since the end of World War II, he brings first hand experience of the failings of communism. So what is his way? What is his recommendation? He self-effacingly denies he has any solutions, just questions. But in essence his conclusion for how to make the world a better place is twofold: (1) improve the quality of our education systems, and (2) do not succumb to fanaticism or idealism given the precedents (the Inquisition, soviet communism, etc.) of politicians using belief systems against the people they govern.

James Crawshaw, Editor review

2. America After America” is an interesting collection of thoughts, impressions and ideas about the American way of life. The author has used his personal travel experiences to contrast the American lifestyle with life in Europe. Chrstache Gheorghiu’s careful observation of people going about their day-to-day activities, and his free-thought associations and reactions, provided the foundation for an entertaining and insightful comparative study. By combining charming descriptions of the American landscape with the social interaction of people in airports, bus stations, and in the many villages and towns he visited, the author found excellent material for his book, and discovered a country that is filled with contradiction and surprise. Travel and People are always great ingredients for storytelling; in this work Gheorghiu has blended them with skill and a sound understanding of the human condition.

 

It is customary the exhibitor must thank to everyone who had a role in his fulfilment, artist or whatever he wanted to be. Even all of them I could do it. I am thanking my wife every day - even in thought, if I did not get to say - and I think that I would be hypocritical to do it in a public statement. She knows very well for what I thank. I repeated it a few months ago, when I we celebrated 50 years of marriage, so - if he wants to tell you - you may have a query.

 

And thank God, for having the curiosity to leave me until this age to see how strongly can I make search in his creation and his creatures, about which I wrote something.

 

As any reader might guess, I have edited this album hoping for ever recognition of the nation (or at least of relatives). However, not earlier!


 

REPRODUCERI

 

Toţi oamenii sunt dornici să fie înţelepţi. Ne dorim mereu ceea ce ne lipseşte.

 

*

Numai prostia este naturală; toate celelalte sunt dobândite în timpul vieţii.

 

*

Pentru a te apropia de adevăr, trebuie să admiţi existenţa opiniilor contrare.

 

*

Chiar şi florile unor buruieni pot fi frumoase.

 

All men are keen to be wise. We always want what we miss.

 

*

Only stupidity is natural; all the others are acquired during the life.

 

*

To get closer to the truth, you must admit the existence of contrary opinions.

 

*

Even the flowers of some weeds can be beautiful too.

 


 

Discuţiile în contradictoriu pot avea loc numai între persoane inteligente.

 

Contradictory discussions can take place only between smart people.


 

 

 

 

Mă simt vinovat pentru umbra pe care o las pe pământ. Mă străduiesc, de aceea, s-o micşorez cât pot. Îmi reuşeşte pe la prânz, dar se lungeşte din nou spre seară.

 

 

 

 

 

I feel guilty for the shadow I leave on earth. So, I strive to decrease it as I can. I succeed at noon, but it lengthens again in the evening.

 

 


 

Aproape toate viciile sunt puse pe seama bărbaţilor. Probabil de aceea femeile cer egalitatea drepturilor.

 

Almost all vices are attributed to men. Perhaps that's why women claim equal rights.

 


 

Talentat este cel ce execută corect/bine/frumos ceva ce nu l-a învăţat nimeni cum să facă.

Talented is the one who performs right / well / nicely something that no one taught him how to do.


 

Pentru mulţi, libertatea este egală cu sentimentul copiilor ce chiulesc de la şcoală.

 

For many people, freedom is similar to the feeling of children truanting from school.


 

Chiar şi într-un război există lucruri mai importante decât războiul.

 

 

*

Un munte pare mai înalt, dacă prăpăstiile lui sunt mai adânci.

 

 

*

Copiii care urmează un liceu de artă ajung acolo datorită părinţilor.

Ei, copiii, nu au nici o vină.

 

 

 

Even in a war there are more important things than the war.

 

 

*

A mountain seems higher if its precipices are deeper.

 

 

*

Children following art schools are not guilty.

Their parents sent them there.

 


 

A aştepta ceva deosebit de la politicieni e ca şi cum ai privi acelaşi film de mai multe ori, în speranţa că va avea un final diferit.

Aceleaşi mecanisme produc aceleaşi efecte, până se strică.

Expecting something different from politicians is like watching several times the same movie, hoping for a different ending.

The same mechanisms produce the same effects, until they break down.


 

 

Persoanele educate nu fac afirmaţii deplasate. De aceea, discuţiile cu ele sunt plate. Cei ne-educaţi sunt mult mai productivi. Prin inepţiile lor, ei generează controverse, ridică întrebări, cer răspunsuri.

 

 

*

Incultura unui popor se datorează inculturii celor ce ar trebui să-l cultive.

 

  

 

  

 

Educated people do not  make inappropriate statements. That‘s why, the discussions with them are flat. Instead, the uneducated ones are more productive. By their nonsense, they generate controversy, raise questions, demanding answers.

 

 

*

The lack of people's culture is due to the ignorance of those who should cultivate it.

 

 


 

 

 

 

*

Este suspicios cel care obişnuieşte să-i înşele pe alţii. Doar el se gândeşte că şi alţii vor să-l înşele pe el.

*

The one who usually deceives others is suspicious. He thinks that others want to deceive him as well.

 

*

Scopul literaturii este să zgândărească cititorul, nu să filosofeze în locul lui.

 

*

The purpose of literature is to stimulate the reader, not to philosophize in his place.

 

*

Pe un duşman îl respecţi pentru că îi recunoşti calităţile. Obiectivele lui îl fac să-ţi fie duşman. Anulând obiectivele, poate deveni prieten.

*

You respect the enemy, because you recognize his qualities. He is your adversary in a dispute. If the dispute disappears, he might become a friend.

 

*

Nu poţi înţelege credinţa altor popoare, dacă încerci s-o interpretezi în termenii credinţei tale.

 

*

You cannot understand other people's faith, if you try to interpret it in the terms of your faith.

              

 

 

 

 

 

 

De la o utopie la alta, plutim în derivă la nesfârşit.

 

*

De la eretic al erotic, acesta este drumul parcurs de civilizaţia europeană.

 

*

Singura salvare este să nu speri că vei fi salvat; trebuie să-ţi iei soarta în propriile tale mâini.

 

 

 

From an utopia to another, we are drifting endlessly.

 

*

From heretic to erotic, this is the way of European civilization.

 

*

The only salvation is to not hope that you will be saved; you must take your fate into your own hands.

 

 

 

 


 

 

Toţi cei care încearcă să îmbunătăţească un sistem sunt refulaţi de cei ce profită de erorile sistemului.

 

 

*

În familie şi printre prieteni nu poţi fi corect apreciat. Doar duşmanii îţi pot arăta cine eşti cu adevărat.

 

*

Oamenii (societatea) nu te caută pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce le poţi fi lor de folos.

 

All those who try to improve a system are repressed by those who take advantage from the errors of the system.

 

*

In the family and among friends you can not be well appreciated. Only enemies can show who you really are.

 

*

People (society) do not pursue you for what you are, but for what you can be useful to them.

 

 

 

 

 

Sunt fericit şi mândru că am reuşit să mă las de fumat. Dacă n-aş fi fumat niciodată nu aş fi avut această bucurie.

 

*

Cuget, deci exist. Aiurea! Vorbitul de unul singur nu este o probă, iar cugetatul nici atât. Numai replica adversarilor este o dovadă.

 

*

Eşti cineva doar atunci când lumea se împiedică de tine.

 

 

 

I quit smoking and I'm glad and proud did that. If I had never smoked I would have not known this joy.

 

*

I am thinking, therefore exist. Nonsense! Talking alone is not a evidence, and meditating not even. Only opponent’s replica is a proof.

 

*

You are someone only when people stumble on you.

 

 

 


 

*

Frumuseţea este superficială; urâţenia nu.

 

*

Căutarea frumosului este asemenea oscilaţiilor unui pendul. Dacă s-a oprit, nu înseamnă că am atins perfecţiunea.

