...îl admir pe domnul Cristache Gheorghiu, care îmi este şi prieten, pentru bogăţia sa spirituală, pentru cultura pe care ne-o dovedeşte. Lucrările sale sunt nu numai de bun gust, dar şi la un nivel profesional de invidiat.

Neculai Codreanu, pictor

...Deşi naturile pe care le prezintă sunt optimiste, totuşi pluteşte peste toate lucrările un sentiment puţin interiorizat, de fină tristeţe. Peisajele aduc ceva din seriozitatea picturii clasice ruseşti, a lui Repin şi a celorlalţi, care au admirat natura, dar au admirat-o cu o foarte mare seriozitate.

Klement Bella, profesor de artă

...Cristache Gheorghiu dovedeşte simţul perspectivei, sensibilitate cromatică, decenţă şi o mare exigenţă în alegerea motivelor, ceea ce mă face să apreciez că artistul are deja un loc bine conturat în lumeă peisagiştilor braşoveni.

Anca Pop, critic de artă

N-am ştiinţă dacă Cristache Gheorghiu a scris vreodată poezie, dar mi-e limpede că peisajele sale sunt, de fapt, nişte poeme... În arta plastică braşoveană a zilelor noastre, Cristache Gheorghiu este, fara îndoială, o ,,voce" inconfundabilă, gen Marin Sorescu în poezie.

loan Popa, ziarist