CRISTACHE GHEORGHIU NE PROPUNE PEISAJE AMERICANE

Cititorilor revistei „Ecran Magazin” le este cu siguranţă cunoscut numele pictorului Cristache Gheorghiu. Domnia sa a semnat în revista noastră serialul „Singur printre americani”, rodul unei lungi călătorii de documentare întreprinsă de autor în SUA, în vara anului trecut. Şi iată că autorul serialului a găsit de cuviinţă să-şi fructifice şi altfel impresiile de călătorie în ţara tuturor posibilităţilor. Între 1 februarie şi 1 martie, Galeria de artă de pe strada N. Bălcescu găzduieşte expoziţia cu picturile lui Cristache Gheorghiu, care dezvăluie cu acest prilej o altă latură a personalităţii sale creatoare. Peisajele zugrăvite cu măiestrie poartă vizitatorul expoziţiei în lumea mirifică a ţării de dincolo de ocean, înfăţişând privitorului imagini specifice ale metropolelor americane. Lucrările sunt de dimensiuni mari, ele fiind foarte potrivite pentru a decora birouri, holuri, sau încăperi din sediile firmelor sau din locuinţele cu spaţii generoase, care se construiesc azi.

M. Dan, „Ecran Magazin”, 2 Martie 1997