De vină este creativitatea noastră, care a încetat să mai impulsioneze oscilaţiile.

 

 

*

Beauty is superficial;

Ugliness doesn’t.

 

*

Seeking beauty is like the oscillations of a pendulum. If it stopped, it does not mean that we reached perfection.

Our creativity is guilty; it has ceased to spur oscillations.

 


 

Când fac topul primilor 10 măgari pe care i-am întâlnit în viaţa mea, nu mă gândesc la cei care mi-au cauzat cele mai mari neplăceri, ci la cei care mi-au trădat aşteptările. Ei au lăsat în sufletul meu o rană.

Making the top of first 10 donkeys whom I met in my life, I do not think of those who caused me the greatest inconvenience, but to those who betrayed my expectations. They left a wound in my soul.


 

Prostia este mai evidentă la cei bogaţi. Săracii, în lupta pentru existenţă, capătă o abilitate, care-i face să pară isteţi.

Rich person’s stupidity is more evident. Poor person has to struggle for life. In this way, he acquires some abilities.


 

A înţelege avea sensul iniţial şi de a cuprinde. Asta nu înseamnă că tot ce cuprinzi trebuie să înţelegi.

To understand also had the original meaning of including (with your mind). That does not mean that you must understand all you include.

 


 

Între egoismul extrem şi altruismul extrem, omul real îşi găseşte drumul lui propriu.

Egoismul este natural; altruismul dobândit; drumul, fireşte, chinuit.

 

Between extreme egoism and extreme altruism, the real man finds his own way.

The egoism is natural; the altruism is acquired; the way, of course, wretched.

 


 

Ce poţi să zici despre societatea în care omul civilizat este neputincios în faţa celui necivilizat?

 

What could we say about the society in which the civilized man is weak in face of a rude one?

 


 

 

*

Fotoliul mi se pare una dintre cele mai dăunătoare invenţii.

El este cauza celor mai multor boli.

 

 

 

*

The armchair seems to me one of the most damaging inventions. It is the cause of most diseases.

 

 

*

„In vino veritas”

De aceea se recomandă să fie băut cu măsură.

 

 

*

"In vino veritas"

That’s why it must drunk in moderation.

 

 

*

Avem mai multe cuvinte pentru verbul „a bate” (a lovi, izbi, lupta şi multe altele) şi doar unul pentru „a iubi”.

 

 

*

We have several words for the verb "to beat" (hit, fight and more) and only one for "love".

 

*

În majoritatea cazurilor, medicii vor depista bolile la care se pricep ei cel mai bine şi nu suferinţele pacienţilor.

 

*

In most cases, doctors will detect best diseases known to them and not the patients’ sufferings.

 

 

*

Orice idee – oricât de tâmpită – prinde, dacă în spatele ei se află o instituţie (partid sau orice altceva) suficient de bine organizată.

 

 

*

Any idea - however stupid - catch, if behind it is an institution (party or whatever) well enough organized.

 

 

*

Copiii exersează tot felul de activităţi nefolositoare, ca mersul pe bicicletă, cu rolele şi altele chiar mai periculoase, în locul bastonului, singurul sprijin util la bătrâneţe.

 

 

*

În întuneric, nici diamantul nu străluceşte.

 

 

*

Cât de frumos zboară vulturul, în căutarea unui cadavru. . .

 

 

 

 

*

Children practise all sorts of useless activities like biking, rollerblading and others even more dangerous instead of using an walking stick: the only useful support in old age.

 

 

*

Neither the diamond glows in the dark.

 

 

*

How nicely flies the eagle, looking a corpse. . .

 


 

 

 

 

Creaţia se împleteşte cu distrugerea; se succed reciproc.

 

*

Aripile oricărei societăţi sunt intelectualii săi.

Fără aripi, cel mai frumos fluture este doar un vierme.

 

*

Pe unde am umblat eu, am observat că soarele apune în aceeaşi zi în care a răsărit. Să mai spună cineva că nu am spirit de observaţie…

 

 

 

Creation mingles with destruction; they succeed each other.

 

*

The wings of

any society are its intellectuals.

Without wings, the most beautiful butterfly is just a worm.

 

*

Wherever I travelled, I noticed that the sun sets on the same day when it rises. Let someone say that I do not have the sense of observation . . .


 

Arta negocierii: fă Doamne să ploaie, că fac şi eu o jertfă.

 

The art of negotiation: God, make to rain, ,please, and I will do an oblation

 


Adevărata credinţă: „Doamne-ajută!” – zise hoţul. „Poate nu mă prinde.”

A real faith: “Help me, God, maybe they will not catch me!” - says a thief.

 


 

În desenul difuz al tablourilor impresioniştilor, ochiul minţii vede mai bine, mai profund decât în cele realiste, foarte exacte.

 

*

Gusturile sunt diferite.

Bunul gust ar trebui totuşi să fie comun.

 

*

Nu e suficient să auzi, trebuie să asculţi, ceea ce presupune un efort.

 

 

In diffuse drawing of Impressionists’ paintings, the eye of mind sees better, deeper than in the realistic ones, which are very accurate.

 

 

*

Tastes are different; only good should be common.

 

*

It's not enough to hear, you must listen, which requires effort.

 

 

 

În mitologia egipteană, Thoth era zeul adevărului.

Unele idei nefolositoare au fost abandonate.

 

*

Dacă am şti de ce iubim, poate că, n-am mai iubi.

 

*

Lumina ce vine din trecut îţi luminează calea, viitorul. Lumina ce-ţi vine din faţă doar de orbeşte.

 

 

 

In Egyptian mythology there was a god of truth. Thoth was his name.

Some useless ideas were abandoned.

 

*

If we knew why we love, we would not love any longer, maybe.

 

*

Light coming from the past lights your way, your future. Light coming from the front only blinds you.

 


 

               Umbra trecutului – care-i apasă pe unii – poate fi lanterna care luminează drumul altora.

The shadow of the past - which presses some people - may be the torch that lights the way of others.

Acasă, în fotoliu, mi se pare că sunt o pasăre care zboară cu gândul peste depărtări. Sunt un vultur care vede lumea de sus şi o judecă.

Atunci când călătoresc, simt că mă târăsc. Chiar şi avionul merge prea încet, iar din contactul cu lumea culeg fragmente, uneori doar cioburi.

 

*

Trebuie să găseşti intersecţia dintre ce vrei, ce poţi şi ce vor alţii de la tine.

 

*

Lumea merge înainte.

Nimeni nu ştie însă încotro.

 

At home, sitting in the armchair, I feel like I am a bird, flying with the thought far away. I am a hawk who sees the world from above, judging it.

When I am travelling, I feel that I crawl. Even the airplane goes too slowly and, from the contact with the world, I hardly collect fragments, sometimes potsherds.

*

You need to find the intersection between what you want, what you can and what others want from you.

*

The world moves forward.

But nobody knows where.

 


 

Toată lumea filosofează; instrumentele diferă.

Every people philosophize; the instruments are different.

 


 

Numai bolile se transmit; sănătatea, nu. Nici faptele bune nu sunt molipsitoare.

Only diseases are transmissible, not the healthiness. Good deeds are not contagious too.

 


 

Trebuie să ai grijă ce îţi doreşti. S-ar putea întâmpla să se împlinească.

You must be careful what you wish for. It could happen to come true.

 


 

Amiciţia cea mai durabilă este cea în care acceptăm şi chiar savurăm ironiile reciproce, ca pe o dovadă de spirit.

 

*

Nimeni nu-şi bate capul cu lucrurile simple. De aceea, ele rămân neînţelese.

 

*

Ne tragem din maimuţă (sau invers). Cu cât mai sus este craca pe care ne urcăm, cu atât mai bine ni se vede fundul.

 

  

 

  

The most durable friendship is that when we accept and even enjoy our mutual ironies, as proof of spirit.

 

 

*

Nobody troubles his head with simple things.

That’s why they remain

incomprehensible.

 

*

We evolve from monkeys (or vice versa). The higher is the branch on which we climb, the better one can see our bottom.

 

 

 

Nu căuta pe cer urma păsării ce zboară.

Do not look in sky for the trace of flying bird.


 

Chiar dacă suntem buni, religia ne cere să fim perfecţi. Viaţa devine astfel o pedeapsă perpetuă.

 

*

Şarpele şerpuieşte nu pentru că ar fi viclean, ci pentru a se deplasa. La fel şi oamenii obişnuiţi să se târască!

 

*

Dacă totul este prescris,  aşa cum pretind unele religii, înseamnă că pot face tot ce-mi trece prin minte, fiindcă aşa este prescris. Eu nu am nici o vină.

 

Even if we are good people, religion requires us to be even better. In this way, life becomes a perpetual punishment.

 

*

Snake slithers not because it would be cunning, but to move. So do people who are used to crawl!

 

*

If everything is prescribed, as claimed some religions, it means that I may do whatever crosses my mind, because it is prescribed. It's not my fault.

 

 

De ce nu ne căim pentru ceea ce suntem?

Why not repent for what we are?

 



O greşeală făcută în direcţia bună poate fi o mişcare genială.

 

*

Omul este liber, dacă îşi înţelege limitele.

 

*

Ultimul obiectiv: luptăm pentru drepturile omului.

Fiecare luptă pentru dreptul lui, împotriva dreptului altuia.

La luptă, băieţi!!!

 

*

Toţi oamenii sunt egali la prima vedere.

Diferenţa se vede la a doua.

 

A mistake made in the right direction can be a brilliant move.

 

*

Man is free, if understands his limitations.

 

*

The newest goal: fighting for human rights.

Every fight for his right, against another's right.

At fight, guys !!!

 

*

All men are equal at first sight.

The difference is seen at the second.

 


 

Mi-aş face harpă din nervii mei, dar mi-e teamă că n-aş şti să cânt la ea, aşa cum aş dori.

 

I would make a harp from my nerves, but I'm afraid I will not be able to play it as I would like.

 


 

Cei mai mulţi oameni incapabili sunt capabili de orice.

Most incapable people are capable of anything.

 


 

 

 

 

Dumnezeu este ateu.

Am primit viaţa fără instrucţiuni de utilizare.

Nu învăţăm mult despre mare, doar privind valurile ei.

Iadul poate fi Raiul îmbunătăţit de mâna omului.

Uneori, neputinţa este luată drept virtute.

Planeta Venus este un infern dar - văzută de departe - a devenit un simbol al frumuseţii.

Cârpele puse la uscat pot crede că se luptă cu vântul.

Orice revoluţie adevărată este precedată de o mare utopie.

Te poţi sprijini pe aer, dacă ai aripi.

Cioburile strălucesc la fel de bine, dacă sunt luminate corespunzător.

Coarnele menţin coroana pe cap mai bine.

Păstrez o opinie agreabilă despre mine, dacă mă uit în oglindă fără ochelari.

Pentru mulţi credincioşi, Dumnezeu este o instituţie prestatoare de servicii caritabile.

Manualul de istorie: erori umane înşirate ca rufele la uscat.

"La început a fost Cuvântul". Noi suntem victimele cuvintelor.

Zilele trec repede; orele trec mai greu.

Tot ceea ce apare spontan, dispare spontan.


 

 

Homo sapiens a apărut în urmă cu 500.000 de ani, dar a dispărut.

Dacă am făcut ceva greşit, cer să fie ars pe rug, dar numai după moarte.

Multe cupluri se plimbă împreună, dar vorbesc separat la telefoanele mobile.

Există vise în somnul cel veşnic?

Dacă Dumnezeu ar şti să râdă, ar fi mult mai convingător.

Persoanele inculte cred că sunt inteligente, fiindcă se descurcă fără prea multă ştiinţă.

Avem mari dispute cu privire la probleme minore şi dispute minore pentru probleme majore.

În tinereţe, am fost mereu grăbit, cu toate că aveam toată viaţa înainte. Acum, chiar dacă timpul rămas este mai scurt, am învăţat să fie răbdător.

„Don Juan" a fost creat de bărbaţi. O „Dona Juanita", scrisă de femei, ar avea acelaşi succes?

Este uşor să crezi că poţi face totul. Condiţia este să nu faci nimic.

"Mens sana in corpore sano". Noi suntem născuţi sănătoşi; greşelile capului ne îmbolnăvesc.

Scriitorul scrie ce gândeşte. Cititorul interpretează ceea ce citeşte după cum gândeşte el.

Oamenii doresc să se facă înţeleşi de către animale, deoarece ei nu pot înţelege limbajul animalelor.

Astăzi, mulţi oameni ştiu să citească şi să scrie, dar puţini pot înţelege ceea ce citesc.

 


God is atheist.

We got life without instructions for use.

We don’t learn much about the sea, watching only its waves.

Hell can be Heaven improved by men’s hand.

Sometimes, powerlessness is taken as a virtue.

The planet Venus is an inferno, but seen from afar, it became a symbol of beauty.

The cloth put to dry thinks that it fights with the wind.

Any true revolution is preceded by a great utopia.

You can rely on the air, but you need wings.

Are there dreams in the eternal sleep?

The shards shine as well, if they are properly illuminated.

Horns maintain the crown on the head better.

I keep an agreeable opinion about myself, if I look in the mirror without glasses.

For many believers, God is a institution providing charitable services.

The history manual: human errors strung like laundry to dry.

"In the beginning was the Word”. We are the victims of words.

Days pass quickly; the hours pass more difficult.

Everything which arises spontaneously, disappears spontaneously.

 


 

 

 

 

Homo sapiens appeared 500,000 years ago but it disappeared.

If I did something wrong, I am asking to be burned, but only after death.

Many couples walk together talking separately on cell-phones.

If God knew to laugh, it would be much more convincing.

Unlettered people think they are smart, because they cope without too much science.

We have great disputes on minor problems and minor ones in great issues.

During my youth, I was always in a hurry, although all of my life was ahead. Now, even if the remained time is shorter, I learned to be patient.

"Don Juan" was created by men. Would a "Dona Juanita," written by women, have the same success?

It's easy to think you can do everything. For that, doing nothing is all you have to do.

"Mens sana in corpore sano". We are born healthy; the mistakes of the head make us sick.

The writer writes what he thinks. The reader interprets what he reads as he thinks it.

People want to be understood by animals because they can not understand the language of animals.

Today, many people know how to read and write, but few can understand what they read.

 

 

 

EXTRASE DIN CRONICA LITERAR-ARTISTICA

 

          D-l Cristache Gheorghiu oferă oricărui iubitor de frumos un motiv de încântare. Vitalitatea şi generozitatea culorii, personalitatea compoziţiilor, rafinamentul limbajului plastic, aduc dimpreună în aceste peisaje o cuceritoare armonie. Planurile se deschid în spaţii vaste, respirând parcă lumină. Culoarea este dăruită de har fiind pariul câştigat al artistului cu sine şi cu mirajul peisajelor. Este trădată bucuria esenţială prilejuită pictorului de contactul cu natura pe care o transfigurează. Comunicarea este, evident, la nivelul impresiei plastice.

          Lucrările inspiră senzaţia de orânduială, totul este la locul sau, spectacolul naturii este deplin, privitorul nu poate fi decât încântat de bogăţia de sentimente ce răzbat din această pictură, de capacitatea sa de a aduce în mintea şi sufletul celui care o priveşte un crâmpei de firesc. Pictura d-lui Cristache Gheorghiu merită o clipă de atenţie, satisfacţia estetică fiind garantată, indiferent de exigenţe.

I.O.Flavius - "Gazeta de Transilvania", 20 Mai 1993

 

 

AMERICA VĂZUTĂ DE APROAPE

          Povestea cu americanii pe care noi, românii, îi tot aşteptăm să vină de vreo cinci decenii, o ştie toată lumea. Mai puţin cunoscută este însă povestea românilor care ajung în America. Unul dintre aceştia este pictorul braşovean Cristache Gheorghiu. Generos din fire, ca orice artist de altfel, el s-a gândit că potrivit ar fi să ne povestească ce a văzut pe unde l-au purtat paşii, printr-o suită de tablouri, ce laolaltă alcătuiesc  - hai să fim puţin pretenţioşi - perioada americană în evoluţia sa plastică. Sigur, datorită avalanşei de filme americane, America ne-a devenit cumva familiară. Si când zici America, gândul te poartă în primul rând la zgârie-norii pe care parcă se sprijină cerul. Ei bine, zgârie-norii nu lipsesc din tablourile pictate de Cristache Gheorghiu, care nu se lasă însă nici un moment copleşit de impunătoarele buildinguri americane.

          Ca orice european ce ascunde în suflet o fărâmă de romantism, avându-şi rădăcinile într-o istorie milenară, pictorul Gheorghiu încearcă şi reuşeşte să umanizeze zgârie-norii. Ignorând detaliul, imposibil de transfigurat plastic, date fiind proporţiile subiectului, pictorul ştie să sugereze atmosfera marilor oraşe americane, zgârie-norii fiind doar o marcă, un simbol al acestora. . .  Altfel spus, reportajul în desen şi culoare al pictorului despre itinerarul său pe continentul de peste Ocean are personalitate şi forţă de sugestie. . .

          Contrapunctic, în expoziţie întâlnim încă două secţiuni: cea a peisajului românesc, în care ne simţim acasă şi cea a portretului, lucrările din această ultimă secţiune relevându-ne un pictor stăpân pe uneltele sale, personajele pictate având darul de a comunica cu noi, privitorii. . .

          Indiscutabil, Cristache Gheorghiu este unul dintre pictorii reprezentativi ai Braşovului.

Ioan Popa - "Gazeta de Transilvania", Februarie 1997

 

 

 

CRISTACHE GHEORGHIU NE PROPUNE PEISAJE AMERICANE

Cititorilor revistei "Ecran Magazin" le este cu siguranţă cunoscut numele pictorului Cristache Gheorghiu. Domnia sa a semnat în revista noastră serialul "Singur printre americani", rodul unei lungi călătorii de documentare întreprinsă de autor în SUA, în vara anului trecut. Si iată că autorul serialului a găsit de cuviinţă să-şi fructifice şi altfel impresiile de călătorie în ţara tuturor posibilităţilor. Intre 1 februarie şi 1 martie, Galeria de artă de pe strada N. Bălcescu găzduieşte expoziţia cu picturile lui Cristache Gheorghiu, care dezvăluie cu acest prilej o altă latură a personalităţii sale creatoare. Peisajele zugrăvite cu măiestrie poartă vizitatorul expoziţiei în lumea mirifică a ţării de dincolo de ocean, înfăţişând privitorului imagini specifice ale metropolelor americane. Lucrările sunt de dimensiuni mari, ele fiind foarte potrivite pentru a decora birouri, holuri, sau încăperi din sediile firmelor sau din locuinţele cu spatii generoase care construiesc azi.

M. Dan, "Ecran Magazin", 2 Martie 1997

 

 

UN DIALOG AL PANORAMEI PEISAGISTICE

"ROMANIA - AMERICA"

          Sala ARTA Brasov ne propune în aceste zile ale "Anotimpului de hermină" expoziţia personală a pictorului Cristache Gheorghiu. Ea reprezintă o constituire de sine a peisajului prin confruntare şi reacţie discursivă între colţuri de natură mioritică şi zone cu efect panoramic din ţara "zgârie-norilor". Artistul face un studiu de atmosferă al străzilor, al fluxului uman din locurile vizitate în cele două voiaje în USA (1995-1998). "Ogarul cenuşiu" l-a purtat prin New York, Las Vegas, Atlanta, Dallas, Florida, astfel încât observatorul în căutare de motivaţie estetică a transpus pe pânză la faţa locului imaginile imprimate pe retină. Senzaţiile fugitive, de reflectare a prospeţimii prin lumină sau vibraţiile bruşte din culoare pură dau picturilor coerenţe de idee spaţială. Structura peisagistică are o deschidere pe verticală purtând emblema citadinului american ce are totuşi în prim plan reflexele aeriene ale parcurilor înflorite. Tăcerea rezonantă a tablourilor lui Cristache Gheorghiu exprimă parcă ascunderea umanului în depărtarea protectoare a geamurilor fumurii. Înclinând spre impresionism artistul foloseşte culoarea de pensulaţie în plan estompat, de perspectivă, şi culoarea în "cuţit" pentru formele dinamice, aproape personificate ale elementelor din natura. După cum ne-a declarat însuşi creatorul lucrărilor expuse, multe din acestea, prin tematică şi dimensiune, au o destinaţie spre decorarea interioarelor de instituţii. Aprecierile pe linie artistică au determinat achiziţionarea unor tablouri semnate Cristache Gheorghiu de către Galeriile "Amber Hallet" din Florida. Se poate vedea în expoziţie un grupaj de portrete, pe vârste diferite, care promit o întâlnire cu expresivitatea stărilor de spirit. Revenind la peisaje, aflăm că subiectele autohtone au fost executate în diferite perioade, repetând motivele pădurii, ale câmpului deschis, în diferite anotimpuri. Albul zăpezii, verdele ierbii dau gustul senzaţiei ingenue, cu un respect cultic pentru statornicia frumuseţii ei. Adus din suprarealism, tabloul "Metamorfoze" are o profunzime simbolică, jetul unei ploi de lumină devine sânge trecând printr-o inimă uriaşă. Privitorii sunt lăsaţi să se integreze braţelor-ramuri sau firelor delicate de iarbă pentru a simţi că pretutindeni ei vor fi copiii unui minunat decor sincer şi mereu dăruit celor ce fiinţează în portativul lor. Folosind Internet-ul ca mijloc de comunicare, Cristache Gheorghiu a stabilit legaturi de amiciţie şi a beneficiat di invitaţii, pe care le-a onorat călătorind, nu numai peste ocean, ci şi pe bătrânul continent european, savurând forme şi culori, călăuzit întotdeauna de motto-ul sau artistic: "eu cred în perenitatea valorilor, nu în oscilaţiile de moment".

Nadia-Cella Pop, "Transilvania Expres", 21 Decembrie 1998

 

 

DINCOLO DE LINIE SI CULOARE

          Venind din a doua jumătate a lunii Decembrie a anului trecut şi continuând până în prima parte a acestei luni, expoziţia personală  (a opta în biografia artistului) deschisă de Cristache Gheorghiu , la sala "ARTA" a Muzeului de Artă, este, într-un anume fel, o retrospectivă. Expoziţia "dând seama" despre devenirea în timp a artistului, despre starea actuală a creaţiei sale plastice, despre posibilele direcţii spre care artistul are disponibilităţi a se îndrepta. Întâlnim în expoziţie o masivă, aş zice şi definitorie, secţiune peisagistică. Cristache Gheorghiu fiind, prin excelenţă un peisagist. Dar nu unul oarecare, nu unul convenţional şi de circumstanţă, ci unul căruia peisajul îi serveşte drept punte de comunicare cu semenii. N-am ştiinţă dacă Cristache Gheorghiu a scris vreodată poezie, dar mi-e limpede că peisajele sale sunt, de fapt, nişte poeme, cuvântului din poezia-poezie luându-i locul linia şi culoarea. Pentru că, deşi trimit prin titlu sau asemănare la o anume realitate, uşor recognoscibilă în natura care de înconjoară, sau la o realitate de peste mări şi ţări, peisajele lui Cristache Gheorghiu sunt cu totul alt-Ceva; sunt, dacă vreţi, o  "poveste" lirică despre lumea în care artistul îşi poartă paşii, din care-şi culege "imaginile" prin care doreşte a ne spune ce trăiri l-au încercat într-un anume moment şi spaţiu. Grăitor pentru "demonstraţia pe care vream a o face este, bunăoară, un peisaj purtând titlul "Scheii Braşovului". Un peisaj cumva fabulos, în care Scheiul, atât de familiar nouă, este văzut de undeva de sus, redus la "esenţa" sa, acoperişurile cărămizii spre roşu ale casele fiind asemeni unor "pălăriuţe" de …. ciuperci, din "umbra" cărora aşteptăm să se ivească din clipa în clipa Alba ca Zăpada şi cei şapte…

          Peisaje, dar de altă factură, sunt şi "reportajele" plastice, aduse de artist din universul american. Emblematice pentru marile aglomerări urbane definibile prin zgârie nori, lucrări ca "Downtown", "New York", etc., sunt americane doar în substanţa lor, ele fiind, mă repet, alt-Ceva. Un alt-Ceva ce poartă amprenta sufletească a artistului care ne povesteşte ce a simţit în faţa "Lumii Noi", pe care a avut şansa s-o vadă nemijlocit. Intr-un anume fel, artistul se înstăpâneşte sentimental pe lumea pe care o vede. Culorile, linia, compoziţia acestor lucrări sunt, când calme, armonios articulate, când agitate, contrapunctic construite, culoarea însemnând, înainte de toate, atitudine.

          In fine, o secţiune de mai mică întindere a expoziţiei la care ne referim cuprinde portrete. Fiecare portret este un "pariu" al artistului cu sine, o încercare de a surprinde "aerul" specific fiecărui personaj. N-as zice că forţez prea mult nota dacă spun că portretele artistului sunt tot "peisaje", nişte metafore plastice.

          Lucrările expuse sunt în totalitate uleiuri, tehnică pe care artistul o stăpâneşte cu mult meşteşug şi dezinvoltură. Fiind însă un perfecţionist, mereu cu o undă de nemulţumire faţă de "ceea ce a ieşit", mereu în căutarea cuvântului ce exprimă Adevărul, cum ar spune poetul. Un artist ce-şi lasă mereu drumuri deschise, care refuză manierismul şi auto-pastişa, care ştie ce vrea şi care încearcă să ne spună cât mai mult din ceea ce simte.

          În arta plastică braşoveană a zilelor noastre, Cristache Gheorghiu este, fără îndoială, o "voce" inconfundabilă, gen Marin Sorescu în poezie.

Ioan Popa - "Gazeta de Transilvania", 7 Ianuarie 1999

 

 

VITALITATEA ŞI LIMBAJUL PEISAJELOR ÎN EXPOZIŢIA LUI

CRISTACHE GHEORGHIU.

Artistul Cristache Gheorghiu îşi expune o serie de tablouri în expoziţia găzduită de Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Bariţiu". Peisagist prin excelenţă, el caută mereu o comunicare cu semenii prin tablourile care sunt nişte reportaje despre locurile văzute şi pătrundea parfumului familiar şi particular al acestora. Momentele surprinse în călătoria sa în USA înfăţişează elemente emblematice ale universului american, "zgârie norii" ce povestesc europenilor  despre armonia şi atitudinea inconfundabilă a peisajelor şi a relaţiei lor cu oamenii. Atmosfera din natură, corelată cu stările sufleteşti respiră prin echilibru şi contururi aşezate cu respect pe pânză.

          "Copil al naturii", Cristache Gheorghiu se opreşte cu atenţie asupra fragmentelor din bogatul univers cromatic al peisajelor colorate cu toate hainele anotimpurilor, ca un spectacol perpetuu. Proporţiile elementelor surprinse prin penel, cu luminozitatea străzilor în derulare perspectivală, aglomerate de fiinţe minuscule de furnicar, palpită  într-un tumult de viaţă activă. Geografia nu are prea mare importanţă atunci când artistul se lasă influenţat de emoţii, căci migala sa în pensulaţie este subordonată bucuriei de a privi şi picta. Mirajul naturii este un dar pentru cei înzestraţi a-l comunica prin forma, culoare, cuvânt într-o suită de ipostaze ale frumosului. Am spus şi cuvânt pentru că de curând pictorul a devenit şi scriitor, lansându-şi în acelaşi "templu al literelor", cartea "Singur printre americani".

          Complementară impresiilor orânduite plastic, autorul ne derulează prin alte mijloace - cuvintele - un conglomerat de senzaţii, observaţii, analize ale unei solitudini printre acei oameni care sunt oarecum altfel decât noi, cei din spaţiul carpatin.

          Cristache Gheorghiu, unul dintre apreciaţii peisagişti braşoveni, ne mărturiseşte că este atras şi de portretistică, sferă în care realizează compoziţional atitudini, figuri, mişcări ce orientează de fapt "o oglindă a sufletului" - sau metafore plastice ale bogăţiei de sentimente umane. Participant la 11 expoziţii personale şi de grup, întreprinzând călătorii de studii în Rusia, Franţa, USA, prezent pe Internet, artistul a strâns imagini şi idei, a cunoscut artişti şi oameni obişnuiţi şi mai ales a descoperit satisfacţia imensă de a gusta cu savoare din basmele naturii şi ale omului, iar apoi să le transmită pe diverse făgaşe, din nou spre oameni. Astfel, are credinţa că s-a împlinit şi va contribui la sublinierea binelui şi frumosului, ce trebuie păstrate ca o zestre şi ca un paşaport spre viitor.

Nadia-Cella Pop, "Transilvania Expres", 6 Septembrie 1999

 

 

TABLOURILE LUI CRISTACHE GHEORGHIU

INVITA LA CĂLĂTORII IMAGINARE

          Pe parcursul acestei luni, cititorii Bibliotecii Judeţene "George Bariţiu" au ocazia să admire, în sala mare, expoziţia de pictură a artistului plastic Cristache Gheorghiu. Cunoscut în mediul cultural braşovean prin numeroasele evenimente expoziţionale colective şi individuale la care a luat parte în ultimii 12 ani, artistul ne propune de această dată o privire retrospectivă asupra creaţiei sale recente. Fiind un peisagist prin excelenţă, Cristache Gheorghiu a ales pentru această expoziţie 21 de tablouri - lucrate în ulei pe pânză - care ilustrează două din temele predilecte ale creaţiei sale: natura şi peisajul citadin. Lucrările inspirate de natura montană degajă seninătate şi puritate, dar totodată forţă şi deplinătate; ele relevă, prin armonia formelor şi culorilor, fascinaţia pe care fiecare peisaj în parte o exercită asupra artistului.

          Chiar dacă autorul nu este şi nici nu-şi propune să devină un inovator al artei peisajului, parcurgând aceleaşi cai, bătătorite de marii artişti plastici ai lumii, opera sa îi pune în evidenţă talentul şi inspiraţia creatoare. În acelaşi timp, ne dezvăluie un pictor care şi-a însuşit pe deplin secretele artei plastice. Văzându-i pânzele, te transpui imediat în acel colţ de natură şi eşti pătruns de calm şi linişte sufletească. Peisajele citadine au două surse de inspiraţie: Braşovul - oraş de care Cristache Gheorghiu este atras iremediabil, şi metropolele americane - cunoscute din peregrinările artistului peste Ocean. Dacă imaginea emblematica a Braşovului o reprezintă - în viziunea pictorului - Scheiul şi casele sale vechi, atunci când este vorba despre America, accentul cade pe redarea atmosferei tumultuase de zi cu zi. In tablourile de mari dimensiuni "Chicago", "Se lasă seara în L.A.", sau Parc în L.A." privitorul simte pulsul vieţii americane, transpus pe pânză în nota personală a artistului. De altfel, în tot ceea ce pictează, Cristache Gheorghiu încearcă să fie el însuşi, nerevendicându-se din nici un curent sau scoală de pictură.

          Intre picturile expuse, cea intitulată "Metamorfoze" face notă discordantă prin faptul că este realizată într-o manieră abstractă, dovedind că artistul are capacitatea se sintetizeze teme şi idei pe care să le transpună simbolic pe pânză.

          Remarcat mai nou şi ca scriitor, prin cartea de călătorie "Singur Printre Americani" lansată în această vară, Cristache Gheorghiu reprezintă unul dintre numele de prim rang cu care Braşovul se poate mândri.

Mihaela Chicomban, "Bună Ziua Braşov", 22 Septembrie 1999


 

La vernisajul expoziţiei personale din Februarie 1990

 

… Aflat la a doua expoziţie personală, domnul Cristache Gheorghiu se afirmă ca un creator cu multiple posibilităţi de zugrăvire a figurativului într-o factură plastică modernă. Lucrările expuse îl situează pe artist în aria peisagiştilor lirici, ai rapsozilor plaiurilor şi munţilor noştri. Domnia sa cultivă genul peisajului liric într-o concepţie realistă, cu un limbaj armonios, sensibil şi nuanţat. Două par a fi liniile diriguitoare ale creaţiei sale: exactitatea notaţiei şi respectul faţă de actul finit.

… Cristache Gheorghiu fixează cu exactitate motivul în pagină pe care-l îmbracă cu profunde emoţii, augmentate de capacitatea sa de a reda atmosfera învăluitoare a contururilor. Aşa trebuie să ne şi explicăm reluarea aceluiaşi colţ de natură în momente diferite, în anotimpuri diferite, în stări afective diferite. Dar, în toate aceste ipostaze, pânzele sale inspiră un echilibru, o atmosferă liniştită şi caldă…

… Dintr-o suită de portrete autorul a ales printr-o riguroasă exigenţă numai câteva. Portrete compoziţionale ce surprind o acţiune sau o mişcare, portrete ce surprind expresii sufleteşti, portrete ce se nasc din relaţia om-peisaj.

… Cristache Gheorghiu dovedeşte simţul perspectivei, sensibilitate cromatică, decenţă şi o mare exigenţă în alegerea motivelor, ceea ce mă face să apreciez că artistul are deja un loc bine conturat în lumea peisagiştilor braşoveni.

Anca Pop, critic de arta

 

… îl admir pe domnul Gheorghiu, care îmi este şi prieten pentru bogăţia sa spirituală, pentru cultura  pe care ne-o dovedeşte. Lucrările sale sunt nu numai de bun gust, dar şi la un nivel profesional de invidiat.

N. Codreanu, pictor

 

… Deşi naturile pe care le prezintă sunt optimiste, totuşi pluteşte peste toate lucrările un sentiment puţin interiorizat de fină tristeţe. Peisajele aduc ceva din seriozitatea picturii clasice ruseşti, a lui Repin şi a celorlalţi, care au admirat natura, dar au admirat-o cu o foarte mare seriozitate.

Klement Bella, profesor de arte plastice

 

… peisajele lui Cristache Gheorghiu sunt foarte bine organizate, foarte bine gândite… Alături de N. Codreanu, care este un virtuos, a reuşit să surprindă frumuseţile iernii geroase şi a celorlalte anotimpuri…. Cu multă nostalgie şi sonorităţi de pastel, reuşeşte să exprime transparenţa apei…

Aurelia Stoe-Marginean, pictor

 

 

 

 

 

 

DIN CARTEA DE IMPRESII

 

          Plăcut surprins, am constatat în tablourile expuse un artist cu simt coloristic rafinat, un maestru al compoziţiei, un portretist talentat şi sensibil….

Prof. Sasu Ducşoara, 14 Februarie 1997

 

          De la expoziţia domnului C. Gheorghiu duc cu mine bucuria de a fi vizionat lucrări pe placul meu, care mi-au luminat şi încălzit sufletul şi inima. Coloritul dulce pastel propagă o linişte veselă de încântare. Felicitări şi mulţumiri creatorului pentru această dăruire neîntrecută. . . .

ss indescifrabil, 10 februarie 1997

 

          Peisajele sub penelul maestrului C. Gheorghiu aduc misterul, prospeţimea şi farmecul naturii în inimile vizitatorului.

          Portretele, fiecare în parte, marchează a anume stare sufletească . . .

          Expoziţia este o reuşită deplină! Felicitări!

I. Gliga, 7 Februarie 1997

 

          Expoziţia personală de pictură a colegului nostru Cristache Gheorghiu este de un înalt simţ artistic ce demonstrează un puternic talent în tot ce face în domeniul picturii. . .

          Peisajele din America te impresionează prin puterea de convingere. Coloritul se adaptează perfect şi armonios, transmiţând emoţia artistului spectatorului.

          Peisajele rustice sunt de o fineţe coloristică deosebită. Au o vibraţie plină de emoţie care, prin patina coloritului, te plimbă prin pădurile şi poienile noastre pline de farmec

          Portretele sunt de o calitate artistică superioară, deoarece redau cu fidelitate caracterul şi personalitatea fiecărei persoane.

          O expoziţie reuşită, plină de farmec şi poezie, de un înalt nivel artistic. . .

G. Dumitriu, 10 Februarie 1997

 

          Metamorfoză" - o inimă care dă 'durere' pământului şi 'iubire' cerului.

          Superb!

ss indescifrabil, Decembrie 1998

 

          Florile - o uşă deschisă ce lasă să iasă luminile calde ale sufletului.

          "Spre Bucegi" - un peisaj ce te invită la veselă drumeţie, îţi creează poftă de viaţă.

          "Metemorfoză" - imagine poetic dureroasă a realităţii.

          Toate peisajele - nu numai rezultat, ci şi sursă de energie creatoare.

A.A., 30 Decembrie 1998

 

          Expoziţia de pictură mi-a produs o reală emoţie şi un sentiment de linişte interioară.

ss indescifrabil, Decembrie 1998

 

          O mare bucurie îţi oferă expoziţia pe care Dl. Gheorghiu o prezintă…. Te face să visezi o lume pe care ţi-o doreşti… O tehnică foarte bună… Lucrări care nu pot fi confundate… Armonia coloristică te face să pătrunzi în sufletul pictorului care priveşte cu mult optimism…

ss indescifrabil, 2 Ianuarie 1999

          O extraordinară combinaţie de culori şi tonuri. Frumuseţea naturii, a peisajului este original redată pe pânză. Luminile oraşului, de asemeni. Norii, cerul, verdele copacilor , a munţilor prind o nouă viaţă. Portretele de asemeni, parcă-ţi vorbesc şi te privesc. Toata pictura în general îţi transmite un fior misterios.

          Este nemaipomenit!

ss. indescifrabil, 2 Ianuarie 1999

 

          De la prima privire observ o explozie de culoare ce denotă atâta sensibilitate, dăruire, ce îţi pătrunde în suflet şi îţi va rămâne mereu acolo, pentru a-ţi aminti că totuşi există mult talent….

Gabriela, Ianuarie 1999

 

          I'm impressed by the view on New York, LA and Chicago - a special sort of expressionism.

ss indescifrabil, January 1999

 

          I enjoyed the artist's use of light…

Clare Rothwell, Johanesburg, RSA, January 1999

 

          Mă bucur că am intrat la expoziţia dumneavoastră. A fost un moment de linişte şi odihnă pentru minte şi suflet.

Anca Barbu, Ianuarie 1999

 

          Your paintings suggest open air and happiness. I love the positive outlook of the peace filling settings. The use of color sugests life…

Mattew Lund, Utah, USA, January 1999

 

          I love your paintings. Good luck with your work, and I look forward to hearing about you again.

Hickok, Utah, USA, January, 1998

 

          It has been a pleasure getting to know you. You have a great talent for painting and God has blessed you with many other talents as well. I wish you success in everything you do, and maybe we'll be able to meet again sometime down the road.

Brant Stewart, Henderson, NV, USA, 26 January, 2001

 

          I've really enjoyed visiting with you… I have a lot to learn about this great art. But I wish you luck at the exciting time as you've opened your art gallery…

Brando Ripplinger, Brigham, Ut, USA, 26 January 2001

 


EXCERPTS FROM FINE ART REPORTS

 

"Cristache Gheorghiu is pre-eminently a landscape painter. Not just an occasional or circumstantial one, but one to whom landscape is a way of communicating with other people. I do not know if Cristache Gheorghiu ever wrote poetry, but it is clear that his landscapes are, in fact, a sort of poems, the poetic word having being replaced with lines and colours..."

 

"His landscape is a lyrical tale about the world in which the artist lives, from which he picks up the images through which he wants to tell us about his inner feelings at a certain moment and place. For example, a landscape named "Scheii Brasovului" (a district of the town) is a landscape somehow fabulous. This area, so familiar to us, the Romanians, is seen from high up and is reduced to its essence. The red-coloured roofs of the houses appear as "small caps", or mushrooms, in the shadow of which we expect to see Snow-White and the Seven Dwarfs!"

 

"Landscapes, but of another style, are the suggestive "reportage" brought by the artist from America. Works bearing names as "Sacramento", "Downtown", "New York", "Los Angeles", "Chicago" etc., are emblematic for large urban agglomerations characterised by skyscrapers. Such works are American only in their topic, being somewhat different. This is something different, that bears the artist's spiritual mark, who tells us about what he felt towards the "New World" in every one of these paintings. The colours, lines, composition in these works are sometimes calm, harmonious articulate, and sometimes restless."

 

"They are built in a counterpoint way, with the colour meaning, before everything else, being an attitude."

 

"A smaller section of the exhibition includes portraits. Every portrait is the artist's bet with himself, trying to grasp the specificity of every sitter. His portraits are similar to "landscapes", a kind of artistic metaphor."

 

"All the works are in oil, his technique demonstrating tremendous skill and freedom."

 

"He is an artist who always leaves open doors and who knows what he wants and tries to tell us as much as possible about his feelings."

 

"In nowadays plastic arts of Brasov, Cristache Gheorghiu is, undoubtedly, an non-confounding voice, somewhat like Marin Sorescu (a famous Romanian poet) in poetry."

 

Ioan Popa, "Gazeta de Transilvania",

January the 9th 1999

 

".... Cristache Gheorghiu distinguishes himself as a creator with multiple possibilities of painting the figurative, in a modern, artistic way. He develops the genre of lyric landscape in a realistic way, with a harmonious and sensitive language, while playing with light and shade. There are two leading lines in his creation: the exactness of the notation and the respect towards the finished work..."

 

"Cristache Gheorghiu fits with exactness the topic on the page, and wraps it up with profound emotions, increased by his ability to render the surrounding atmosphere."

 

"Through these skills we are presented with the same location, during different moments in time! But, in all these cases, his toils inspire a calm and quiet atmosphere, full of equilibrium..."

 

"From a series of portraits, the author has chosen only a few, the consequence of a stringent exigency."

 

"Compositional portraits, which catch an action or a movement, portraits catching the expression of the soul, portraits which arise from the relation between man and landscape..."

 

"Cristache Gheorghiu is a master of the perspective, he shows much chromatic sensibility; and a great exigency in the choice of topics, which already ensures him a well-defined place in the world of Brasov's landscape-painters."

 

Anca Pop, art critic,

opening the one-man exhibition,

February the 1th 1990

 

"Mr. Cristache Gheorghiu offers to anybody who loves beauty a reason for delight. The vitality and the generosity of the colour, the personality of the compositions and the refinement of the artistic language, bring together in these landscapes, descended from the four seasons, a seductive harmony. The open landscapes seem to breathe light. The colour, sometimes in unprecedented association, is bestowed by talent, being the bet won by the artist with himself and the mirage of the landscapes."

 

"It emphasises the joy, felt by the painter in contact with the nature that he transfigures. The communication is, obviously, at the level of artistic impression."

 

"The works inspire a sense of tidiness, everything being in its place and showing nature thoroughly. The looker cannot be but delighted by the richness of emotions that overflow these paintings. They are capable of bringing to the looker's mind and soul a fragment of the unborn. Cristache Gheorghiu's paintings deserve attention, the aesthetic satisfaction being granted."

 

I.O. Flavius - "Gazeta de Transilvania",

May the 20th 1993

 

"What a pleasant surprise! These paintings show us an artist with a very sophisticated sense of colour, a master of the composition, of choosing the right landscape, and also a gifted and sensitive portraitist."

 

Prof. Sassu Ducsoara,

February the 14th 1997

 

"...Well, skyscrapers do not lack in Cristache Gheorghiu's paintings! As any European who hides in his soul a bit of romanticism, the painter Gheorghiu succeeds in humanising the skyscrapers. Ignoring the detail, impossible to be transfigured in an artistic way, due to the size of the subject, the painter knows how to suggest the atmosphere of the big American towns, skyscrapers being only a mark, a symbol...."

 

"On the other hand, in the exhibition we encounter two other sections: one of the Romanian landscapes, in which we feel at home, and the other, of the portraits."

 

"The works from this last section show us a master painter, one that endows his portraits with the gift of communicating with us, the lookers..."

 

"Indisputably, Cristache Gheorghiu is one of the representative painters of Brasov."

 

Ioan Popa - "Gazeta de Transilvania",

9 February 1997

 

“I admire Mr. Gheorghiu, who is one of my friends as well, for his spiritual richness and for his culture. His works are not only of good taste, but also of an enviable professional level.”

 

Neculai Codreanu, painter

 

“Even if the landscapes that he’s presenting us are optimistic, a little introverted feeling of fine melancholy hovers over all his works. The landscapes bring something from the seriousness of classic Russian painting – Repin’s and the others’ – who admired nature, but they did it with a great seriousness.”

 

Klement Bélla, art teacher,

At the opening of the exhibition

February the 1th 1990

 

“Cristache Gheorghiu’s landscapes are very well organized, very well thought. Alongside N. Codreanu, who is a virtuoso, he succeeded in catching the beauty of frosty winters and the other seasons… With much nostalgia and sound of pastel, he succeeds to express the transparency of water...”

 

Aurelia Stoie-Marginean, painter,

At the opening of the exhibition

February the 1th 1990

 

“Cristache Gheorghiu is a painter who works with a non-dissembled pleasure at his works. Keeping respect to the reality, he cultivates a decanted representational art, from which the necessity of sincere and gently confession comes through. Refusing the pure spontaneity and dominated by the mirage of evasion toward the ineffable of a possible reality, consequent from filtering lived facts and projected in a cosmic universe, creates interesting chromatic symphonies… Avoiding the monotony, he organizes the images in formations of chromatic stripes, which firmly assembles strained fragments in compositions between order and chaos.”

 

Veronica Bodea Tatulea,

Opening retrospective exhibition

January 2007


 

 

 

Cărţi publicate

 

Singur printre americani

America after America (lb. engleză)

USA ’95

Între două idealuri

Tradiţie sau liberul arbitru?

Where is my Way? (lb. engleză)

Memoriile unui căţel adult

Remanenţe informatice

Filosofia unui bolovan

Grecia – note de călătorie

Scrisori din Atena

A Boulder’s Philosophy (lb. engleză)

With Love from Athens (lb. engleză)

AsFORisme

Anastasia

Anastasia (lb. engleză)

Eseuri vesele şi triste

AsFORisme 2

Căutări

Dicţionar român-grec de verbe

După 50 de ani

Memoria timpului pierdut – însemnări


Books

 

        U.S.A. '95, (in Romanian language)

        Singur printre americani (in Romanian language)

        America After America (in English language)

        Intre doua idealuri (in Romanian language)

        Traditie sau liberul arbitru? (in Romanian language)

        Where Is My Way? (in English language)

        Remanente informatice (Scientific researches, in Romanian language)

        Memoriile unui catel adult (in Romanian language)

        Aforisme (in Romanian language)

        Filosofia unui bolovan (in Romanian language)

        Grecia - note de calatorie (in Romanian language)

        America after America, JustFiction Edition, Germany, 2012, (in English language)

        Scrisori din Atena, Editura Pastel, 2012 (in Romanian language)

        A Boulder’s Philosophy, Bibliotastic, New York, 2012, (in English language)

        With Love from Athens, 2012, (in English language)

        Anastasia, 2013, (in Romanian language)

        Anastasia, 2013, (in English language)

        Aforisme 2, 2013, (in Romanian language)

        Eseuri vesele si triste, 2014, (in Romanian language)

        Cautari, 2014, (in Romanian language)

        Dictionar roman-grec de verbe pentru incepatori, 2015, (in Romanian language)

        Dupa 50 de ani, 2015, (in Romanian language)

        Memoria timpului pierdut, 2016, (in Romanian language)

        Aforisme 3, 2016, (in Romanian language)


 

Scientific works in Romanian language

 

        Sistem expert în cobalto-terapia tumorilor maligne - Academia RSR, al IV-lea „Colocviu de Sisteme şi Cibernetică”,

Bucureşti 19-20 octombrie 1987

        Cibernetica evoluţiei sistemelor socio-teritoriale – Academia R.S.R., al 3-lea Congres Naţional de Cibernetică,

Bucureşti 1985,

        Modelarea asistată de calculator a evoluţiei sistemelor socio-teritoriale – Academia R.S.R., Academia de Studii

Economice, a III-a Conferinţă Naţională de Cibernetică, 3-4 octombrie 1985

        Modelarea unor probleme ale conducerii teritoriale - Institutul Central de Informatică, Sesiunea de comunicări

Ştiinţifice 29-31 octombrie 1984

        Principiul remanenţei informaţionale aplicat la conducerea sistemelor economice mari - Institutul Central de

Informatică, Sesiunea de comunicări ştiinţifice I.C.I. 1981

        Modelarea şi simularea numerică a evoluţiei sistemelor economico-sociale - Institutul Central de Informatică, Raport

de cercetare, 1980

        Încercări de simulare numerică a sistemelor economico-sociale – Institutul Central de Informatică, Sesiune jubiliară de

comunicări ştiinţifice, 22-24 septembrie 1980

        Simularea evoluţiei indicatorilor economico-sociali ai localităţilor dintr-un judeţ - Institutul Central de Informatică, Raport

de cercetare, noiembrie 1982, în cadrul temei de cercetare: „Sistem Informatic Teritorial”.

        Asupra problemei de clasificare automată – Institutul Central de Informatică, Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice, 24-26

mai 1982

        Dinamica indicatorilor - Institutul Central de Informatică, consfătuire de lucru, Craiova 26-27 noiembrie 1981

        Metode statistico-matematice folosite în analiza stării de sănătate a copiilor - În colaborare cu dr. Vasile Moldovan, a

VIII-a Sesiune de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică, Braşov 1979

        Tabloul de bord al conducătorului în profil teritorial - a VIII-a Sesiune de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică, Braşov 1979

        Dinamica indicatorilor - Al IV-lea Simpozion „Informatică şi conducere”, Cluj-Napoca 10-13 mai 1978

        Despre câteva principii antientropice în evoluţia sistemelor de producţie – Universitatea Braşov, Sesiunea ştiinţifică a

cadrelor didactice a Universităţii Braşov, 15-17 februarie 1974

        Simularea fabricaţiei cu aplicaţii în programarea producţiei - Universitatea Craiova, Sesiunea de comunicări ştiinţifice

24-25 noiembrie 1973

        Algoritm şi program pentru rezolvarea matricelor simetrice puternic diagonale (criteriul Witmayer) - Studiu efectuat

pentru Direcţia pentru Sistematizarea, Arhitectura şi Proiectarea Construcţiilor, judeţul Prahova, 1970

Published works[edit]

        Cibernetica evoluţiei sistemelor socio-teritoriale – comunicare ştiinţifică selectată în cartea „CIBERNETICA”, Editura

Academiei, 1988

        Sistem expert în cobalto-terapia tumorilor maligne - Academia RSR, Rezumatele comunicărilor celui de al IV-lea

„Colocviu de Sisteme şi Cibernetică”, Bucureşti 19-20 octombrie 1987

        Principiul remanenţei informaţionale aplicat la conducerea sistemelor economice mari - Revista de Statistică nr. 8 –

August 1981

        Modelarea şi simularea numerică a evoluţiei sistemelor sociale, Raport de cercetare - Institutul Central de Informatică,

1980

        Modelarea şi simularea numerică a evoluţiei sistemelor economico-sociale, un punct de vedere - Buletinul Român de

Informatică, I.C.I. Bucureşti, nr. 6/1980

        Analiza evoluţiei principalilor indicatori economici la un set de întreprinderi - Buletinul Informatic al Casei de Ştiinţă şi

Tehnică pentru Tineret, Braşov, 1980

        Tablou de bord pentru conducerea activităţilor economice în profil teritorial – Produse informatice S.I.T., Institutul

Central de Informatică, 1980

        Dinamica Indicatorilor – „Actualitatea în informatică şi conducere”, Cluj-Napoca, 1979

        soluţie pentru programarea producţiei - Revista Economică nr. 14 din septembrie 1974

        Programarea producţiei după o metodă dinamică – „Studii şi Cercetări de Calcul Economic şi Cibernetică

Economică”, Academia de Studii Economice, Bucureşti 1/1974


Referinţe (References)

 

        "The history of Science in Romania", Cybernetics, Publishing House of Romanian Academy, 1981, pg. 151, 205, 220

        The Dictionary of Romanian Writers 2010 (Dictionarul scriitorilor romani de azi, 2011), pg. 221

        Romanian Literature. The Dictionary of Romanian Contemporary Authors, 2013 (Literatura romana. Dictionarul autorilor romani contemporani, Ed. "Arial", 2013)

        Annuaire de peintures: http://www.paintings-directory.com

        http://www.aboutromania.com/arts.html

        http://issuu.com/emanuelpope/docs/itaca_nr._10_color (Dublin, Revistă de cultură)

        https://www.morebooks.de - America after America

        http://www.bibliotastic.com/content/reviews/america-after-america

        Biblioteca Centrala Universitara Bucuresti: http://www.bcub.ro/

        Biblioteca Nationala a Romaniei: http://www.bibnat.ro

        Nicolae Stoie, Biblioteca de unica folosinta, Editura "Gens Latina", 2012

        Ion Popescu Topolog, "Lictor - Lector", Ed. "Pastel", 2013, pg. 121-122

        http://www.altii.home.ro/altii/Angela_Bratsou.htm - Singur printre americani

        http://www.altii.home.ro/altii/Catalina_Stefanita.htm - Intre doua idealuri

http://www.altii.home.ro/altii/Carmen_Irimia_despre_Filosofia_unui_bolovan.htm

        Virgil Borcan, "Punct şi virgulă", Ed. „LucLibris”, 2013, pg. 38-39

        http://fineart.brasov.tripod.com

        http://www.omnigraphies.com/GHEORGHIU%20Cristache

        Picture Gallery of "George Baritiu" Library - Album

        http://www.artactif.com/gheorghiu

        http://www.bibliotastic.com/genres/33

        http://www.iubescbrasovul.ro/evenimente/expozitia-de-pictura-portrete-de-cristache-gheorghiu-la-libraria-okian/

        http://www.editurapastel.ro/recomandari.htm

        http://www.gallerya.ro/artist_gal.php?language=1&id=6439

        http://cultural.freehostia.com/carti/Prefata_RI.htm

        http://www.mytex.ro/fapt-divers/personalitati-brasovene-in-portrete_247668.php

        http://cultural.freehostia.com/altii/Comentariu_Silvia_Caloianu.htm

        http://www.tudor-art.com/main.php?category=artist&id=6439&language=0

        http://www.picturi.com/artisti/Cristache_Gheorghiu/picturi/

        http://www.artwanted.com/artist.cfm?artid=1934

        . . . şi foarte multe altele (and very many others).

 

 

 

 

 

 

Legături externe (External links)

 

        http://issuu.com/cristachegheorghiu

        http://cristache.webs.com

        http://www.cultural-bv.ro

        http://www.bibliotastic.com/genres/33

        http://gheorghiu.bizhat.com

        http://www.globusz.com/web.php